Sport
Alpinistul Adrian Ahrițculesei începe anul 2023 cu expediția în Antarctica, cu care închide circuitul celor mai înalți 7 vulcani ai lumii
Alpinistul petroșenean Adrian Ahrițculesei pornește în ultima expediție din cadrul Circuitului Celor 7 cei mai înalți Vulcani ai Planetei, pornind pe urmele Crinei Coco Popescu, prima care a reușit să ducă la bun sfârșit acest proiect, în 2011. De atunci, doar 23 de alți aventurieri temerari au mai reușit performanța de a urca pe vârful celor mai înalți 7 vulcani de pe tot atâtea continente ale lumii, iar Adrian Ahrițculesei se află în fața ultimei provocări pe care o mai are de dus înainte de a deveni cel de-al 24-leaCItește mai departe
2023 se anunță un an cu multe provocări pentru sportivii cu dizabilități de la CSM Deva
CSM Deva este, după CSM București, primul club sportiv municipal din țară care are o secție pentru sportivi cu dizabilități. Secția a fost înființată în luna noiembrie a anului trecut și are, în prezent, printre legitimați, jucători de tenis paralimpic. Printre sportivii acestei secții de la CSM Deva se numără și Cristina Deac, singura româncă cu rezultate la nivel internațional. Astfel, pentru Cristina Deac 2023 este un an cu numeroase provocări pe plan sportiv, fiind cunoscut programul competițional. Sportiva de la CSM Deva va lua parte la numeroase turnee șiCItește mai departe
Fotbalul lupenean a renăscut și se bucură de succes la Minerul Lupeni
Proiectul de revigorare a activității fotbalistice de juniori și seniori în municipiul Lupeni, sub sigla clubului-fanion Viitorul Minerul Lupeni a prins ”aripi” în acest an 2022 în care tribunele stadionului din Lupeni s-au umplut din nou, de la un meci la altul, de suporterii iubitori ai sportului rege. Finalul acestui prim an de după relansarea în forță a activității fotbalistice de la Lupeni, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni, al primarului Lucian Resmeriță și implicarea unora dintre cei mai puternici oameni de afaceri din această localitate (EmilCItește mai departe
Diplomă de excelență pentru Consiliul județean Hunedoara la Gala Șahului Românesc
Cei mai buni șahiști români ai momentului au fost premiați, marți, 6 decembrie 2022, la Alba-Iulia, în cadrul evenimentului intitulat ”Gala Șahului Românesc”, organizat de Federația Română de Șah. Cu acest prilej, Vlad Ardeleanu – președintele Federației Române de Șah a înmânat o ”Diplomă de excelență” Consiliului județean Hunedoara pentru sprijinul consistent acordat organizării etapei de Grand Prix de la Geoagiu-Băi, în acest an. Premiul i-a fost înmânat vicepreședintelui CJH Ion Bădin, prezent în cadrul galei de la Alba Iulia. Acesta a reamintit că, în acest an, județul Hunedoara aCItește mai departe
Karatiștii de la Poli Karate Petroșani, 61 de medalii în turneul de karate de la Salonta
Mobilizați de rezultatele excepționale de la compeiția internațională de arte marțiale de la Jakarta (Indonezia) care au adus-o pe Miruna Mălăuță pe locul 21 în ierarhia mondială a karatiștilor, colegii de club ai acesteia, de la CS Poli Karate Petroșani, au făcut, la rândul lor, o figură foarte bună în cadrul competitiei internaționale de karate WKF – XVI.Pepe’s Memorial CUP, care a avut loc la Salonta, în 26 noiembrie 2022. Peste 485 de sportivi, reprezentând 33 de cluburi sportive din 5 țări (Slovacia, Serbia, Ungaria, Bosnia Herțegovina și România) au participatCItește mai departe
Sportivii CS Sorii Juniors Lupeni, mereu în lumina victoriei!
