Dezbatere privind măsurile de prevenție a violenței în școli, la Petroșani

Situațiile îngrijorătoare cum sunt, spre exemplu, incidentul de la o școală din Bistrița, unde un elev de clasa a VII-a a atacat cu un cuțit o profesoară și un alt evev, dar și situațiile alarmante din mai multe țări europene, generate de transformarea unor proteste justificate în acte de vandalism și violență extremă, sunt în măsură să atragă atenția comunităților responsabile asupra unui fenomen deosebit de grav: violența în școli.

Din fericire, la Petroșani, dincolo de unele incidente izolate care au mai fost semnalate de-a lungul ultimilor ani, situația nu este una alarmantă, însă primarul Tiberiu Iacob Ridzi consideră că măsurile de prevenție a violenței în școli trebuie privite cu și mai multă atenție, iar factorii responsabili (părinți, școală, Poliție, Jandarmerie, administrație publică) trebuie să conclucreze mai bine pentru a asigura deplina siguranță a elevilor și profesorilor în unitățile de învățământ din localitate.

În acest context s-a înscris și întâlnirea de analiză și dezbatare convocată joi, 22 octombrie 2026 de primarul municipiului Petroșani, cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din localitate, dar și cu reprezentanții Poliției locale, Poliției Naționale și Jandarmeriei, în urma căreia s-au desprins o serie de măsuri care urmează să fie implementate în perioada imediat următoare, cu scopul de crește gradul de supraveghere în cadrul unităților de învățămînt și de a preveni apariția unor acte de violență în rândul elevilor.

Concluzia generală a acestei întâlniri este aceea că prevenția este cea mai bună cale de a evita orice fel de incidente nedorite, în urma cărora au de suferit copiii noștri. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a cerut factorilor în drept o colaborare mult mai strânsă între administrația locală, instituțiile de aplicare a legii, conducerile școlilor, părinți și elevi, pentru a garanta că la Petroșani avem școli cu adevărat sigure.

„Le mulțumesc public comandantului Poliției Petroșani, Constantin Todea, și șefului Detașamentului de Jandarmi Petroșani, slt. Raul Bercea, pentru deschiderea și promptitudinea cu care au răspuns solicitării mele. În perioada imediat următoare, polițiștii și jandarmii vor fi prezenți activ în curțile școlilor. ​Ne dorim cu toții copii în siguranță. De aceea fac un apel către elevi să semnaleze de îndată orice comportament neadecvat, agresiv sau suspect. ​Mă adresez părinților, care trebuie să fie partenerii noștri principali, fiți atenți la cei mici, discutați deschis cu ei și monitorizați-le starea de spirit, anturajul, dispozitivele electronice. ​Le solicit ferm directorilor instituțiilor de învățământ să nu tolereze și să nu ascundă niciun incident. ​Noi, ca administrație locală, nu putem controla ce fac copiii pe rețelele sociale, dar atâta timp cât aceștia sunt la școală, este de datoria noastră să fie în siguranță, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Acesta a recomandat ca, mai ales dimineața – la intrarea la ore -, dar și în pauza mare și la finalul cursurilor, prezența fizică a polițiștilor și jandarmilor în curtea unităților de învățământ să fie intensificată, considerând că această primă măsură concretă va contribui decisiv la prevenirea fenomenelor de violență și îi va face pe elevi să se simtă protejați.

În cadrul dialogului de la Primărie au fost avansate și alte propuneri privind adoptarea unor măsuri de prevenție a violenței în școli, dar și de reacție rapidă și eficientă la orice fel de abateri de la normele și regulamentele școlare.

„Când au loc fapte care pun în pericol integritatea fizică sau psihică a elevilor și profesorilor, acestea trebuie aduse imediat la cunoștința Poliției Române, Jandarmeriei și Poliției Locale. Fără lucruri „ascunse sub preș”! Lipsa de reacție sau minimizarea unor abateri aparent minore duce inevitabil la escaladarea lor și la tragedii. Pentru a preveni recidiva și a asigura un mediu educațional sănătos, este nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. La mijloc este siguranța și viitorul copiilor noștri!”, a mai spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.