”Țara lui Gufi” deschide Festivalul Național de Umor ”Liviu Oros”!
Devenii sunt invitați vineri, 12 mai 2017, la ora 18.00, la Teatrul de Artă, la premiera spectacolului ”Țara lui Gufi”, de Matei Vișniec, în intepretarea trupei “Pro Scenium” a Centrului Cultural “Drăgan Muntean” Deva.

“Ţara lui Gufi” este o ţară a orbilor, condusă de un văzător în preajma căruia stă un chior. Gufi şi-a obligat supuşii să nu vadă, pretinzând că astfel sunt feriţi de deziluzii.
Ca să-şi constrângă poporul la orbire, suveranul a desfiinţat culorile. În ţara lui totul e gri – şi în exterior, şi în sufletul oamenilor. Dictatorul spune că “Orbii sunt cei mai fericiţi dintre oameni. Nu-şi bat capul cu nimic. N-au de umblat, n-au de alergat, n-au de întrebat!”.
Eliberarea din „îngrădirile” regimului totalitar vine de la ”lumină”. Orbii ţinuţi în neştiinţă o viaţă se deşteaptă când percep culorile. Văzătorul este capturat şi tras la răspundere pentru tăinuirea frumuseţilor din jur. În final, este abandonat şi se stinge în tragicul provocat chiar de legile după care şi-a condus supuşii.
Piesa lui Matei Vişniec deschide ediția din acest an a Festivalului Național de Umor ”Liviu Oros”. Intrarea la spectacol este liberă.
[slideshow_deploy id=’36590′]
Știri asemănătoare
Dialog despre „Taina prieteniei prin carte” cu Părintele Constantin Necula, la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriatCItește mai departe
Classic Unlimited ajunge săptămâna aceasta în județul Hunedoara: concerte de pian la Deva și Săcel
Classic Unlimited ajunge săptămâna aceasta în județul Hunedoara, cu două concerte care duc pianul înCItește mai departe
Educația prin ochii copiilor – sărbătoare a cunoașterii la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani
De Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, Biblioteca Municipală „ValeriuCItește mai departe
Deva găzduiește Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, ceaCItește mai departe
”Cântec pentru prieteni” In memoriam Tatiana Stepa, în fața ediției cu numărul 16, la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni
Este absolut admirabil modul în care Cătălin Stepa, fiul regretatei cantautoare Tatiana Stepa, el însușiCItește mai departe
„Ecouri din Peșteră, până-n oraș”: patrimoniul cultural imaterial al Peșterii Bolii, expus în Petroșani
Pe 7 octombrie 2026, între orele 17:00 și 20:00, sala Artelier a Teatrului Dramatic „IonCItește mai departe
Dialog între generații, la sărbătoarea celor șase decenii de existență ai Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani
Mai mult de o jumătate de veac, mai puțin de un secol, 60 de aniCItește mai departe
„Conu Leonida față cu reacțiunea” pe scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani
În teatrul românesc, doar simplul enunț al numelui Ion Luca Caragiale este suficient pentru aCItește mai departe
Ziua Internațională a Muzicii, sărbătorită la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani
La 1 octombrie, este sărbătorită Ziua Internațională a Muzicii, o zi dedicată uneia dintre celeCItește mai departe
Lansări de carte la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva cu autori publicați la Editura Emia
Aflată în imposibilitatea financiară de a organiza în acest an Salonul Hunedorean al Cărții, BibliotecaCItește mai departe
Fotografii din minele Văii Jiului prezentate de Sergiu Vințan în expoziția „Minerii: ziua fără soare, noaptea fără stele”, la Sibiu
Prestigioși artiști fotografi sibieni, iubitori de fotografie, turiști sau pur și simplu oameni care și-auCItește mai departe
Gala Femeilor de 10, o seară despre demnitate, curaj și recunoștință
Există seri care se termină odată cu stingerea luminilor și seri care continuă mult dupăCItește mai departe
Zâmbetul Muzicii” aduce la Deva două nume de prestigiu ale scenei lirice și pianistice: soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu
Deva se pregătește pentru o nouă întâlnire cu muzica de înaltă ținută. Luni, 28 septembrieCItește mai departe
CultuRo 2026 – cultura română își dă întâlnire în Asturias, sub semnul lui Brâncuși
La începutul lunii octombrie, un colț al Asturiei va vorbi, timp de cinci zile, limbaCItește mai departe
Se pregătește cea mai mare masă tradițională din județul Hunedoara, la Adunarea Momârlanilor de la Petroșani
Eveniment dedicat tradițiilor, obiceiurilor și valorilor comunității din Valea Jiului, „Adunarea Momârlanilor” aduce, la finalulCItește mai departe
Cântările Cerului 2026 – când mii de tineri își unesc glasurile pentru Hristos
Există momente în care un eveniment depășește cu mult ceea ce se întâmplă pe oCItește mai departe
Motoare turate și adrenalină la maxim la circuitul de automobilism „Trofeul Straja”, câștigat de Alen Duma
Sute de cai putere, motoare turate la maxim, adrenalină și spectacol automobilistic total au fostCItește mai departe
Jeongwoo Lee este marele câștigător al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2026
Pianistul sud-coreean Jeongwoo Lee, în vârstă de 18 ani, a câștigat Premiul I al SecțiuniiCItește mai departe
