Consilier nou în echipa social-democraților din orașul Uricani

 

Consilier nou în echipa social-democraților din orașul Uricani

Finalul anului 2025 aduce un nume nou în componența Consiliului local al orașului Uricani. Sonia Olaru a depus, în cadrul ședinței din 29 decembrie 2025 a Consiliului local Uricani, jurămîntul care consemnează începerea mandatului său în cadrul forului legislativ din această localitate.

Aceasta a fost validată în calitate de consilier local, după ce locul ocupat de consilierul local, viceprimarul și liderul PSD Uricani, Corneliu Braia a rămas vacant odată cu decesul subit al acestuia. Judeăctoria Petroșani a constatat că Sonia Olaru este îndreptățită să ocupe acest loc, fiind primul supleant pe lista consilierilor PSD, aleși la scrutinul din primăvara anului 2024.

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu este convins că, deși nu are o experiență politică și administrativă, Sonia Olaru va onora reponsabilitatea funcției de consilier local. „Odată cu validarea în Consiliul local a doamnei Sonia Olaru, echipa noastră se întinerește și se consolidează prin oameni tineri, implicați și dornici să contribuie la dezvoltarea comunității. O vom sprijini să se integreze și să lucreze eficient în echipa social-democrată pe care o conduc, în vederea aplicării ambițiosului nostru program de modernizare a orașului Uricani, promis cetatenilor orasului la alegerile locale”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu.

În cursul lunii ianuarie, Consiliul local al orașului Uricani va trebui să aleagă, din rândul consilierilor, și viitorul viceprimar al orașului Uricani. Având în vedere că PSD deține majoritatea în cadrul forului legislativ de la Uricani, este aproape sigur că viitorul viceprimar va fi tot un membru al acestei formațiuni politice. De altfel, deja mai mulți dintre consilierii locali ai PSD și-au exprimat dorința de a ocupa această poziție de responsabilitate în admijnistrația publică locală de la Uricani.