Concedieri colective şi divizare pe hârtie/ Planul de salvare a Complexului Energetic Hunedoara – întocmit cot la cot cu specialiştii Comisiei Europene

CEH12Restructurarea Complexului Energetic Hunedoara nu se poate face fără reduceri de personal, însă disponibilizările vizează doar domeniul energetic. Un plan pentru care se va colabora cu o echipă de specialişti de la Comisia Europeană.

Aflat în Valea Jiului, ministrul Energiei, Andrei Gerea, a anunţat că la Complexul Energetic Hunedoara vor fi implementate mai multe măsuri în vederea salvării companiei energetice şi se creionează un nou program de restructurare care să fie aplicat. În acelaşi timp, ministrul Gerea subliniază că CEH va trebui ajutat pentru a trece peste această perioadă extrem de grea. „La planul de restructurare şi eficientizare al CEH vom lucra nu numai noi, la nivelul mnisterului şi la nivelul conducerii, dar vom colabora şi cu o echipă de la Comisia Europeană, în aşa fel acesta să fie complet transparent şi convingător, totodată. Un element foarte bun este că şi CE a acceptat faptul că securitatea energetică trebuie să primeze”, a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea. Acesta a precizat că nu pot fi evitate concedierile colective de personal, însă directorul general al CEH, Constantin Jujan, a subliniat că ele nu vizează partea de minerit. „Din planul prezentat deja de domnul director reiese necesitatea de a se face anumite concedieri. Este un lucru pe care nu ni-l dorim dar, din păcate este necesar. Acest lucru se va face cu respectarea tuturor beneficiilor pe care ar trebui să le primească cei vizaţi”. 

Divizarea  CEH – soluţia oferită de Comisia Europeană

Pentru salvarea Complexului Energetic Huendoara se vorbeşte şi despre divizarea entităţii energetice, o soluţie oferită de CE astfel încât compania să poată fi ajutată financiar să cumpere certificatele de CO2.  „Divizarea a fost oferită ca soluiţie de către Comisia Europeană, de a ne da posibilitatea să alocăm ajutorul de salvgardare pentru achiziţionarea ceritifcatelor de CO2. Acest lucru este necesar pentru că, dacă nu vom face această plată, România va plăti mult mai mult decât cele 11 milioane de euro pentru aceste certificate”,a spus Gerea. Oficialul a explicat că singura posibilitate de a da aceşti bani, fără ca România să intre în procedură de infrigement şi să fie dezavantajată ulterior pe celelalte programe de colaborare cu Uniunea Europeană este ca, la nivel birocratic, entitatea energetică să se intre în procedura de divizare. Cum ar veni, o procedură de faţadă. „Am convenit cu cei de la Comisia Europeană să alocăm aceşti bani de ajutor şi considerăm că intrăm în procedura de divizare. Acest lucru presupune că trebuie să informăm cu privire la un plan ce ar însemna paşi concreţi în timp. Am convenit, de semenea, că acest lucru nu se poate face peste noapte şi totodată am convenit că, dacă planul de restructurare va arăta că avem o şansă la CEH, atunci această divizare nu va avea loc”, explică oficialul. Ministrul spune că avem termen până în septembrie să finalizăm planul de restructurare care să ofere soluţii pentru CEH.

Strategia energetică construită în jurul securităţii energetice

Pe de altă parte, ministrul Energiei spune că extrem de importante sunt securitatea energetică şi eficienţa energetică. Două concepte ce vizează direct şi Complexul Energetic Hunedoara.   „Am venit în Valea Jiului pentru a dat un semnal că situaţia Complexului Energetic nu ne este indiferentă, că depunem toate eforturile şi ne vom pune în slujba salvării CEH toate cunoştinţele noastre, toate pârgiile pe care le avem, că suntem dedicaţi total muncii noastre şi, alături de cei de aici vom reuşi să găsim soluţii pentru ca mineritul în Valea Jiului şi producţia de energie să aibă un viitor aici. Discuţiile s-au axat pe viziunea nosatră cu privire la strategia energetică, reprezentarea concluzilor discuţiilor purtate cu reprezentanţii FMI, ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale şi, totodată, pe marginea unei schiţe a planului de restructurare prezentat de dl. director Jujan. Strategia energetică a României, din punctul meu de vedere, va trebui să fie construită în jurul unui concept foarte clar şi anume securitatea energetică. Conjunctura internaţională impune acest lucru şi pentru noi este vital ca România să fie asigurată şi din punct de vedere al surselor de energie, dar şi al capacităţilor de producţie. Un element important din această securitate energetică înseamnă eficienţă energetică. Eforturile noastre vor fi îndreptate către acest concept, incluisv aici, la CEH. Acest concept sper că ne va putea permite totodată să oferim ajutorul de care are atâta nevoie în mod evident şi cu acceptul partenerilor noştri financiari de dialog la nivelul Uniunii Europene”, a declarat, la Petroşani, ministrul Andrei Gerea.