Străjuită astăzi de câteva blocuri de beton, ca o veritabilă fortăreață, Biserica Sânionilor din Colonia Petroșaniului, în Lunca Jiului, și-a deschis pentru prima oară porțile în acest an în a doua zi de Paște, după o tradiție din vremuri imemoriale.
Părintelui ortodox Marius Isai, slujitor în Parohia Livezeni II i-a revenit binecuvântata misiune de a deschide ușile acestei minunate bisericuțe din lemn, considerată a fi cea mai veche clădire din Petroșani. Tot acestuia i-a revenit și bucuria de a-i primi pe credincioșii care au venit aici pentru Liturghia din debutul Săptămânii Luminate. Câteva zeci de credincioși, o parte dintre aceștia fiind momârlani din parohie, o altă parte locuitori ai Petroșaniului și o altă parte turiști aflați în aceste zile în Ținutul Momârlanilor și-au găsit loc în acest străvechi locaș de cult care constituie punctul de plecare pe ruta cultural-turistică a bisericilor din lemn de pe Valea Jiului.
Într-o atmosferă intimă, în fața altarului de piatră și iconostasului din lemn, la lumina unei simple lumânări (biserica neavând niciun fel de sursă de lumină în afara micuțelor ferestre și a flăcării lumânărilor aprinse), cuvintele părintelui Isai din Sfânta Scriptură au o relevanță aparte, cu adevărat dumnezeiască, iar cântecele și imnurile religioase cântate împreună de credincioși par aici desprinse din glasurile îngerilor. Toți cei prezenți la Sfânta Liturghie simt că aici, în Biserica Sânionilor, nu doar slujba este una menită să ridice sus inimile, ci și locul este unul cu o vibrație aparte.
Nici nu ar putea fi altfel, ne aflăm doar într-una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Ținutul Momârlanilor și cea mai veche clădire încă funcțională din istoria Petroșaniului. Atestată documentar în anul 1790, Biserica Sânionilor își are rădăcinile mult mai adânci în timp. Se spune că aceasta a fost ridicată, de fapt, pe ruinele unei alte biserici de lemn, care ar fi funcționat aici de la începutul secolului al XVIII-lea, mai exact la 1733, fiind construită acum mai bine de două secole și jumătate de către credincioși păstori veniți în transhumanță pe aceste meleaguri din Livadia si Galați, sate nobiliare străvechi ale Țării Hațegului. Istoria consemnează faptul că, în anul 1788 biserica a fost arsă din temelii de oștile otomane care au trecut pe aici, însă pe locul fundației din piatră de râu a acesteia, sătenii au ridicat actuala Biserică a Sânionilor.
Numele acesteia vine, în mod evident, de la numele familiei Sîn, întâlnit și în zilele noastre la familiile momârlanilor din zonă. Biserica Sânionilor a fost construită din bârne de lemn de frasin defrișat din pădurea locului, cunsocută sub numele de „Rătundul”. Ea este în formă de navă simplă, cu un turn clopotniță înalt de cca. 7 m, ridicată deasupra tindei și pronaosului. În clopotniță se află două clopote: unul (cel mic) având o inscrpție în litere chirilice cu înscrisul: „Anul Domnului nostru Iisus Hristos 790”, încadrată în ornamente românești cu frunze de stejar, iar al doilea cu o inscripție în limba latină, cu textul: „FUSAE MICHELEM EM MANCHEN IN SCHAESSBURG” având imprimat anul 1839.
De altfel, este cunoscut faptul că Biserica Sânionilor a fost construită în două etape. Prima, în anul 1790 (așa cum este înscris pe clopotul cel mic, turnat în Țara Românească), era formată din altar și actualul naos, având o lungime de cca. 10 metri, fiind construită integral din lemn de frasin. Cu timpul, biserica a devenit neîncăpătoare și probabil în anul 1872, după cum rezultă din data săpată pe un stâlp de la intrare, ea a fost mărită, adăugându-se actualul pronaos, botezat de localnici drept „tinda muierilor”. Această adăugire, ca și clopotnița bisericii, este construită din bârne de brad. Prin adăugarea noii construcții, biserica s-a lungit cu încă 5 metri, ceea ce a schimbat armonia proporților inițiale, dându-i un aspect alungit nefiresc.
