Aflați cum au votat cetățenii din Valea Jiului

vot-loc

Aninoasa, prezență de sub 40%

 

În orașul Aninoasa au fost trei secții de votare pentru cele 3.837 de persoane înscrise pe liste. 1.419 persoane au votat în Aninoasa, dintre care 38 pe listele suplimentare. Urna mobilă a fost solicitată doar de opt aninoseni. În cea mai săracă localitate din Valea Jiului, prezența la urne a fost de 42,55 %. Cei mai conștiincioși votanți din Aninoasa au fost bărbații cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani.

În ceea ce îi privește pe tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, aceștia s-au prezentat la vot într-un număr foarte mic.

 

Petrila, 38% prezență la vot

 

Nici petrilenii nu au mai ieșit la vot la fel cum au făcut-o în vara acestui an la alegerile locale. Doar 38,56% din petrileni au votat. 20.481 de petrileni sunt înscriși pe listele de vot, iar dintre aceștia au votat doar 7.900, dintre care 130 fiind pe listele suplimentare. La Petrila urna mobilă a fost solicitată de 19 ori. La fel ca la Aninoasa, și la Petrila bărbații cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani au fost cei mai conștiincioși, în timp ce tinerii până în 24 de ani au fost codași.

 

Uricani, cea mai slabă prezență

 

Orașul Uricani este codașul alegerilor din Valea Jiului. din cei 7.898 de uricăneni cu drept de vot au ieșit la urne doar 2.699, dintre care 45 de persoane au votat pe listele suplimentare. La Uricani, urna mobilă a fost solicitată doar de două ori. Astfel, în urma scurtinului de duminică, doar 34,17 % dintre uricăneni și-au exercitat dreptul de vot.

 

Municipiul Petroșani, 37,04%

 

La nivelul municipiului Petroșani au fost încriși pe listele electorale 36.078 de cetățeni cu drept de vot. Au votat numai 13.363 de petroșăneni, dintre care 264 pe listele suplimentare. La Petroșani urna mobilă a fost solicitată doar de 119. Spre deosebire de celelalte localități ale Văii Jiului, la Petroșani numărul femeilor care au ieșit la vot a fost mai mare decât cel al bărbaților, însă și aici se păstrează trendul în ceea ce privește vârsta votanților. Cei cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani au fost în număr mare la secțiile de vot, în timp ce tinerii au ignorat procesul electoral.

 

Municipiul Vulcan, 35,41 %

 

Nici vulcănenii nu au ieșit în număr mare pentru a-și exprima opțiunea de vot în privința viitorului Parlament. Numai 35,41 % dintre vulcăneni au ieșit la urne. 23.743 sunt înscrise pe liste la Vulcan, iar la vot s-au prezentat doar 8.408, dintre care 154 pe liste suplimentare. 14 vulcăneni au solicitat urna mobilă pentru a putea vota.

 

Municipiul Lupeni, cea mai bună prezență

 

Municipiul Lupeni a înregistrat cea mai bună prezență la vot din întreaga Vale a Jiului. 39,46 % dintre lupenenii cu drept de vot au ieșit la urne. Dintr-un număr total de 22.520 de persoane înscrise pe listele electorale, la Lupeni au votat 8.886 de persoane, dintre care 164 pe listele suplimentare si 20 de persoane au solicitat urna mobilă. Și la Lupeni, la fel ca în întreaga Vale a Jiului persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani au ieșit la vot, în timp ce tinerii nu au profitat de acest drept.

[slideshow_deploy id=’19661′]