Mobilizarea copiilor și tinerilor din municipiul Lupeni în jurul activităților sportive derulate de CS Sorii Juniors Lupeni se concretizează nu doar într-un mod plăcut de petrecere a timpului liber și de fortificare al organismului, ci și în noi și importante succese în competiții sportive de nivel național la care elevii clubului condus de Sorin Corpadi participă cu regularitate. În aceste zile, a fost rândul echipelor de handbal și babyhandbal ale CS Sorii Juniors Lupeni să aducă la Lupeni medalii obținute în urma participării echipelor antrenate de Anița Burlacu și DanaCItește mai departe
Locul 3 mondial la Karate WKF Serie A din Indonezia, pentru Miruna Mălăuță
Sportivă de top a SC Poli Karate Petroșani, Miruna Mălăuță, una dintre cele mai bune luptătoare la karate VKF din lume și-a reconfirmat acest statut la turneul internațional Karate VKF Serie A din Indonezia, care a avut loc, în perioada 17-20 noiembrie 2022 la Jakarta, în Indonezia. Miruna Mălăuță a reprezentat în această competiție internaționale nu doar clubul din care face parte, SC Poli Karate Petroșani, ci și România, ca membru al Federației Române de Karate. Sportiva din Petroșani a evoluat pe tabloul competiției de la Jakarta, la proba deCItește mai departe
Arcașul Mario Țâmpu medaliat cu aur la turneul internațional ”Aphrodite Mediterranean Cup” din Cipru
Sportivi din peste 20 de țări au fost prezenți pe tabloul competiției internaționale de tir cu arcul ”Aphrodite Mediterranean Cup”, eveniment aflat la ediția a VI-a, care s-a desfășurat, în perioada 2-6 noiembrie 2022 la Larnaca, în Cipru. Din echipa României a făcut parte și arcașul din Valea Jiului Mario Țâmpu, selecționat de Federația Română de Tir cu Arcul. Acesta a contribuit decisiv la rezultatul excepțional al echipei de tir cu arcul a țării noastre, care s-a clasat pe primul loc al acestei competiții, adjudecându-și medalia de aur în probaCItește mai departe
Pugilistul hunedorean Cosmin Gârleanu a semnat un contract de profesionist în Mexic
Pugilistul hunedorean Cosmin Gârleanu, singurul reprezentant al României la box masculin la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a semnat, recent, primul său contract de profesionist, cu TM Boxing din Mexic, ţară în care va şi pleca, de altfel, zilele acestea, pentru a începe pregătirile. Cosmin este primul boxer non-mexican care semnează cu compania din America Latină, care, din 2013, se ocupă de descoperirea şi promovarea talentelor în vederea consacrării lor la profesionişti. De altfel, printre pugiliştii pe care îi reprezintă se numără şi Kenya Enriquez, de două ori campioană mondială.CItește mai departe
Popicarii petrileni, pe podium la Campionatului național de popice juniori U23
Sportivii secției de popice de la CS Inter Petrila s-au întors cu vești bune de la finala Campionatului național de popice juniori U23, eveniment sportiv care a avut loc la Cluj, în perioada 4 – 6 noiembrie 2022. Aici, sportivii CS INTER PETRILA au obținut următoarele rezultate: Locul I: Claudiu Feier – medalia de aur și titlul de campion național la individual sprint. Locul II: Domnițeanu Antonio – medalia de argint și titlul de vicecampion național la tandem mixt. Locul III: Feier Claudiu și Ionesi Alexandru – medalia de bronzCItește mai departe
Sportivii CS Fujin încheie anul competițional 2022, pe podium la Cupa Olteniei
După rezultatele de excepție aduse de sportiva Timeea Ștefănescu, în urma participării la Campionatul European de Kempo, Clubul Sportiv Fujin Vulcan, condus de antrenorul Florin Mârza încheie anul competițional 2022 în forță, cu rezultate remarcabile obținute de sportivi la Cupa Olteniei, o competiție ”trei în unu” dedicată regretatului sportiv Leonard Gugulici. Desfășurată în 5 noiembrie 2022, la Rm. Vâlcea, Cupa Olteniei a aliniat la start luptători de la zeci de cluburi din țară, care și-au disputat medaliile pentru stilurile MMA, BJJ GI Grappling, respectiv Kickboxing K1. Sportivii echipei Fujin dinCItește mai departe
