Constructori supravegheați video pe Autostrada Deva-Lugoj

Ministrul Transporturilor s-a arătat nemulțumit de stadiul lucrărilor pe unele tronsoane ale Autostrăzii Deva-Lugoj și a cerut ca șantierele să fie monitorizate video.

”Sunt puțin nemulțumit de evoluția lucrărilor pe unul dintre tronsoane, în sensul că se putea o mobilizare mult mai bună. Ca să vă spun exact, pe lotul 2, în urma vizitei din luna martie, când s-au deschis cei 15 kilometri, Compania (Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, n.r.) a încheiat un protocol cu firma de construcție, cei de la Saligni, care s-au angajat ca în trei luni de zile să finalizeze restul lucrărilor care mai erau de făcut pe cei 15 kilometri. Sunt în grafic. Lotul 3 Lugoj-Deva, aici am fost un pic nemulțumit de mobilizare, adică undeva la 100 de utilaje și 200 de oameni, în comparație cu lotul 4, unde am găsit peste 500 și ceva de oameni care lucrează și 250 de utilaje. Am cerut suplimentar și o monitorizare video a tuturor șantierelor din țară din partea Companiei. Nu voi tolera întârzieri, asta le-am și spus constructorilor. Noi suntem un partener onest și, din punct de vedere financiar, ne-am ținut promisiunile”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Oficialul a mai spus că echipa ministerială și cea de la Compania națională de drumuri vor efectua controale inopinate și în ceea ce privește calitatea lucrărilor.

[slideshow_deploy id=’27028′]