luni, martie 2nd, 2026
Petrila s-a alăturat comunității sportive de padbol din România
Data de 1 martie 2026 marchează deschiderea primului club de padbol din Valea Jiului. Acesta va funcționa în orașul Petrila, într-un spațiu special amenajat după standardele nou înființatei Federații Române de Padbol. Padbol este un sport modern, inovator și spectaculos, rezultat dintr-o fuziune între fotbal, tenis, padel și squash. A fost conceput ca un sport al noii generații, cu reguli simple, ritm intens și spectacol vizual, jucat într-un teren de sticlă panoramic, care permite folosirea pereților laterali în desfășurarea jocului. Padbol a fost creat în 2008, în La Plata (Argentina) și patentat internațional în 2011, fiind protejatCItește mai departe
Final cu succes pentru o nouă întrecere pe schiuri de tură „Pro-Parâng”
Stațiunea turistică Parâng-Petroșani a fost sâmbătă, 28 februarie 2026, gazda celei de-a XII-a ediții a Cupei Pro-Parâng la schi de tură, un eveniment tradițional mult-așteptat de pasionații acestei discipline sportive organizat de Asociația de schi-turism „Pro Parâng” din Petroșani. Potrivit spuselor participanților, atât concursul propriu-zis de schi de tură, cât și întregul eveniment derulat sub genericul „Pro-Parâng” s-au dovedit a fi o deplină reușită, la acest fericit deznodământ contribuind pe lângă sportivi și organizatori, o vreme absolut superbă pentru sporturile pe zăpadă. Președintele Asociației schi-turism „Pro Parâng”, Cazimir Radvanski spuneCItește mai departe
Primarul Dănuț Buhăescu vrea un oraș fără „păcănele” la Uricani
Noul pachet legislativ care permite autorităților publice locale să gestioneze mult mai eficient, la nivel local, problematica spațiilor publice în care funcționează jocuri de noroc, așa numitele „păcănele”, generează reacții din partea tot mai multor edili care vor să „curețe” localitățile pe care le conduc de acest adevărat flagel care face ravagii în rândul comunităților, ducând la agravarea sărăciei. În Valea Jiului, după poziția adoptată de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, o inițiativă similară vine și din partea primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu. Acesta spune că va propune înCItește mai departe
Aventuri cu balonul cu aer cald la Vulcan
În 1863, atunci când romancierul Jules Verne vorbea în primul său roman de mare succes „Cinci săptămâni în balon” despre ideea unui balon capabil de călătorii lungi datorită unui dispozitiv de încălzire a gazului, care elimina necesitatea de a arunca nisip (lest) pentru a urca sau de a elibera hidrogen pentru a coborî, „mașinăria” era considerată drept o utopie. Îdeea vizionarului scriitor, pusă în celebrul său roman pe seama savantului britanic dr. Samuel Fergusson a devenit o realitate grație fraților Joseph-Michel și Jacques-Étienne Montgolfier. Aceștia au ridicat în aer, la 1000-2000CItește mai departe
Primăvară în siguranță alături de pompierii hunedoreni
Duminică, 1 martie 2026, în cea de-a patra zi a activităților de informare preventivă derulată de ISU Hunedoara sub genericul „Săptămâna Protecției Civile”, pompierii militari hunedoreni au întâmpinat prima zi de primăvară cu zâmbete și mărțișoare, oferind simbolul speranței și al „Siguranței în alb și roșu” tuturor doamnelor și domnișoarelor întâlnite. Această acțiune simbolică s-a împletit cum nu se poate mai bine cu activitățile de informare preventivă desfășurate în centrele orașelor și comunelor din județ, dar și în stațiunea montană Straja. De asemenea, fiind o zi de duminică, salvatorii InspectoratuluiCItește mai departe
Social-democrații din Lupeni, vestitori ai primăverii pentru doamnele și domnișoarele din localitate
La PSD Lupeni, a devenit deja de ani buni o frumoasă tradiție ca la început de primăvară, domnii din cadrul acestei organizații politice să iasă în stradă, pentru a le oferi doamnelor și domnișoarelor din întreaga localitate câte un mărțișor, simbol al primăverii. Nu încape îndoială că e de-a dreptul lăudabil că o mână de oameni puternic ancorați în viața politică, socială, economică și administrativă a acestui municipiu, au găsit răgazul de a ne reaminti că 1 Martie este o sărbătoare a renașterii, a speranței de mai bine, a frumuseții. ÎnCItește mai departe
Teatrul a revenit acasă, la Cazinoul Muncitoresc- La Belle Epoque din Petroșani
În seria ineditelor acțiuni menite să marcheze Centenarul vechiului ”Cazinou Muncitoresc” al Văii Jiului, de la Petroșani, devenit astăzi elegantul Hotel-Restaurant „La Belle Epoque”, vineri, 27 februarie 2026 a fost consemnat un nou eveniment de excepție: prima piesă de teatru jucată aici, după 75 de ani. Spre cinstea lor, proprietarii acestei superbe locații cu o istorie culturală deosebit de frumoasă, și-au propus ca, în acest prim an care continuă aici evenimentele Centenarului din 2025, să readucă în atenția comunității nu doar faptul că scena din actuala Sală „George Enescu” aCItește mai departe
Iubitorii Pasului Vîlcan, câștigători la unison ai ediției 2026 a ”Cupei Pasul Vâlcan” la schi și snowboard