Pompierii hunedoreni, campioni naționali la minifotbal
Campioni în lupta cu focul și în intervențiile dificile pe care le implică situațiile de urgență, pompierii din cadrul ISU Hunedoara se dovedesc al fi la fel de buni și atunci când vine vorba despre sport. O nouă confirmare în acest sens, vine la scurt timp după ce, la Arad, a avut loc o interesantă competiție de minifotbal organizată de Asociația Sportivă a Pompierilor din România, filiala Arad, sub coordonarea ASPR Central. Aici, pompierii din Hunedoara au cucerit atât titlul de campioni, cât și pe cele pentru ”Cel mai bunCItește mai departe
Final de octombrie cu 15 noi medalii pentru sportivii CS Poli Karate Petroșani
”Bucharest Contact Open”, o competiție sportivă internațională de karate care a avut loc, la finalul lunii octombrie 2022 la Sala Apollo din București a adus noi rezultate de excepție pentru sportivii CS Poli Karate din Petroșani. Cei mai mici dintre elevii antrenorului Radu Polifronie, sportivi cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani și-a demonstrat abilitățile acumulate în artele marțiale, reușind să aducă în palmaresul clubului 15 medalii pentru tot atâția participanți la acest eveniment sportiv. Astfel, CS Poli Karate Petroșani a reușit, prin sportivii participanți la ”Bucharest Contact Open”,CItește mai departe
Palmares de invidiat pentru sportiva Timeea Ștefănescu din Lupeni la Campionatul European de Kempo
Apreciată sportivă karateka din Valea Jiului, pregătită de antrenorul Florin Mârza la CS Fujin Vulcan, Timeea Ștefănescu a reprezentat România la Campionatele Europene de Kempo din Antalya (Turcia), precum și la Cupa European, evenimente sportive care au avut loc în perioada 24-30 octombrie 2022. Timeea Ștefănescu a participat la 4 probe din cadrul acestor competiții, respectiv: Submission, Knockdown, Semicontact și Full Contact și revine în România cu un palmares de invidiat: 4 medalii de aur și 3 de argint. Rezultatele sunt considerate de antrenorul sportivei din Valea Jiului drept uneleCItește mai departe
Elevii care fac sport de perfomanță ar putea primi tichete în valoare de 150 de lei pe lună. Legea a trecut de Camera Deputaților
Copiii legitimați în cadrul unui club sportiv, care fac sport de performanță, vor primi tichete în valoare de 150 de lei pe lună, arată un proiect de lege care a trecut de Camera Deputaților. Legea urmează să plece la Palatul Cotroceni pentru promulgare. Guvernul a dat aviz negativ pe motiv că “Executivul are obligația de a conduce politica bugetară în mod prudent, iar adoptarea inițiativei legislative ar influența negativ țintele deficit bugetar asumate pentru anul 2021 (…)”. Orice copil înscris la un club sportiv, care face sport de performanță, vaCItește mai departe
26 de medalii pentru ”Panterele negre” din Petroșani la Cupa României la Taekwon-do ITF de la Baia Mare
Un număr de 21 de sportivi, împreună cu 2 antrenori și 3 arbitrii din cadrul Clubului Sportiv ”Pantera Neagră” din Petroșani au participat, în perioada 20-23 octombrie 2022 la Baia Mare, la Cupa României la Taekwon-do ITF. La startul acestei competiții s-au înscris 33 de cluburi din toată țara și 730 de sportivi. Sportivii din Valea Jiului au avut și de această dată o evoluție spectaculoasă, reușit să obțină un palmares de excepție, cu 3 medalii de aur, nouă de argint și 14 de bronz. ”Suntem foarte mândri de sportivii noștriCItește mai departe
Județul Hunedoara a intrat cu succes pe harta competițiilor internaționale de șah. Au fost desemnați câștigătorii Grand Prix România de la Geoagiu Băi
Prima ediție a turneului de șah Grand Prix România organizată în județul Hunedoara, a 4-a din cadrul circuitului sportiv derulat sub egida Federației Române de Șah s-a încheiat cu succes. Timp de o săptămână, în stațiunea Geoagiu Băi, peste 200 de jucători profesioniști, inclusiv o seamă de mari maeștri internaționali (jucători cu ELO peste 2200) și-au disputat titlurile puse în joc și premiile generoase oferite de organizatori. Tot aici a avut loc duminică, 23 octombrie 2022 festivitatea de premiere, care a fost oficiată de reprezentanți ai Federației Române de ȘahCItește mai departe
