Finanțare pentru Stațiunea Parâng ?

Mai multe obiective turistice printre care Parâng – Petroșani ori Straja – Lupeni vor primi finanțare, odată cu deblocarea sumei de 43 de milioane lei de către Guvern. În realitate, proiectul din Parâng are nevoie de o sumă mult mai mare pentru a fi finalizat, iar edilii din Petroșani speră ca ANT să aloce măcar cât au cerut pentru finalizarea unor lucrări aproape conservate.

parang

 

 

”Eu am vorbit săptămâna trecută cu directorul de la ANT, spunea că s-ar putea să primim ceva. A venit la noi, a și văzut ce s-a făcut și știe ce ne-ar trebui nouă. Avem o solicitare mai veche și sper că ne-a prins și pe noi. (…) Am cerut 500 de mii de euro, nu puteam să cerem mai mult pentru că degeaba cerem. Și așa de patru ani de zile cerem acești bani, atât ne trebuie să terminăm și cu stația de pompe”, a declarat Marian Popescu, director Primăria Petroșani.

Executivul a aprobat HG nr. 120/2010 privind Lista cu programele și proiectele de investiții în turism și a surselor de finanțare a documentațiilor tehnice și a lucrărilor de execuție a programelor și obiectivelor de investiții în turism, precum și pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate. Prin acest document se facilitează finanțarea unor proiecte de investiții în turism precum și finalizarea obiectivelor de investiții aflate în derulare și a căror finanțare a fost întreruptă după anul 2013, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

[slideshow_deploy id=’36591′]



(Următoarea știre) »