În goana după „aurul negru” un mic sat din Valea Jiului, de o frumuseţe aparte, a fost ras în totalitate de regimul comunist pentru a face loc unei exploatări miniere. Mină care nu a funcţionat la capacitate maximă nici măcar un an de zile. Sute de oameni au fost ameninţaţi, urmăriţi şi torturaţi psihic şi fizic de securişti pentru a-şi da „de bună voie” pământurile. „Mica Sinaie” cum a era numit satul Câmpu lui Neag renaşte acum din molozul lăsat în urmă de buldozerele comuniştilor, odată cu întoarcerea dezrădăcinaţilor în vatra satului. Renasc şi tradiţiile acestui loc, dar rănile din sufletele oamenilor forţaţi să-şi părăsească pământurile doar cu hainele de pe ei,  în cumplita iarnă a anului 1986, nu se vor vindeca niciodată.

Anul 1985 a marcat începutul exploatării cărbunelui la Câmpu lui Neag, iniţial printr-o carieră de suprafaţă care avea să înghită un sat întreg plin de istorie şi tradiţii, de un pitoresc aparte. Regimul comunist aflat într-o profundă criză energetică, pe baza unor prospecţiuni sumare, a decis începerea haotică a exploatării şi a dictat strămutarea forţată a satului. Istoria oamenilor de aici s-a schimbat definitiv în 1987, când peste 300 de ani de existenţă a satului Câmpu lui Neag, au fost transformaţi în istorie în doar câteva zile cu zeci de buldozere. Pe o ninsoare cumplită, în mijlocul iernii din 1987 au fost demarate lucrările de punere în exploatare a zăcământului care se presupunea că există în subsol. Nimeni nu a făcut cercetări, prospectări sau analize complexe pentru a se convinge că există resursele cerute de comunişti. În goana de a face pe plac regimului totalitar, secretarii de partid şi inginerii din minerit au făcut câteva verificări sumare, au studiat zona prin foraje de mică adâncime şi au dat verdictul: „există zăcământ!” Proiectul pentru cariera Câmpu lui Neag prevedea ca pentru realizarea investiţiei, zeci de case precum şi şcoala, biserica şi cimitirul din sat să fie demolate, iar omenii sacrificaţi. „Biserica Sfinţii Arhangheli a fost demolată, iar odată cu ea a fost strămutat şi cimitirul. A fost cumplit, mai mare tragedie ca şi atunci nu este. Nici moartea nu este aşa de grea”, spunea preotul satului de la acea vreme, Mitică Băloi.

Vieţi distruse

În noiembrie 1987 au apărut primele utilaje care aveau să transforme totul în ruină. Locuitorii satului, momârlanii, au ieşit la porţi şi cineva le-a citit Decretul 270- prin care erau alungaţi din case şi de pe pământurile lor. Nemulţumiţi, oamenii i-au ameninţat pe muncitori că dacă se apropie de casele lor se vor răscula. Muncitorii au dat înapoi şi şi-au chemat superiorii. Pe fir au intrat securiştii care au început să-i persecute pe localnici, luni de zile prin diferite metode şi mijloace până au cedat. „Erau o sumedenie de informatori printre ei. Au început cu ameninţări, dezbinări, toate mijloacele posibile prin care să-i convingă pe oameni să cedeze. Îi ameninţau că-i dau afară din serviciu, că-i angajează în serviciu, că-i avansează în funcţie, de la caz la caz. Majoritatea oamenilor au fost constrânşi şi terorizaţi până au semnat decretul de naţionalizare”, îşi amintea părintele. Puţini localnici au fost „convinşi” să-şi părăsească gospodăriile şi pământurile strămoşeşti, însă comuniştii nu s-au dat bătuţi. Într-o noapte, la finele lunii noiembrie, momârlanii s-au trezit înconjuraţi de zeci militari, mascaţi din trupele USLA, miliţieni şi muncitori cu buldozere pregătite să dărâme casele peste ei. În fruntea lor se afla chiar primarul localităţii de la acea vreme, la manetele unui utilaj. „Oamenii dormeau, iar militarii şi muncitorii erau pe case şi aruncau ţiglele jos. Mascaţii stăteau în jurul lor ca să nu riposteze. Cei care se împotriveau erau imediat suiţi în dube. Primarul de atunci era urcat pe un buldozer şi cu cupa pusă pe o casă în care oamenii încă dormeau îi ameninţa că îi îngroapă. Toţi care s-au trezit de zgomotul motoarelor au văzut cum intră buldozerele peste ei în casă. Primarul a dat startul şi a ras vreo 10 case, iar apoi l-au urmat şi restul. Au trecut peste animalele avute de oameni în gospodărie şi au îngropat totul sub moloz. Au intrat în biserică şi au demolat-o, la fel şi cimitirul”, îşi amintesc oamenii. Nici măcar cei trecuţi în nefiinţă nu au scăpat de strămutarea forţată, iar morţii au fost pur şi simplu dezgropaţi cu buldozerul în prag de Crăciun. Peste 300 au fost exhumaţi şi mutaţi într-un cimitir amenajat pe fugă. Pentru că „noul cimitir” nu era gata, preotul s-a opus deshumării, iar comuniştii i-au replicat: „ori îţi vezi de biserică, ori uite acolo e duba”. Oamenii locului spun că potrivit unei vechi datini, cel care demolează un sat nu-şi va găsi odihna sub nici o piatră. Primarul de atunci, a fugit în 1989 într-o altă localitate după ce momârlanii au vrut să-l linşeze. O singură casă din sat a scăpat de demolare, iar asta pentru că s-a apropiat Revoluţia din ’89 şi cariera nu s-a mai extins.

Au fugit în munte

Regimul comunist a prevăzut pentru fiecare familie din Câmpu lui Neag strămutată, câte un apartament şi a început să ridice, concomitent cu amenajarea carierei de cărbune, blocuri pentru oameni. Cei mai mulţi dintre momârlani le-au refuzat şi au fugit în munţii Retezat, pe pământurile unde aveau stână, unde şi-au construit adăposturi, iar mai apoi locuinţe. Comuniştii s-au împăcat cu ideea că au scăpat de ei şi i-au lăsat să trăiască în pribegie. Blocurile comuniste din Câmpu lui Neag au rămas multe nelocuite. Cariera de cărbune care s-a închis la scurt timp după ce a fost inaugurată. Slaba calitate a cărbunelui a făcut mina nerentabilă, iar după  numai un an de funcţionare propriu-zisă, cariera Câmpu lui Neag a fost abandonată şi inundată. Imaginea vechiului sat a rămas, însă, pentru totdeauna în sufletele celor strămutaţi.

Satul renaşte

Chiar dacă au trecut mulţi ani de când mina a fost abandonată şi oamenii au putut să-şi ceară pământurile înapoi, cei mai mulţi momârlani nu vor mai avea niciodată gospodăriile în locurile în care au trăit strămoşii lor, pentru că rănile lăsate în suflete de comunişti nu mai pot fi vindecate. Pe vatra satului acum este un lac imens rezultat în urma inundării carierei de cărbune, dar oamenii sunt încrezători că o vor putea lua de la capăt şi au început să-şi ridice case în „Mica Sinaie”.

[slideshow_deploy id=’19657′]