Brigita Marina și Andrei Stoica au adus Deva în topul european al dansului sportiv
Tinerii dansatori sportivi, Brigita Marina și Andrei Stoica, legitimați la Clubul Sportiv Municipal Deva, pregătiți de antrenoarea Andra Căprioară au urcat pe locul II în topul european din cadrul circuitului ,,Dance Sport Europe Children European Grand Prix”. În spatele acestui rezultat stă o muncă de echipă și o mare pasiune pentru acest sport. Succesul sportivilor de pe ringul de dans se numără în orele, lunile, anii de muncă în sala de antrenament. Brigita și Andrei sunt prima echipă de dansatori din municipiul Deva care a fost selecționată la Lotul Național, dupăCItește mai departe
12 alergători montani, mai rapizi ca telescaunul din Parâng
Provocarea lansată de „Șoimul din Parâng” – Toma Coconea și-a dovedit și anul acesta succesul. Nu mai puțin de 121 de atleți, iubitori ai muntelui și ai mișcării în aer liber s-au întrecut cu telescaunul, în cadrul ineditei competiții OutRun the Lift, care se desfășoară în stațiunea Parâng din municipiul Petroșani. Ediția din acest an a consemnat și o adevărată bătălie cu telescaunul, pe care l-au dovedit nu mai puțin de 12 dintre alergătorii montani înscrișți la startul competiției. Clasamentul ediției din acest a concursului OutRun the Lift, conseamnează următoriiCItește mai departe
Regal de șah în stațiunea hunedoreană Geoagiu-Băi
Județul Hunedoara este începând de duminică, 16 octombrie 2022, gazda celei de-a IV-a etape a circuitului GRAND PRIX Romania la șah, un eveniment care se bucură de o participare de top. Între 16 și 23 octombrie, la Geoagiu Băi, se desfășoară turneul principal de șah la care participă aproape 40 de mari maeștri și maeștri internaționali din 11 țări ale lumii (India, Azerbaidjan, Israel, Germania, Italia, Lituania, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Moldova și România) cu ELO >2200, plus deținători de vouchere primite din partea Federației Române de Șah sau wildcards oferiteCItește mai departe
În Parâng se dă startul la o nouă întrecere cu… telescaunul
Cei mai cutezători și mai bine pregătiți atleți din România sunt provocați la o întrecere sportivă de mare calibru, care se desfășoară în stațiunea turistică Parâng din Valea Jiului, unde va avea loc, în acest sfârșit de săpătmână, cea de-a șasea ediție a concursului de alergare montană ”Red Bull Outrun the Lift”. Organizat de apreciatul sportiv Toma Coconea, cursa din Parâng este, așa cum explică organizatorul, una contratimp. ”Mai exact, totul se întâmplă în sub 25 de minute, durata pe care o parcurge telescaunul de la start la finiș. ConcurențiiCItește mai departe
Etapa a 4-a a Grand Prix Romania la Șah începe duminică, 16 octombrie 2022, la Geoagiu-Băi
Județul Hunedoara găzduiește una dintre cele mai importante competiții de șah de la noi din țară, care readuce România în elita șahului mondial. Pe lângă turneul principal GRAND PRIX ROMANIA, vor avea loc și o serie de turnee secundare. Evenimentul este organizat de Federația Română de Șah în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, care a alocat 100.000 de lei pentru buna desfășurare a competițiilor. În perioada 16 – 23 octombrie 2022, în stațiunea Geoagiu-Băi, se va desfășura etapa a 4-a a GRAND PRIX ROMANIA la șah, o competiție la careCItește mai departe
Atleți din Valea Jiului, pe podium la semimaratonul de la Várpalota
În orașul Várpalota din Ungaria, localitate înfrățită cu municipiul Petroșani, s-a desfășurat, zilele trecute, edița a XXXV-a a unei importante competiții internaționale de atletism. Peste 700 de concurenți din țări precum Italia, Polonia, România și Ungaria s-au întrecut la probele de cros și semimaraton din cadrul ”Várpalotai Félmaraton XXXV”. Între aceștia s-au aflat și 4 sportivi din Petroșani, care au răspuns invitației lansate de Primăria orașului Várpalota și au fost prezenți la startul celor două probe de concurs. Cu toate că dificultatea traseelor a dat de lucru alergătorilor, care auCItește mai departe
