Şoferii pot solicita un duplicat al permisului de conducere prin e-mail, fără să se mai deplaseze la serviciul public comunitar

Conducătorii auto pot obţine un nou permis de conducere direct din faţa calculatorului, fără să se mai deplaseze la serviciul public comunitar.

Regulile se aplică carnetelor de şofer emise începând din 2009, indiferent dacă documentele au fost pierdute sau deteriorate ori numele actual al titularului nu mai corespunde cu cel din vechiul permis.

Prin Ordinul MAI nr. 123/2013, autorităţile au dat posibilitatea conducătorilor auto să solicite prin e-mail duplicatul permisului de conducere pierdut, furat sau deteriorat, ori în cazul schimbării numelui titularului, înainte de expirarea valabilităţii administrative.

În cazul documentelor emise dupa dată de 1 ianuarie 2009, cererea pentru eliberarea unui duplicat poate fi adresată şi prin corespondenţă, pe adresa serviciului public comunitar care a emis permisul de conducere anterior sau direct prin e-mail.

Cererile pentru solicitarea unui duplicat al permisului de conducere se pot depune prin e-mail. Adresele de e-mail la care trebuie trimise solicitările sunt disponibile pe paginile de internet ale prefecturilor din ţară (dacă au fost publicate) sau pot fi aflate sunând la registratură instituţiei.

Cererea trimisă online trebuie însoţită de câteva documente, care vor fi scanate şi ataşate mesajului electronic.

realitatea.net