„ELENA SI ANA, REGINE IN EXIL”- UN ALTFEL DE CURS PENTRU LICEENI DEVENI
Biblioteca Judeteana „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat marti 8 martie 2016, o manifestarea cultural-educativa din ciclul „Reginele Romaniei”, cu titlul „Elena si Ana, regine in exil”. Aceasta prezentare a avut scopul de a completa cunostintele de istorie dobandite de elevi in cadrul orelor de curs si totodata sa le ofere informatii noi.

Elevii colegiilor din municipiul Deva au luat astazi parte la prezentarea despre cele doua regine, care au scos in evidenta rolul monarhiei in istoria recenta a Romaniei. Reginele Elena si Ana au avut traiectorii diferite, au trait in epoci de o mare complexitate si au fost devotate fiului si respectiv sotului, Regele Mihai I al Romaniei. Soarta acestora a fost marcata de exil, fiind obligate sa stea departe de tara lor.
Cursul despre cele doua regine ale Romaniei a adus informatii importante in bagajul de cunostinte al elevilor, menite sa intregeasca tabloul personalitatilor romanesti care au jucat un rol important in momente-cheie ale ultimilor ani.
Ca de fiecare data, la finalul prezentarii au fost adresate intrebari celor din sala, iar raspunsurilecorecte au fost rasplatite cu diplome si carti, oferite de Biblioteca Judeteana „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.
[slideshow_deploy id=’24093′]
Știri asemănătoare
În România, „Ziua Internațională a Cititului Împreună” s-a născut la Lupeni
Sărbătorită anual în peste 100 de țări ale lumii, începând din 2010, Ziua Internațională aCItește mai departe
Concursul de cultură generală „Citești și câștigi!”, la finalul celei de-a doua zi de confruntări
O nouă zi cu altre trei confruntări au avut loc astăzi în cadrul concursului județeanCItește mai departe
Documentul care aruncă în HAOS educația din România
Un ordin publicat în decembrie în Monitorul Oficial, prin care Ministerul Educației și Cercetării stabileșteCItește mai departe
Întâlnire la ISJ Hunedoara pentru analiza planului de școlarizare 2026‑2027
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara organizează pe 4 februarie, de la ora 14:00, o întâlnire dedicatăCItește mai departe
Al. Florin Țene despre poetul Dorel Neamțu și cartea sa „Răsăritul Dorului”
Scriitorul Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor din România publică o frumoasă recenzie a uneiaCItește mai departe
Spectacol multimedia „Brâncuși, dragostea mea!” la Deva, de și cu actrița Claudia Motea
Anul 2026 marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, moment jubiliar deCItește mai departe
Rezultatele primei zilei de la concursul județean de cultură generală ”Citești și câștigi!” – ediția a XII-a, 2026
A început o nouă ediție a concursului de cultură generală „Citești și câștigi!”, marcă înregistratăCItește mai departe
Începe concursul județean interliceal de cultură generală „Citești și câștigi!”
Ediția a XII-a a concursului de cultură generală „Citești și câștigi!”, unul dintre cele maiCItește mai departe
„Desprindere din cotidian”, expoziție retrospectivă in-memoriam Mircea Bâtcă la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva
Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cuCItește mai departe
Petrila a intrat oficial pe harta contributorilor la Wikipedia
Dicționarul universal on-line ”Wikipedia” are, începând din data de 29 ianuarie 2026, în mod oficial,CItește mai departe
O nouă carte a Mihaelei Irina (Piruș) Palko, prezentată la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziuaCItește mai departe
Explicațiile Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara privind cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027
COMUNICAT DE PRESĂ Pentru corecta informare a opiniei publice, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara formuleazăCItește mai departe
„Pete de suflet și culoare”, în vernisajul de debut al pictoriței Ana Hutter
În seria evenimentelor dedicarte promovării artelor plastice, Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a găzduit marți,CItește mai departe
Activitate interdisciplinară cu elevi, părinți și profesori la Școala gimnazială nr. 2 Petroșani
Parte a structurii educaționale a Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”, Școala Gimnazială Numărul 2 Petroșani esteCItește mai departe
Universitatea din Petroșani și INCD-INSEMEX Petroșani, parteneri pentru excelența în domeniul cercetării
Două dintre cele mai apreciate instituții existente în Valea Jiului, respectiv Institutul Național de Cercetare-DezvoltareCItește mai departe
Cursuri gratuite de formatori și ateliere de pictură la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Deva 26 ianuarie 2026
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva își adaptează activitățile în funcție de necesitățile unorCItește mai departe
Spectacolele Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” se mută, pentru o perioadă, la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni
Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” informează că, în perioada 21 ianuarie – 22 februarie 2026, spectacoleleCItește mai departe
Anul editorial 2026 începe la Casa de editură Exclusiv cu o carte de excepție: „URICANI – MONOGRAFIE TURISTICĂ” lucrare realizată de pasionatul promotor de turism Sorin Inel
Activitatea editorială a Casei de Editură Exclusiv – parte din compania Exclusiv Media Group, editorulCItește mai departe
Sărbătoarea Unirii Principatelor Române a fost marcată la Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu”
În fiecare an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara,CItește mai departe
Conferință istorică dedicată Zilei Unirii Principatelor Române, la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva
În avenpremiera zilei istorice de 24 Ianuarie, care consemnează în istoria națiunii Române, Unirea Principatelor,CItește mai departe
