Zeci de accidentaţi pe pârtiile de schi

Salvamontiştii din Straja au intervenit la aproape 30 de accidente produse pe pârtiile din staţiune, iar în 18 cazuri a fost nevoie ca răniţii să fie duşi spre spitalele din Valea Jiului, din cauza gravităţii rănilor suferite.

cabana-statiunea-straja-lupeni-njsn452--preview

Statistica salvatorilor montani din Straja arată că majoritatea accidentelor au avut loc din vina turiştilor care au ignorat regulile elementare de comportare pe pârtiile de schi. O altă categorie a celor care au ajuns în punctul de prim  ajutor al salvamontiştilor este reprezentată de teribilişti. Mulţi tineri care nu stăpâneau schiurile foarte bine au ales pârtii cu dificultate ridicată şi au sfârşit pe patul de spital. Straja a fost una dintre staţiunile din ţară preferate de turişti în perioada sărbătorilor. Şeful Serviciului Public Salvamont Lupeni, George Resiga a estimat că în staţiunea din vestul Văii Jiului s-au aflat zilnic circa 2500 de turişti.

[slideshow_deploy id=’13836′]