miercuri, septembrie 20th, 2017

 

APA SERV VALEA JIULUI ANUNȚĂ RESTRICȚII DE APĂ ÎN PETRILA ȘI PETROȘANI

În urma fenomenelor meteorologice extreme din această dupa amiază, parametrii fizico-chimici ai apei brute au crescut peste capacitatea tehnologică de tratare a stațiilor Jieț și Taia, înregistrându-se turbidițati mai mari de 30.000 unități NTU. În aceste condiții Apa Serv Valea Jiului, anunță restricționarea alimentării cu apă potabilă pentru orașul Petrila, zona Tunel -Postă și municipiul Petroșani în Colonie si partea de Nord între orele 21.00 si 5.00 dimineata. În funcție de evoluția prognozei meteo acest program de restricție poate fi modificat. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani își cere scuzeCItește mai departe


Facultatea de Asistență Medicală Generală și-a deschis porțile la Deva.

Facultatea de Asistență Medicală Generală și-a deschis, astăzi, porțile la Deva. Cursurile, cu durata de patru ani, se adresează asistenților medicali care doresc să se specializeze în medicină generală. Inițiativa înființării instituției de învățământ superior aparține Spitalului Județean de Urgență Deva și a beneficiat de tot sprijinul din partea conducerii Consiliului Județean Hunedoara. Facultatea va funcționa ca filială a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, care va asigura suportul didactic. ”Ne exprimăm considerația față de toți cei care au inițiat și susținut extensia Deva a Universității de MedicinăCItește mai departe


Sesiune specială de admitere la Universitatea din Petroșani

După ce a reușit să ocupe toate locurile bugetate de stat, de la toate specializările de licență și master, Universitatea din Petroșani organizează, în această săptămână, o sesiune de înscriere extraordinară. Aceasta vizeză ocuprea locurilor rămase disponibile în cadrul diverselor specializări de la cele trei facultăți componente, atât pentru studiile de licență, cât și pentru master. A doua sesiune de admitere din acestă toamnă vrea să vină în sprijinul studenților care au încercat să devină studenți la alte universități din țară sau care au fost admiși la facultăți cu taxă,CItește mai departe


Masă rotundă ”Despre comunitate” la Asociația Caritas Petroșani

Asociația Caritas din Petroșani organizează în cadrul proiectului O mână de ajutor, finanțat de către Caritasverbandfur Diocese Trier și  în parteneriat cu Parohia Romano-Catolică din Petroșani  întâlnirea cu  tema Despre comunitate. Structurată sub formă de masă rotundă, acțiunea este deschisă tuturor celor care resimt nevoia de a aduce o opinie referitoare la direcția comunității locale din Petroșani și Valea Jiului. ”Vă invităm la o discuție sinceră cu privire la care sunt valorile ce se cer a sta la baza unei comunități sanătoase și puternice.Vă așteptăm cu drag la sediul Caritas din Petroșani, strada E.CItește mai departe


Noi proiecte pentru dezvoltarea Lupeniului, adoptate în ciuda opoziției unor consilieri liberali

  Câteva importante proiecte de hotărâre care au ca scop susținerea tinerilor din municipiului Lupeni au fost adoptate, în sedinta de îndată de marti, 19 septembrie a Consiliului local al municipiului Lupeni. Inițiate de primarul Lucian Resmeriță, proiectele care vizează organizarea Cupei Straja 2017 la minifotbal, respectiv  aprobarea Studiului de Fezabilitate și a Indicatorilor tehnico -economici pentru construirea unui nou bloc ANL, cu  locuințe destinate tinerilor, au fost adoptate cu majoritatea voturilor exprimate de consilieii local. Excepție au făcut și de această dată, consilierii locali PNL  Anița Burlacu și ȘtefanCItește mai departe


Românii vor avea încă o minivacanță! Când vor beneficia de 4 zile libere

După ce Guvernul Tudose le-a acordat o altă minivacanță, în luna august, bugetarii au un nou prilej de fericire. Aceștia vor beneficia de o nouă minivacanță de 4 zile. Este vorba despre două sărbători care se vor lega cu weekend-ul. Angajații vor mai avea parte de alte patru zile libere, de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie. La finalul lunii noiembrie, angajații mai au parte de două sărbători legale, prevăzute în Codul Muncii, informează Stiripesurse. Ziua de 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, sărbătoare legală, va pica în acest anCItește mai departe