Intrarea în biserică se face printr-o tindă deschisă sprijinită pe patru stâlpi de brad, din care cei laterali sunt ciopliți cu motive ornamentale locale, care se regăsesc și pe portul popular al momârlanilor.
Acoperisul inițial al bisericii era din șindrilă de lemn, care însă a fost înlocuită cu țiglă, odată cu lucrările de reparație realizate în anul 1931. Tot atunci s-a acoperit și turla clopotnitei cu tablă. Părintele Marius Isai își dorește acum să găsească soluțiile legale și mijloacele financiare pentru a restaura acoperișul lăcașului de cult, prin acoperirea cu șindrilă de lemn, pentru a-i reda autenticitatea.
Altarul Bisericii Sânionilor este situat canonic spre răsărit, având formă semi-octogonală și este construit prin încheierea artistică a bârnelor în „coadă de rândunică”. În partea de sud, altarul are două ferestre mici prin care pătrunde lumina peste altarul din piatră rotundă de moară, care este asemănător celor din bisericile de la Sălătruc și Câmpu lui Neag (din Valea Jiului) dar și cu cel de la Densuș (în Țara Hațegului) sau Gurabarza (în Țara Moților). Piciorul din piatră al altarului este cioplit cu motive care amintesc de simboluri dacice observate pe Columna lui Traian, fapt care a determinat mai mulți istorici să confirme autoproclamata descendență a momârlanilor din poporul dac.
Iconostasul este construit tot din bârne late de frasin, fiind prevăzut cu trei intrări. Cea din mijloc, „poarta împărătească”, are dimensiunile de 1,40/0,60 metri, iar cele laterale, diaconești, au dimensiunile de 1,30/0,55 m, toate trei având partea de sus în formă arcuită. Pe iconostas se află o serie de icoane pictate pe plăci de lemn, potrivit unor date istorice, atât picturile de pe iconostas, cât și celelalte picturi din interiorul bisericii, aparținând pictorului Simeon Piteșteanu, cel care a pictat și interioarele bisericilor de la Prislop și Densuș.
În dreapta iconostasului se află icoana hramului bisericii, reprezentându-l pe Sf. Arhanghel Mihail cu sabia în mâna dreaptă și potirul în mâna stângă. În partea de jos a acestei icoane se află înscrisul anului 1793, o altă dovadă a atestării documentare de secol XVIII a lăcașului de cult.
Într-o vreme, chiar și în perioada contemporană, preoții săvârșeau Sfânta Litrughie în mod constant la Biserica Sânionilor, pentru comunitatea credincioșilor din Lunca Jiului, care era destul de numeroasă. An de an însă numărul acestora s-a redus semnificativ, astfel că, în ultimii ani s-a renunțat și la organizarea nedeii momârlănești organziată aici, în mod tradițional, după Paște, iar în Biserica Sânionilor nu se mai slujește decât de 3 ori pe an: în a două zi de Paște, în ziua hramului Sf. Mihail și Gavril și de Rusalii.
Însă, micuța biserică de lemn a Sânionilor se deschide, prin grija păruntelui paroh Marius Isai ori de câte ori oameni care doresc să admire această bijuterie arhitectonică arhaică, să se reculeagă aici și să se convingă de trăinicia credinței ortodoxe a momârlanilor Văii Jiului, solicită acest lucru. De altfel, părintele Isai, la fel ca și mulți alți promotori ai turismului din Ținutul Momârlanilor, își doresc ca acest punct de pornire al rutei bisericilor de lemn din Valea Jiului, care mai include bisericile de la Sălătruc, Maleia și Depoul CFR din Petroșani, dar și cele din satele Petrilei, Aninoasei, Vulcanului, Bărbătenilor și Uricaniului, să fie mai mult și mai bine puse în valoare, aduse în atenția celor care urmează, și din perspectivă turistică, dar și ecumenică, această inedită și mereu binevenită cale a lui Hristos cel Înviat!