Rezultate notabile pentru sportivii CS Fujin Vulcan la Cupa României
Peste 400 de sportivi de la cluburile de profil din întreaga țară, au participat, zilele trecute, la o nouă ediție a competiției Cupa României la Kempo K1, eveniment care a avut loc la București. Chiar și în lipsa sportivei Timeea Ștefănescu, care a fost retrasă din această competiție, în urma unei accidentări, sportivii CS Fujin Vulcan au avut o evoluție foarte bună, adjudecându-și câteva locuri pe podium, dar și alte rezultate notabile. Astfel, pe categoriile de concurs la care au evoluat în aceastăî competiție, Mădălina Benchea a obținut Locul 1,CItește mai departe
Cu Beatrice Mikloș și Mario Țîmpu în echipă, arcașii români și-au adjudecat Locul 1 pe echipe la Campionatul Mondial de Field, după ce au învins SUA
Echipa de tir cu arcul a României, prezentă în aceste zile la Campionatul Mondial de Tir cu Arcul din Statele Unite ale Americii, a reușit o performanță istorică, adjudecându-și locul 1 pe echipe după ce au învins chiar echipa țării gazdă: SUA. La obținerea acestui rezultat, o contribuție decisivă au avut și sportivii din Vulcan și Aninoasa, respectiv Beatrice Mikloș și Mario Țîmpu. Astfel, Beatrice Mikloș a obținut Locul 1 la categoria echipe U21 fete, alături de Albu Andreea (de la CSS Unirea Iasi) și Topliceanu Elena (de la CSSCItește mai departe
Atleta Daniela Vasiloancă din Petroșani, pe podium la Campionatul Balcanic de Atletism Masters
O nouă performanță pentru sportul românesc a fost realizată de atleta Daniela Vasiloancă din Petroșani, care a obținut două rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters, eveniment sportiv ce a avut loc la finalul lunii septembrie, în Grecia, la Salonic, pe pista frumosului stadion Kaftanzoglio. Sportiva din Valea Jiului a reușit să urce de două ori pe podiumului acestei competiții internaționale, clasându-se pe locul 3 (medalie de bronz) la proba de alergare 400 m plat, respectiv pe locul 1 (medalie de aur), la proba de ștafetă, alături deCItește mai departe
Tineri dansatori din Deva în Top10 la “Dance Sport Children European Grand Prix”
În competițiile de dans sportiv ale circuitului european “Dance Sport Children European Grand Prix”, care se desfășoară în această perioadă în mai multe țări europene, evoluează peste 100 de perechi de tineri dansatori, cu vârste între 12 și 15 ani, din 19 țări din Europa. Între aceștia se regăsesc și tinerii dansatori sportivi Brigita Marina și Andrei Stoica, legitimați la CSM Deva, care reprezintă, alături de echipe de la alte cluburi, țara noastră. Antrenați de Andra și Dragoș Căprioară, Brigita și Andrei au ajuns în circuitul continental de dans sportivCItește mai departe
Șahistul Rareș Apostu participant la Campionatele Mondiale de Cadeți FIDE 2022 de la Batumi (Georgia)
În perioada 15-28 septembrie 2022, la Batumi, în Georgia, se desfășoară Campionatul Mondial FIDE de șah cadeți 2022, un turneu organizat de FIDE, Federația Georgiană de șah și Clubul de șah georgian „64”. Competiția, destinată tinerilor șahiști, băieți și fete, din categoriile de vârstă Under 8, 10, 12, reunește nu mai puțin de 783 de tineri șahiști veniți de pe 5 continente și din 70 de țări. Printre aceștia se află și talentatul sportiv român din Valea Jiului, Rareș Apostu, campion național la șah, care va participa la partidele categorieiCItește mai departe
Maratonul „Castelul din Carpaţi 2022” de la Pasul Vîlcan a ajuns la ediţia a IX-a