Restricții de apă, JOI la VULCAN

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru joi, 21.09.2017 în municipiul: Vulcan – între orele 9:00 – 14:00. Zona afectată: str. Mihai Viteazu bl. 17, 18, 19, 21a, 80, 81, 82, str. Romanilor bl. 21b, A61, B61, str. 1 Mai, str. Morii bl. 68, Magazin Penny, str. Nicolae Titulescu bl. G1, G2, G3, D55, 105, 25, S63, A53, B53, C16, Aleea Pajiştei bl. A52, B52, D4, D6, Aleea Trandafirilor bl. C61, D61, O61, str. Vasile Alecsandri  bl. A, B, C, P62, R62, Şcoala generalăCItește mai departe


ȚEAPĂ pentru români! Instalarea DETECTOARELOR de GAZE, afacere ilegală

Mult disputata problemă a obligativității de a monta detectoare de gaze naturale a devenit un adevărat mit printre români. Ce nu știu majoritatea locatarilor celor aproximativ 8,4 milioane de locuințe, cât are România, este faptul că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), instituția care legiferează punerea în aplicare a tot ceea ce înseamnă energie electrică sau cu gaze spune, clar, într-o informare postată pe site-ul instituției, pe 7 iunie 2016, că detectoarele de gaze nu sunt obligatorii pentru instalațiile puse în funcțiune înainte de anul 2009. În acelCItește mai departe


COD GALBEN de FURTUNĂ în HUNEDOARA și alte 33 de județe, până joi seara: Vânt puternic și cantități de apă însemnate. În alte 5 județe, cod portocaliu

Administrația Națională de Meteorologie  a emis, miercuri, coduri portocaliu și galben de instabilitate atmosferică, intensificari ale vântului și cantități însemnate de apă.   Județul Hunedoara, alături de alte 33 de județe, se află sub cod galben de furtună, valabil de miercuri de la ora 11.00, până joi la ora 21.00. Potrivit meteorologilor,  în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulareCItește mai departe


Locurile bugetate au fost ocupate la toate specializările Universității din Petroșani

O nouă sesiune de admitere pentru locurile cu taxă este organizată în acestă săptămână.   A doua sesiune de admitere din acestă toamnă vrea să vină în sprijinul studenților care au încercat să devină studenți la alte universități din țară sau care au fost admiși la facultăți cu taxă, dar nu-și permit să achite școlarizarea. „Ne-am mobilizat cu toții și am reușit să ocupăm toate locurile bugetate, ba chiar și o parte din cele cu taxă. Acum facem încă o sesiune de admitere, însă toate locurile disponibile sunt doar cuCItește mai departe


Urmărit naţional prins la Petroșani

Individul a fost condamnat pentru furt și depistat poliţiştii petroşăneni iar acum va ajunge după gratii. „În data de 19.09.2017, poliţiştii Biroului Ordine Publică Petroșani au identificat, pe raza municipiului Petroșani, un bărbat în vârstă de 49 de ani, municipiul Vulcan, cu antecedente penale, pe numele căruia Judecătoria Petroșani a emis, la data de 05.09.2017, un mandatul de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni și 616 de zile, pentru comiterea infracțiunii de furt”, a precizat Bogdan Nițu, purtătorCItește mai departe


Soft rock-ul și folk-ul cuceresc Cetatea Deva !

Platforma Artilerie Vest a Cetății Deva găzduiește, sâmbătă, 23 septembrie 2017, de la ora 12.00, un concert de soft rock și folk, desfășurat sub genericul  ”Muzică în Cetatea Devei”. Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public Administrarea Cetate vă invită la un spectacol de două ore și jumătate, susținut de trupa Quas, Mihai Iovan, Andreea Oprea și Erick Turica. Concertul va fi și unul aniversar pentru băieții de la Quas, care sărbătoresc, în prezența fanilor, șase de activitate pe scena muzicală. Actuala componență a trupei este: Nini Cîmpeanu – armonie, voce;CItește mai departe


LISTA BĂNCILOR FĂRĂ PROFIT

LISTA BANCILOR FARA PROFIT – Iata inventarul bancilor care nu au declarat niciun leu profit pe ultimii 5 ani. Printre numele sonore: Banca Comerciala Romana, OTP Bank, Credit Europe Bank, Leumi Bank, Porsche Bank, Piraeus Bank, Garanti Bank. Lista a fost intocmita de ministrul Finantelor Ionut Misa. Este cazul ca romanii sa isi retraga economiile din bancile fara profit? Lumeajustitiei.ro va prezinta lista intocmita de ministrul Finantelor Publice, Ionut Misa, si trimisa senatorului Daniel Zamfir, presedintele Comisiei economice, industrii si servicii a Senatului, cuprinzand 31 de banci comerciale care nuCItește mai departe


