Încă un veteran al Apa Serv felicitat de conducere cu ocazia ieşirii la pensie

mateiu1Pentru Florica Mateiu, anagajată la staţia de pompe şi rezervor a SC Apa Serv Valea Jiului de la Aninoasa, ieri a fost o zi plină de emoţie. Încă de dimineaţa, şefa Biroului de Personal de la societatea de apă din Valea Jiului, Lăcrămiara Drăgoescu a invitat-o la sediul central din Petroşani pentru a-i înmâna documentele necesare întocmirii dosarului de pensie.

După o viaţă de muncă, din care ultimii 20 i-a petrecut la Apa Serv, Florica Mateiu a ajuns la frumoasa vârstă a pensionării. În semn de apreciere a activităţii sale în cadrul operatorului regional de servicii de apă şi canalizare, acesteia i-a fost înmânată şi o diplomă în care se arată că „după o viaţă dăruită muncii, conducerea societăţii vă doreşte atât dumneavoastră, cat şi celor pe care-i îndrăgiţi multă sănătate, fericire şi să aveţi parte de cât mai mulţi ani de pensie, însoţiţi de satisfacţii şi bucurii.”

mateiu3Diploma i-a fost înmânată doamnei Florica Mateiu, împreună cu un frumos buchet de flori, chiar de către directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram.

„Este o surpiză deosebită pentru mine, nu m-am aşteptat la un gest atât de frumos, cu toate că ştiu că domnul director Avram este un om deosebit. Mă despart, recunosc nu fără oarecare regrete, de munca mea la Apa Serv, după 20 de ani în care cred că mi-am făcut aşa cum se cuvine îndatoririle de serviciu”, a declarat Florica Mateiu.

mateiu2La rândul su, directorul general al Apa Serv Valea Jiului apreciază că „în angrenajul complex al acestei firme, fiecare dintre angajaţi are un loc şi un rol aparte, fiecare om este foarte important pentru noi. De aceea, la iniţiativa doamnei Lăcrămioara Drăgoescu, am decis să marcăm prin acest mod festiv, despărţirea de oamenii care au ajuns la vârsta pensionării, mulţmindu-le pentru responsabilitatea şi dăruirea cu care au activat în colectivul nostru.”

[slideshow_deploy id=’17217′]