Percheziţii. Evaziune fiscală cu medicamente!

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează 41 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţele Hunedoara, Dâmboviţa, Braşov şi Prahova. Vor fi puse în aplicare 26 de mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în domeniul comerţului cu medicamente.
perchezitii-30052015
Din datele şi probele administrate în cauză, spun anchetatorii, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, începând cu anul 2008, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, în scopul justificării achiziţionării unor medicamente precum şi pentru denaturarea provenienţei ilicite  a acestora, au creat circuite comerciale fictive, în baza cărora au solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată.
Astfel, bănuiţii au colectat de pe piaţa neagră cantităţi mari de medicamente, pe care le-au livrat intracomunitar către beneficiari din mai multe state, prejudiciul creat fiind estimat la suma de 40.000.000 de lei.
Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 2.
 [slideshow_deploy id=’19661′]