Pe Cheile Jiețului a fost inaugurat astăzi Popasul Turistic Apa Serv

Turiștii care tranzitează satul Jieț în drumul lor spre Cheile Jiețului și, de aici, mai departe, spre crestele Parângului sau spre Transapina, ori cei care vin dinspre sudul țării, pe DN 7A și ajung la ”poarta de intrare” în Valea Jiului de la Jieț au, de pe acum, ocazia să-și ofere o binemertată odihnă și un pahar cu apă rece la popasul turistic amenajat de SC Apa Serv Valea Jiului, în imediata vecinătate a stației de tratare a apei de la Jieț (Petrila).

Acest frumos punct de interes turistic a fost inaugurat astăzi, în prezența întregii echipe de conducere a Apa Serv, a celor care au lucrat efectiv la construirea acestui loc de popas, dar și a presei locale. Potrivit directorului general al Apa Serv Valea Jiului, construcția acestui popas turistic face parte din acțiunile civice inițiate de operatorul regional de apă din regiune, în acest an, în dorința declarată a acesteia de a se implica activ în viața comunităților locale din Valea Jiului.

”Astăzi, la Jieț, una dintre cele mai tranzitate zone turistice din Valea Jiului, ”poarta de acces” spre Transalpina, am pus la dispoziția comunității rodul unei alte inițiative civice derulate de echipa de la Apa Serv. Din înțelepciunea populară, dar și din experiența noastră știm că, pentru călătorul însetat, o gură de apă face, de multe ori, mai mult decât o uncie de aur, la fel cum niciodată nu știm cât valorează apa, mai bine decât atunci când e secat izvorul. Prin stradania salariaților noștri, cărora le mulțumesc pentru acest lucru, am amenajat lângă Stația de tratare a apei de pe Jieț, un frumos loc de popas pentru turiștii care pornesc pe Cheile Jiețului. Vrem să le oferim oamenilor nu doar acest frumos loc de odihnă, dar și un binemeritat pahar cu apă, de la acest izvor cu apă plată pe care Apa Serv îl oferă cu drag, tuturor oamenilor care trec pe aici. Cred că acest obiectiv, dincolo de utilitatea lui evidentă și binevenită, va fi și un frumos obiectiv în care turiștii își vor face fotografii bând apă de la acest izor despre care pot să vă garantez că nu va seca niciodată”, a declarat Costel vran, directorul general al Apa Serv Valea Jiului. 

Noul popas turistic a fost sfințit, în cadrul unei frumoase ceremonii religioase oficiate de părintele ortodox Nicolae Tănase. ”Apa este darul cel mai de preț al lui Dumnezeu. De multe ori, nu realizăm valoarea apei decât atunci când ea ne lipsește. Binecuvântat este gestul acestor oameni, buni creștini, care au ridicat acest loc de popas și au făurit acest izvor de apă, pentru a potoli setea celor însetați”, a arătat, în predica sa, părintele Tănase.

Izvorul de la Popasul Apa Serv devine, prin frumusețea lui, și un frumos reper pentru cei care doresc să imortalizeze o amintire de pe frumoasa Vale a Jiețului.

Directorul genea al Apa Serv spune că, un loc de popas similar va fi contruit, în perioada imediat următoare și la celălalt capăt al Văii Jiului, la Uricani, în imediata vecinătate a stației de tratare a apei de la Valea de Pești.

[slideshow_deploy id=’36590′]