Ministrul Turismului, Titus Dobre, este la Geoagiu

Ministrul Turismului, Titus Dobre, este prezent la Geoagiu, acolo unde discută pe marginea Legii turismului cu reprezentanții din județele Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș Severin. “ Continuă dezbaterile publice pe legea turismului la nivel național. Astăzi dezbat proiectul de act normativ reprezentanții din județele Hunedoara, Arad, Timiș și Caraș-Severin. Ședința ce are loc în stațiunea de interes național Geoagiu – Băi este condusă de Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre. Transparența decizională este asigurată de Secretarul de Stat Vicențiu Știr, de la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social”, arată o informare a MinisteruluiCItește mai departe


Vânătorii de munte din întreaga Europă vin la Petroșani

Vânătorii de munte din Europa își dau întâlnire la Petroșani. Pe parcurul zilelor de vineri și sâmbătă, militarii vor desfășura mai multe acțiuni. Programul este următorul:     VINERI 22 SEPTEMBRIE 2017 10:30   Întâlnirea cu autoritățile. Sala de marmura a Primariei Petrosani. Urmează prezentarea cărții ”Povestea regăsită a soldatului Jozsef Kiss” de Camilla                         Peruch 14:30   Întâlnirea președinților asociațiilor din Europa 17:30   Slujba celebrată la Biserica Romano-Catolică Sfânta Varvara 18:30   Concertul Filarmonicii din Lentiai (Belluno) la Teatrul I.D.Sârbu   SÂMBĂTĂ 23 septembrie 2017 09:00   Adunarea la Casa Pollicino 09:30   ÎnceputulCItește mai departe


Şoferii pot solicita un duplicat al permisului de conducere prin e-mail, fără să se mai deplaseze la serviciul public comunitar

Conducătorii auto pot obţine un nou permis de conducere direct din faţa calculatorului, fără să se mai deplaseze la serviciul public comunitar. Regulile se aplică carnetelor de şofer emise începând din 2009, indiferent dacă documentele au fost pierdute sau deteriorate ori numele actual al titularului nu mai corespunde cu cel din vechiul permis. Prin Ordinul MAI nr. 123/2013, autorităţile au dat posibilitatea conducătorilor auto să solicite prin e-mail duplicatul permisului de conducere pierdut, furat sau deteriorat, ori în cazul schimbării numelui titularului, înainte de expirarea valabilităţii administrative. În cazul documentelor emiseCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru astăzi, 20 septembrie, sistări de apă la Deva și Bîrcea Mare

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 20.09.2017 INTERVAL ORAR: 09:15- 11:00 STRĂZI AFECTATE:Cloșca MOTIVUL: remediere avarie camin apometru str. Cloșca nr. 24 Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Bîrcea Mare DATA: 20.09.2017. INTERVAL ORAR: 12:30-14:30. STRĂZI AFECTATE: Bîrcea Mare MOTIVUL: remediere  avarie retea   SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36591′]


Doru Vișan: ”Consumul de energie va fi acoperit în totalitate în această iarnă, deși temperaturile vor fi mai mici”

Temperaturile în această iarnă vor fi mai mici cu un grad decât cele din iarna anterioară, care a fost extrem de grea pentru sectorul energetic, însă consumul de energie va fi acoperit în totalitate, a declarat, marți, Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei. „Estimăm o scădere a temperaturii cu un grad, o acoperire în totalitate a consumului, o repartizare pe toți producătorii, o analiză extrem de precisă a surselor și modul cum ne îndeplinim aceste obligații. Programul este în avizare la ministere, au fost inserate observațiile și neCItește mai departe


Cine sunt laureații competiției de alergare montană ”Petroșani-Parâng Trail Run” ?