Eveniment sportiv tradițional organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, cu implicarea pasionatului alergător montan Daniel Hălăstăuan, cursa de alergare de la Pasul Vîlcan, ce poartă numele proiectului de dezvoltare turistică al zonei, ”Castelul din Carpați” a ajuns în fața ediției cu numărul nouă. Acesta este unul dintre cele mai așteptate maratoane montane din Valea Jiului, iar concurenții sunt așteptați la startul competiției sâmbătă, 24 septembrie 2022, de la ora 11,00, în zona statuii ecvestre a lui Mihai Viteazu din satul de vacanță de la Pasul Vîlcan. ”PovesteaCItește mai departe
Sportul minții e rege în județul Hunedoara, la turneul internațional ”Grand Prix România” de la Geoagiu Băi
Succesele remarcabile ale tinerilor șahiști de la cluburile hunedorene, în cadrul unor competiții de talie națională și internațională au atras și atenția autorităților administrației județene. Asta cu atât mai mult cu cât, în echipa de conducere a Consiliului județean Hunedoara se regăsește și fostul jurnalist sportiv Ion Bădin, un pasionat al șahului și bun prieten cu președintele Federației Române de Șah, Vlad Ardeleanu. Acestuia îi aparține ideea și inițiativa de a valorifica interesul pentru acest sport al tinerilor din județul Hunedoara în cadrul unui eveniment șahist de anvergură a căruiCItește mai departe
”Trofeul Pro-Parâng”, excelent final de sezon în ”Ștafeta Munților”
În perioada 2- 4 septembrie 2022, Valea Jiului a găzduit etapa finală a acestui sezon din campionatul național de orientare sportivă ”Ștafeta Munților”, eveniment cuprins în cea de-a VII-a ediție a concursului de turism sportiv ”Trofeul Pro Parâng”. Evenimentul, organizat ca întotdeauna, de Asociația Schi Turism montan Pro-Parâng Petroșani s-a desfășurat în Parcul Național Retezat, tabăra de bază fiind stabilită la elegantul Camping Valea Iarului de la Cîmpușel, iar traseul de concurs fiind configurat în Retezatul Mic. Cu toate că vremea nu a fost una tocmai favorabilă pentru acest tipCItește mai departe
Laurențiu Danciu, un hunedorean în echipa de aur a canotajului românesc
România a cucerit 9 medalii, 5 de aur şi 4 de argint, duminică, 4 septembrie 2022, la Campionatele Europene de canotaj Under-23 de la Hazewinkel (Belgia), în 11 finale. Cu acest palmares, România conduce clasamentul pe naţiuni și la această spectaculoasă disciplină sportivă. Printre medaliați se numără și sportivul hunedorean Laurențiu Alexandru Danciu. Acesta a obținut două medalii de aur la competiția europeană de la Hazewinkel (Belgia). O primă medalie a fost obţinută la 4+1 rame masculin, unde Alexandru-Laurenţiu Danciu a făcut parte din echipajul țării noastre compus din Andrei-PetrişorCItește mai departe
Campionat Național de tir cu arcul la Aninosa, cu 9 noi recorduri naționale
Nu mai puțin de 20 de cluburi sportive s-au întrecut, la finalul săptămânii trecute, pe arena ”Arcașul” de la Aninoasa la Campionatul Național Outdoor la Tir cu Arcul, competiție destinată categoriilor Master, Seniori, U21. Au fost prezenți 93 de sportivi și 27 de oficiali ai cluburilor sportive reprezentative la nivel național pentru această disciplină sportivă, respectiv: ACS Marosszeki Ijaszok, Aktiv, Carpathian Arcery Sibiu, CS Paralimpic Salvia 2000, CS Besta, CS Șoimii de Mureș, CSA Steaua, CSM Iași, CSM Suceava, CSM Tg. Mureș, CSO Aninoasa, CSO Retezatul Hațeg, CSS Rădăuți, CSSU Iași,CItește mai departe
Competiție șahistă la mare înălțime la ”Cupa Parângul Mic”
Peste 100 de iubitori ai șahului au urcat, la finalul săptămânii trecute, în stațiunea Parâng din Petroșani pentru a lua parte la competițiile celei de-a treia edițiia ”Cupei Parângul Mic” la șah, eveniment organizat de Asociația Sportivă ”Noroc Bun” condusă de pasionatul antrenor de șah Alin Elvis Apostu, și găzduită la Cabana ”La Mario” Evenimentul a fost unul la înălțime, atât la propriu cât și la figurat, partidele de șah desfășurându-se la cota de altitudine de 1750 metri, iar între cei 34 de sportivi veniți de la cluburile de profilCItește mai departe
Sportul e rege și în acest an la ”Nedeia Vulcăneană”
