Mii de luminiţe au îmbrăcat Petroşaniul de sărbătoare

luminite.petro Sărbătorile de iarnă pot să vină. Municipiul Petroşani este scăldat în mii de luminiţe colorate, care s-au aprins în ajun de Moş Nicolae.

Singura diferenţă faţă de anii precedenţi este că de data aceasta nu primarula  fost cel care a apăsat pe întrerupător, ci chiar copiii, care nu au mai avut răbdare să aştepte numărătoarea inversă. Nimeni nu s-a supărat, însă, mai ales că beneficiarii acestor ornamentel luminoase de sărbători sunt, în primul rând, cei mici. “Am reușit cu ajutorul prețios al copiilor, să-i luminăm calea lui Moș Nicolae, pe care copiii l-au așteptat conform tradiției, cu ghetuțele lustruite, să le aducă daruri, dacă desigur au fost cuminți. Am aprins luminițele în Parcul Carol Schreter și pe bulevard, dar simbolic ne-am reaprins cu toții luminițele sufletelor, pentru ca frumusețea acestei perioade din an să strălucească cât mai tare, în comuitatea noastră”, a declarat .primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi.
Pentru acest an, administraţia publică locală a alocat aproape 300.000 de lei pentru închirierea iluminatului ornamental de sărbători. Aşa că, pe lângă vechile ghirlande şi ornamente, municipiul Petroşani este împodobit şi cu noi ornamente. “Ornamentele din centrul Petroşaniului sunt noi, iar în Aerooport au fost montate cele din dotarea primăriei, care au fost anii trecuţi în centrul localităţii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani, Nicu Taşcă.  Printre noile ornamente se găsesc un vârf de brad, zeci de globuri mari şi mici, câteva zeci de șiruri, ghirlande şi perdele luminoase, 200 de ţurţuri luminoși, dar şi sute de figurine de asemenea iluminate.
În plus, din parcul Carol Schreter nu lipseşte nici Diorama care reprezintă Nașterea Domnului.



(Următoarea știre) »