Nu încape îndoială asupra faptului că prima ediție a crosului de alergare montană ”Petroșani-Parâng Trail Run” a fost un succes. Un succes atât prin numărul participanților care s-au înscris la cele două curse (Open Rusu respectiv Cârja), cât și prin rezultatele deosebite realizate, în principal, de câștigători. Cine sunt laureații competiției de alergare montană ”Petroșani-Parâng Trail Run” ? Marele Premiu adjudecat de alergătorii spotivi care au parcurs traseul rezervat, în mod deosebit, profesioniștilor, traseu care a însumat circa 37 de kilometri a revenit sportivilor: CRINA BUZGAN (Queen Cârja), respectiv LEONARDCItește mai departe


Longevitatea în cuplu se premiază

În câteva zile, persoanele vârstnice vor sărbători Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. La Petroşani, municipalitate nu trece cu vederea această zi importantă pentru decanii de vârstă care au contribuit la construcţia comunităţii. Astfel, cuplurile care aniversează 50 şi 60 de ani de căsnicie vor fi premiate de autorităţile locale. Suma de 12 de mii de lei s-a alocat din bugetul Primăriei Petroşani pentru a-i cinsti pe aceşti cetăţeni. “Anual, cu ocazia acestei zile, Primăria municipiului Petroșani organizează un eveniment în cadrul căruia sunt premiate cuplurile care au împlinit cel puțin 50CItește mai departe


O nouă ediție a Zilelor Maghiare din județul Hunedoara va debuta vineri

Cea de-a VIII- a ediție a Zilelor Maghiare din județul Hunedoara se va desfășura în acest an între 22 septembrie – 2 octombrie sub egida Anului Evenimentelor Comunitare, program lansat de UDMR Hunedoara. Timp de 11 zile, în cadrul Zilelor Maghiare din județul Hunedoara se vor desfășura 62 de manifestări în 11 localități. Motto-ul ales pentru anul acesta este ”Alege!”. ”Anul 2017 în județul Hunedoara este anul evenimentelor comunitare. Sunt conștient de volumul mare de muncă necesar pentru pregătirea Zilelor Maghiare, care este cel mai important eveniment al comunității noastreCItește mai departe


Săptămâna Europeană a Sportului în județul Hunedoara

Săptămâna europeană a sportului  este o inițiativă a Comisiei Europene de promovare a sportului și a activității fizice în întreaga Europă. Având în vedere succesul înregistrat la primele  ediții, Săptămâna europeană a sportului va continua să creeze noi activități și, de asemenea, să le îmbunătățească pe cele care au avut succes. Tema generală a campaniei rămâne „#BeActive” și ar trebui să încurajeze orice persoană să fie activă pe durata acestei săptămâni și să rămână activă pe parcursul întregului an. Sportul și activitatea fizică contribuie în mod semnificativ la bunăstarea cetățenilor europeni. Cu toateCItește mai departe


Miercuri, meciuri în faza județeană pentru Cupa României

Miercuri, 20 septembrie sunt programate meciurile contînd pentru Cupa României, faza județeană. Cele opt partide din șaisprezecimile Cupei României se vor alinia la start începând cu ora 16,30. Regula spune că echipele mai slab cotate sunt cele care vor fi gazdele competiției, excepție făcând Universitatea Petroșani care, datorită condițiilor financiare, va juca pe Stadionul Parângul din Lonea, în partida eliminatorie contra campioanei ediției trecute, Inter Petrila. Dacă, după cele 90 de minute regulamentare, scorul se menține egal, se vor juca două reprize de prelungiri de 15 minute fiecare. Dacă șiCItește mai departe


Universitatea din Petroșani a publicat rezultatele admiterii din sesiunea de toamnă

Rezultatele concursului de admitere, licență anul I și master au fost afișate în această după-amiază, de către facultățile componente Universității din Petroșani. Acestea sunt disponibile și on-line, pe site-ul Universității din Pwtroșani, la secțiunea dedicată examentului de admitere, respectiv: https://www.upet.ro/admitere/2017/rezultate_septembrie.php Pentru confirmarea locului și înmatriculare, studenții admiși sunt ivitați să se prezinte, în perioada 19-22 septembrie 2017,  la secretariatul Facultății. [slideshow_deploy id=’24093′]


Varianta finală a Legii pensiilor va fi prezentată în Coaliție pe 1 octombrie 2017

Legea pensiilor va avea variantă finală la data de 1 octombrie, iar ulterior documentul va urma circuitul de avizare, a declarat, marți, la Antena 3, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu. „Noi trebuie să venim în fața Coaliției la 1 octombrie cu Legea pensiilor finalizată. Au fost trei variante la care noi am lucrat: una dintre ele strict pe Programul de guvernare, alta care presupune și anumite corecții, și o a treia care este o mixtură între cele două variante. La ora actuală, se fac calcule la Ministerul de Finanțe, împreună cuCItește mai departe