Peste 600 de copii din municipiul Vulcan sunt așteptați să participe la competițiile sportive din cadrul ediției din acest an a ”Nedeii Vulcănene”, manifestări cultural-artistice și sportive cu o tradiție de aproape o jumătate de secol în această localitate a Văii Jiului. Și în acest an, sportul e rege la Nedeia Vulcăneană, după cum dă asigurări chiar primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu. ”Am pregătit un program de activități sportive pentru copiii, care se desfășoară pe parcursul întregii săptămâni, urmând ca la finalul acesteia, toți vulcănenii să fie invitați la spectacoleleCItește mai departe
”Cupa Straja” la minifotbal, pledoarie pentru sport, distracție pentru copii
Peste 1000 de sportivi și însoțitori ai acestora, de la cluburi sportive de juniori din întreaga țară au răspuns și anul acesta invitației lansate de CS Sorii Juniors Lupeni și au fost prezenți la întrecerile sportive din cadrul celei de-a V-a ediții a ”Cupei Straja” la minifotbal. Între aceștia s-au numărat și fotbaliști ai unor cluburi recunoscute pentru promovarea sportului în rândul copiilor, precum: Școala de fotbal Ciprian Dinu din Slatina, ACS Corabia, CS Leii Sudului din Craiova, Oltenia Craiova, Academia de fotbal Raț, Pandurașul Târgu Jiu, Sportig Turnu Severin,CItește mai departe
Tur ciclist în Țara Hațegului, duminică 21 august 2022
Pasionații de ciclism participă în acest final de săptămână la ”Turul Ciclist al Țării Hațegului”. Acesta va avea loc în zilele de 20 și 21 august 2022, în organizarea Asociației Județene de Ciclism, Clubului Sportiv Făerag, în parteneriat cu autoritățile publice locale din Hațeg și Hunedoara. Președintele Asociației Județene de Ciclism, Ioan Omotă spune că ”Turul Ciclist al Țării Hațegului” constituie o noutat absolută în calendarul competițional al iubitorilor de ciclism din județul Hunedoara. ”Evenimentul este inclusiv ca etapă a campionatului național de ciclism (a treia din acest an) darCItește mai departe
Atletul hunedorean Ciprian Irimia, medaliat la Athletics Unlimited Games
Ciprian Irimia, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Școlar Hunedoara (antrenor Andreea Todereanu), a obținut o medalie de argint și una de aur cu echipa României, la Athletics Unlimited Games, competiție ce a avut loc, între 11 și 15 august la Cracovia, în Polonia. Echipa țării noastre a venit a doua, după Polonia, la Power Group și Endourance Group și prima în proba de ștafetă. Sportivul hunedorean a fost convocat în lotul tricolor ca urmare a rezultatelor obținute la Campionatul Național de Copii, ce avusese loc, anterior, la Craiova, unde aCItește mai departe
Eveniment sportiv de talie națională la Lupeni: ”CUPA STRAJA LUPENI-MINIFOTBAL ”
Municipiul Lupeni devine tot mai mult un centru de interes pentru activitățile sportive de interes național, grație inițiativei unor oameni inimoși care se bucură aici și de întreaga susținere a autorităților locale și județene, dar și de aprecieri din partea publicului și, mai ales, a localnicilor. După încheierea cu succes a Campionatului Național de Viteză în Coastă, dotat cu ”Trofeul Straja – 2022” la automobilism, finalul acestei săptămâni aduce la Lupeni un nou eveniment sportiv de anvergură: ”CUPA STRAJA LUPENI-MINIFOTBAL”, competiție de fotbal pentru copii și juniori. La eveniment sunt așteptați peste 1000 de participanti, CItește mai departe
Octavian Ciovică, primul laureat al ”Trofeului Straja” la automobilism sportiv
Prima ediție a ”Trofeului Straja” la automobilism sportiv, competiție contând pentru etapa a treia a Campionatului Național de Viteză în Coastă a fost câștigatăp de pilotul brașovean Octavian Ciovică. Acesta s-a dovedit invincibil, pilotând un prototip Radical SR8, cu care a înregistrat cel mai rapid timp în fiecare dintre urcările în care a fost prezent pe traseul de 5,2 kilometri de la Straja. De altfel, Octavian Ciovică a stabilit și primul record al traseului de la Straja, în recunoașterile de duminică, atunci când a fost cronometrat cu 3:01,831. Un totalCItește mai departe
