Minor agresat sexual într-un mijloc de transport din Deva

Polițiștii din municipiul Deva au reținut pentru 24 de ore un bărbat din orașul Geoagiu, bănuit de săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală asupra unui minor.

În data de 02 februarie a.c., Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, de către o femeie,cu privire la faptul că fiul său minor ar fi fost abordat de către o persoană necunoscută, care l-ar fi agresat sexual.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că fapta s-ar fi petrecut în data de 28 ianuarie a.c., într-un mijloc de transport în comun, când minorul de 14 ani ar fi fost sărutat în zona gurii de către un bărbat, sub pretextul că este ziua sa.

În momentul în care minorul ar fi coborât din mijlocul de transport, bărbatul ar fi coborât și el și i-ar fi strâns mâna în semn de rămas bun, moment în care l-ar fi sărutat din nou în zona gurii.

Conform cercetărilor, persoana bănuită de comiterea faptei este un bărbat de 48 ani, domiciliat în orașul Geoagiu. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Deva, sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.

Persoana în cauză urmează a fi prezentată unității de parchet competente cu propuneri corespunzătoare, urmând ca procurorul de caz să dispună măsurile legale ce se impun.

 

FOTO cu caracter ilustrativ.