La Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva s-a deschis astăzi expoziția de pictură „Interferențe”, un eveniment ce aduce în prim-plan talentul și creativitatea cursanților de la Școala Populară de Artă din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în cadrul programului educativ-artistic „Stud-ART”.
Expoziția reunește lucrările semnate de Diana Popa, Marinela Radu, Andreea Popesc, Anca Hutter, Sanda Ionescu, prof. Dorina Pantea și prof. Diana Pantea, oferind publicului o incursiune vizuală în universul plastic al artiștilor.
Lucrările expuse surprind frumusețea parcului de sub Cetate, atmosfera orașului Deva și armonia dintre tradiție și modernitate. Acestea au fost realizate în tehnici variate, de la tempera, acrilic până la ulei pe pânză și carton pânzat și dau viață unor compoziții inspirate din peisaje devene, natura statică și reflecții asupra relației dintre trecut și contemporaneitate.
„Expoziția «Interferențe» devine un dialog artistic între observația realistă și interpretarea subiectivă a lumii din jurul nostru. Prin această manifestare, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva își reafirmă rolul de spațiu de formare culturală și artistică, încurajând întâlnirea dintre patrimoniu, educație și creație contemporană”, afirmă dr. Diana Pantea, muzeograf și coordonator al proiectului.
Expoziția „Interferențe” poate fi vizitată în perioada 4–14 noiembrie 2025 la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

