joi, octombrie 1st, 2026

 

Lucrări de întreținere și reparații realizate pe drumurile aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, în lunile august și septembrie 2026

Consiliul județean Hunedoara administrează una dintre cele mai vaste rețele de drumuri județene din țara noastră, însă preocupările administrrației conduse de Laurențiu Nistor au în vedere, chiar și în condițiile crizei bugetare cu care se confruntă România și, implicit, și județul Hunedoara, asigurarea unor condiții optime de utilizare a acestor rețele rutiere. În acest context, numai în ultimele două luni (august și septembrie 2026) au fost realizare lucrări de întreținere și reparații pe mai multe sectoare de drumuri județene hunedorene, acolo unde acest tip de intervenții a fost necesar. ReprezentanțiiCItește mai departe


Lansări de carte la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva cu autori publicați la Editura Emia

Aflată în imposibilitatea financiară de a organiza în acest an Salonul Hunedorean al Cărții, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Emia, invită iubitorii de lectură, în ziua de 14 octombrie 2026, ora 16:00, la Sala de Lectură, la un eveniment cultural de excepție, care aduce în atenția publicului, cartea. Cu acest prilej, Casa de editare EMIA, condusă de poeta și omul de cultură Paulina Popa, își va prezenta cele mai recente apariții editoriale. „Așa cum ne-a obișnuit deja încăCItește mai departe


Fotografii din minele Văii Jiului prezentate de Sergiu Vințan în expoziția „Minerii: ziua fără soare, noaptea fără stele”, la Sibiu

Prestigioși artiști fotografi sibieni, iubitori de fotografie, turiști sau pur și simplu oameni care și-au dorit să afle cum arată o mină de cărbune, cum este munca și viața într-o mină, cum sunt și cine sunt de fapt minerii, au găsit răspunsurile potrivite, primite în imagini și cuvinte, de la tânărul artist fotograf Sergiu Vințan, care a adus la Sibiu, în spațiul expozițional de la „American Corner” al Bibliotecii județene Astra, 30 de imagini realizate în 2023 și 2025 în minele Vulcan și Livezeni, din Valea Jiului. Expoziția, intitulată „Minerii:CItește mai departe


Municipiul Petroșani va avea primul parc industrial din Valea Jiului

Dorința autorităților locale din Valea Jiului de a veni în sprijinul investitorilor care-și propun să creeze locuri de muncă în domeniul producției industriale a figurat pe agenda tuturor discuțiilor care au avut loc, în ultimele două decenii, între reprezentanții autorităților publice locale și factorii decidenți la nivel guvernamental. O primă certitudine în acestă direcție vine însă, chiar în aceste zile, după ce o oportunitate concretă de înființare a parcurilor industriale în fostele regiuni miniere a fost lansată prin intermediul Programului pentru Tranziție Justă al Uniunii Europene. În data de 25CItește mai departe