Spectacol și adrenalină pe placă cu role, la ”Transylvania Downhill” de la Pasul Vîlcan
În timp ce stațiunea Straja din Valea Jiului a fost gazda primei ediții a ”Trofeului Straja” la automobilism sportiv, pe celălalt versant al masivului Straja, în stațiunea Pasul Vîlcan din municipiul Vulcan se făceau pregătiri pentru un alt eveniment sportiv de anvergură. Intitulat ”Transylvania Downhill”, acesta aduce în Valea Jiului peste 200 de sportivi din întreaga lume, la întrecerea pasionaților de coborâre cu placa pe role (cunoscută mai ales sub denumirea de longboard). Aceștia vor avea parte de două sesiuni sportive, una destinată exclusiv plăcerii de a face acest sportCItește mai departe
Ziua Internațională a Tineretului marcată la DJST Hunedoara
Eveniment aniversat în fiecare an, în data de 12 august, la inițiativa luată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, Ziua Internațională a Tineretului a fost marcată și în acest an în cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret a județului Hunedoara. Pornind de la faptul că tema din acest an a sărbătorii Zilei Internaționale a Tineretului a fost cea a solidarității între generații, DJST Hunedoara a organizat o dezbatere la care au participat tineri și vârstnici, deopotrivă, organizatorii propunându-și să demonstreze astfel că aceatsă zi este o ziCItește mai departe
Straja prinde viteză, cu motoarele turate la maxim la Campionatul Național de Viteză în Coastă
În stațiunea Straja din Valea Jiului se desfășoară, în aceste zile, în premieră, o competiție de automobilism dotată cu ”Trofeul Straja”, eveniment sportiv aflat la prima sa ediție dar care a fost introdus în calendarul competițional al Campionatului Național de Viteză în Coastă, cu o etapă de coeficient 2. La start s-au înscris 71 de piloți, cărora li se adaugă alți 26 înscriși la cursele pentru divizia secundă. Trofeul Straja va avea parte de o prezență numeroasă și la categoria de mașini Istorice, unde 9 piloți se vor duela pentruCItește mai departe
Școală sportivă pentru copii în cadrul CSM Mihai Viteazu din Vulcan
CSM Mihai Viteazu, clubul sportiv înființat sub autoritatea administrației publice locale din municipiul Vulcan își va schimba complet conceptul de funcționare, iar potrivit primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, acesta va deveni o veritabilă școală sportivă pentru copiii Vulcanului și nu numai. ”Copiii au prioritate în municipiul Vulcan. Este și motivul pentru care am lansat, împreună cu echipa de la CSM ”Mihai Viteazu”, un nou concept în activitatea clubului sportiv, unde ne dorim să punem la dispoziția copiilor o gamă diversă de activități sportivă, în care aceștia să poată activa și,CItește mai departe
Minerul Lupeni revine în campionatul de fotbal
Club sportiv fanion al minerilor din Valea Jiului, cu o tradiție care datează de mai bine de un secol, Minerul Lupeni revine din acest sezon în campionatul de fotbal, urmând să evolueze în Liga a IV-a județeană. Decizia a fost luată de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, care a identificat soluții pentru reînființarea și susținerea echipei de fotbal, împreună cu mediul de afaceri local. Astfel, după ce în urmă cu un an de zile a fost înființat Clubul Sportiv Viitorul Minerul Lupeni, în jurul familiei Lumperdean, cu intențiaCItește mai departe
Juniorii U17 de la Jiul Petroșani, locul 3 la Cupa Mării Negre
Echipa de juniori U 17 a Clubului CSM Jiul Petroșani a participat, în această săptămână, la turneul de fotbal dotat cu ”Cupa Mării Negre”, eveniment sportiv care a avut loc în stațiunea Eforie Nord. Sportivii antrenați de Cosmin Kandut au avut un parcurs excelent la această competiție sportivă, reușind să se claseze pe un meritoriu loc 3, cu 4 victorii și două rezultate de egalitate. Astfel, tinerii fotbaliști ai Jiului au întrecut, pe rând, echipele LPS Vaslui (cu 2-0), FC Voluntari (cu 2-0), FCO Ovidiu (cu 6-1) și au terminatCItește mai departe