15 patrioți uricăneni au constituit o filială locală a Asociației ”Cultul Eroilor” la Uricani

Filiala Județeană Hunedoara a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” are în componență, începând cu această săptămână, o nouă subfilială. Un grup de 15 patrioți din Uricani s-au hotărât să se alăture asociației care are drept principal scop  promovarea sentimentului de recunoștință pentru faptele eroilor  și martirilor patriei și cinstirea memoriei acestora. În consecință, duminică, 17 septembrie 2017, în prezența cpt. (r) Gheorghe Ile – președintele filialei județene al acestei asociații și a secretarului executiv al filialei județene – Dorel Șchiopu, s-a constituit subfiliala locală Uricani a A.N. Cultul EroilorCItește mai departe


Zilele Recoltei vor fi în octombrie

Administrația Piețelor Petroșani a decis să nu anuleze manifestarea în urma căreia locuitorii își făceau aprovizionarea pentru iarnă. Zilele Recoltei ediția 2017 urmează să aibă loc între 20 și 22 octombrie.   Motivul pentru care s-a decis ca manifestarea să se țină și în acest an este legat de faptul că foarte mulți locuitori ai Petroșaniului își fac aprovizionarea profitând de prețurile mai scăzute. ”Sunt foarte multe familii care profită de prețurile mai scăzute, pentru că și în acest an sperăm să fie o concurență serioasă între producători și săCItește mai departe


Vor siguranță pentru turiştii care vin în Parâng

Furtunile extrem de puternice din ultima perioadă au determinat autoritățile locale din Petroșani să-și îndrepte atenția spre Stațiunea Parâng. Angajații care operează instalațiile de transport pe cablu destinate turiștilor au instrucțiuni clare cu privire la modul de intervenție în caz de fenomene meteo extreme.   Incidentele tot mai dese în care sunt implicate instalațiile de transport pe cablu, ultimul dintre ele fiind în Maramureș, unde zeci de turiști au rămas blocați într-un telescaun din cauza furtunii, a determinat municipalitatea să reia instructajul personalului care operează instalațiile de transport pe cabluCItește mai departe


Închisoare pentru că şi-au ucis în bătaie fetița

Judecătorii Tribunalului Hunedoara au ajuns la un verdict în dosarul celor doi concubini care și-au ucis în bătaie fetița de trei ani.  Pedepsele dictate de judecători sunt drastice, însă pot fi atacate cu apel. Magistrații Tribunalului Hunedoara i-au condamnat pe Văduva Vijai Silvian și Halasz Lucia Eugenia la închisoare cu executare în dosarul în care au fost judecați pentru că și-au bătut fetița de trei anișori până la moarte. Văduva Vijai a primit opt ani de închisoare cu executare și interzicerea pe o perioadă de cinci ani a mai multorCItește mai departe


Petrila se modernizează

Mai multe zone ale orașului Petrila sunt cuprinse întru-un proces de modernizare. Aleile și trotuarul din zona 8 Martie a localității Petrila vor fi modernizate. Edilii au în plan refacerea unor alei din curtea școlii numărul 5 Petrila , dar și a trotuarului din zona “Complex Brujan”   “Executie lucrari de decapare imbracaminte, montare borduri 10×15, curatire, amorsare, asternere mixtura asfaltica 3 cm BA8. Reparatii alei din curtea scolii Nr.5 Petrila. Reparatii trotuar complex Brujan Petrila”, arată anunțul. 27,864.04 RON au alocat autopritățile locale de la Petrila pentru realizarea acestorCItește mai departe


Cadrele didactice premiate pentru activitate

La Petroșani, Primăria și Consiliul Local îi vor premia pe dascălii ai căror elevi au obținut media 10 la examenul de evaluare națională, dar și cadrele didactice care își încetează activitatea prin pensionare. “De-a lungul anilor, în semn de respect față de munca celor care lucrează în sistemul de învățământ, instituția noastră a premiat cadrele didactice, nedidactice și personalul auxiliar care și-a încetat activitatea în decursul anului respectiv. Anul acesta, conform situațiilor primite de la instituțiile de învățământ din municipiul nostru, sunt 9 persoane care s-au pensionat sau urmează săCItește mai departe