Eveniment intrat deja în frumoasa tradiție a promovării stațiunii turistice din arealul montan al municipiului Vulcan, Cupa „Pasul Vîlcan” la schi și snowboard organizată de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan sâmbătă, 28 februarie 2026, într-o superbă zi de la cumpăna anotimpurilor, a adus la Pasul Vîlcan sute de oameni care și-au propus să petreacă împreună o zo excelentă în peisajul de vis al Munților Vîlcan. Organizatorii ediției din acest an a ”Cupei Pasul Vîlcan” la schi alpin și snowboard, împreună cu cei care li s-au alăturat înCItește mai departe
Minerul Lupeni începe cu dreptul reluarea campionatului din Liga a III-a
Primul meci din primăvara fotbalistică a seriei a șasea din Liga a III-a a consemnat și prima victorie din acest an, într-un meci oficial, a jucătorilor de la Minerul Lupeni. Întâlnirea de sâmbătă, 28 februarie 2026 dintre Minerul Lupeni și Inter Sibiu s-a dovedit a fi un meci „de infarct”, așa cum l-au catalogat suporterii prezenți în tribunele stadionului „Minerul” din municipiul Lupeni, care și-au încurajat echipa până la fluierul final cu încrederea în victoria echipei favorite. Golul victoriei a venit chiar la finalul minutelor de prelungire a acestei partide,CItește mai departe
„Muguri de primăvară” cu rod artistic la Palatul Cultural „Minerul„ din Lupeni
Foaierul Palatului Cultural ,, Minerul “ din Lupeni a găzduit sâmbătă, 28 februarie 2026, vernisajul expoziţiei de pictură intitulată „Muguri de primăvară’’. Organizat de Asociația Culturală „Iosif Tellmann” cu susținerea Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni, evenimentul a prilejuit prezentarea unor lucrări de arte plastice, avându-le drept creatoare o seamă de doamne și domnișoare pasionate de acest domeniu al culturii. Au fost expuse lucrări realizate de Petronela Baldovin, Elena Chiciudean,Maria-Cipriana Chinţa, Mihaela-Ştefania Cioc,Mirela Cocheci, Maria Czifra, Antoneta-Cristina Duban, Iustina-Alexandra Elek, Mirela-Claudia Falticska, Adina-Iuliana Ion, Valentina-Mihaela Kelemen, Natalia Kovacs, Maria-Ramona Moldovan,CItește mai departe
Eveniment literar In Memoriam Alexandrina Terlea, la Hațeg
Comunitatea orașului Hațeg a fost, zilele trecute, martor al unui moment de profundă încărcătură sufletească prilejuit de lansarea postumă a celor patru volume semnate de regretata autoare Alexandrina Terlea. Cărțile Alexandrinei Terlea, rod al unei vieți dedicate gândului și trăirii autentice, reprezintă o moștenire spirituală pentru întreaga comunitate. Evenimentul, găzduit de Primăria Orașului Hațeg, a adus împreună iubitori de cultură, prieteni și membri ai familiei, uniți prin respectul pentru creația și sensibilitatea unei voci care va rămâne vie prin cuvântul scris. Prin versurile sale frumoase, Alexandrina Terlea amintește că visul,CItește mai departe
Spații verzi și alei pietonale, realizate cu bani europeni pe platoul fostei Mine Aninoasa
Platoul fostei Mine Aninoasa va deveni un frumos parc cu spații verzi și alei pietonale, după ce autoritățile publice locale din această localitate au reușit să acceseze un program european prin care se alocă bani pentru regenerarea spațiilor publice urbane. Primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca spune că proiectul Primăriei Aninoasa, intitulat „Regenerare urbană în orașul Aninoasa, sediul EM Aninoasa – spații verzi și alei pietonale existente și în curs de conversie” beneficiază de finanțare nerambursabilă în cadrul Programul Tranziție Justă și are o valoare totală de 7.717.346,28 lei. „Obiectivul principal alCItește mai departe
Un ofițer și trei subofițeri ai ISU Hunedoara au fost avansați în grad înainte de termen pentru merite deosebite
Cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara a avut loc astăzi, 27.02.2026, un moment cu adevărat special. Într-un cadru festiv, plin de emoție și mândrie, patru dintre reprezentanții salvatorilor hunedoreni – un ofițer și trei subofițeri – au fost avansați în grad înainte de termen, ca semn al aprecierii pentru munca și devotamentul lor. Inspectorul șef al ISJ Hunedoara, lt.col. Alin Nasta apreciază că acești pompieri și-au câștigat respectul prin profesionalism, implicare și felul demn în care își poartă uniforma ziCItește mai departe
Cum pot să aleg corect suplimentele pentru imunitate în 2026 – 7 variante care răspund nevoilor diferite ale copiilor și adulților
Știi momentele acelea când se schimbă brusc vremea sau când, la birou, toată lumea începe să strănute pe rând? În 2026, rafturile – fizice și online – ale farmaciilor sunt mai pline ca niciodată. Avem opțiuni pentru fiecare vârstă, fiecare nevoie și fiecare stil de viață. Dar varietatea nu înseamnă automat și alegerea potrivită. În rândurile următoare, vom analiza unele dintre cele mai căutate suplimente pentru imunitate disponibile pe helpnet.ro și le vom pune sub lupă după criterii clare: forma de administrare, concentrația substanțelor active, compoziția și sinergia ingredientelor, publiculCItește mai departe
