Chiar dacă mulți oameni din Petroșani au preferat să petreacă Ziua Națională a României în marile orașe, la Alba Iulia, la București, la Cluj-Napoc, la Timișoara sau la Deva, au fost destui locuitori care au ales să sărbătorească aceasta importante zi acasă, în comunitatea locală, alături de reprezentanții acesteia.
În Parcul Central „Carol Schreter” din Petroșani s-au adunat astfel câte sute de oameni, purtând stegulețe cu tricolor în mâini și zâmbete în priviri. Împreună cu primarul Tiberiu Iacob Ridzi, cu viceprimarul Mariana Ghioc, cu membri ai Consiliului local și ai aparatului administrativ al Primăriei, dar și cu o seamă de lideri politici locali, cei prezenți au asistat la momentul solemn al ridicării drapelului pe catarg în acordurile imnului național.
A urmat apoi un binevenit moment care confirmă apartenența noastră la comunitatea creștină, părintele protopop Gabriel Bulf rostind o rugăciune în amintirea celor care au făurit actul Unirii de la 1 Decembrie 1918, al înaintașilor noștri, dar și pentru toți cei care astăzi formează, împrună, națiunea română, la Petroșani și peste tot în țară. În cuvântul său, părintele Gabriel Bulf a vorbit și despre însemnătatea acestei zile speciale pentru fiecare dintre noi. „Am venit astăzi la această sărbătoare cu toate convingerea și bucuria, pentru că, de fiecare dată, mă încearcă un sentiment de mândrie al faptului că sunt român și că port în mâini și în suflet crucea și acest drapel pentru care înaintașii noștri, fericiții și pururea pomeniți eroi, s-au jertfit pentru ca noi să avem o țară”, a spus pr. Gabriel Bulf, protopop al Văii Jiului.
Emoționant a fost și discursul primarului Tiberiu Iacob Ridzi, care a vorbit despre unitatea care a caracterizat în ultimul secol și jumătate comunitatea Petroșaniului, dar despre dezbinarea care pare să se instaleze tot mai mult în atitudinea multor dintre cetățenii de azi ai orașului. „Niciodată în Valea Jiului nu au existat tensiuni între români, maghiari, germani, italieni, polonezi sau cehi. Am înțeles cu toții că suntem creștini și că trebuie să fim solidari. Asta înseamnă să fii un bun român! Și munca din subteran a făcut posibilă această armonie între noi! Astăzi, constatăm cu tristețe că se formează prăpastii între oameni, uităm să prețuim unitatea și să-i respectăm pe toți ceilalți, indiferent de etnie, de religie, de simpatii sau apartenenețe politice. Este păcat că am ajuns în 2025 ca românii să nu fie împreună, ci separați — unii într-o parte, alții în cealaltă”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Acesta a făcut și un apel la rațiune și la unitate, ca atitudini necesare pentru a garanta un viitor corect copiilor noștri. „Unirea face puterea, nu dezbinarea! Dacă vom continua să ne urâm unii pe alții doar pentru că suntem în partide diferite sau aparținem unor etnii diferite, nu vom realiza nimic. De aceea, vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți în fiecare zi: pentru voi, pentru familiile voastre și pentru comunitatea noastră. Fiți mândri că suntem români! Împreună vom reuși să ne creștem copiii în pace și prosperitate!”, a mai spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Evenimentul public dedicat Zilei Naționale a României a avut parte, la Petroșani, și de un frumos moment artistic coordonat de Jana Coconeț și oferit de elevii prof. Tiberiu Coconeț de la Asociația Cultural „Lirica” din Petroșani.

