Rând pe rând, străzile de pământ din zonele marginale ale municipiului Petroșani sunt modernizate de administrația publică locală, care-și propune ca, pe cât posibil, în anii următori, desigur și în funcție de resursele bugetare pe care le avea Primăria la dispoziție, nici o stradă de acest fel să nu rămână nereabilitată.

Cea mai receptă reușită a autorităților locale de la Petroșani în această direcție este modernizarea străzii Sălătruc, acolo unde, după cum informează primarul Tiberiu Iacob Ridzi, constructorul a finalizat turnarea primului strat de asfalt, iar lucrările avansează conform planului stabilit.
Peste 3.6 milioane de lei este valoarea investițiilor pe care municipalitatea le-a finanțat pentru modernizarea acestei străzi. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că modernizarea acestei străzi face parte din angajamentele pe care, împreună cu echipa sa, le-a luat față de comunitatea care locuiește în această zonă, astfel încât momârlanii dar și toți ceilalți care și-au ridicat gospodării pe aceastră veche stradă a Petroșaniului, să poată ajunge acasă și să poată coborî în oraș pe un drum bun.
Lucrările la modernizarea străzii Sălătruc vor continua, atâta timp cât va permite vremea, urmând să fie finalizate în cursul anului viitor.

