Legea Minelor, în dezbatere publică

Legea Minelor a fost lansată în dezbatere publică. Documentul prevede intenția statului român de a redeschide anumite perimetre miniere. Acest lucru este posibil doar dacă există solicitări din partea unor investitori privați.

“Se reglementează redeschiderea exploatărilor miniere pentru care a fost emisă o hotărâre a Guvernului privind aprobarea conservării, închiderii, ecologizării şi monitorizării postînchidere. În ansamblul său măsura de redeschidere a unor mine cu activitatea sistată prin hotărâri ale Guvernului descarcă parţial sau total statul român de cheltuieli pentru ecologizare cu posibil impact transfrontalier, cheltuieli cu protecţia mediului, ce au ca scop final redarea unor mari suprafeţe de teren în circuitul economic şi tot ceea ce însemnă regenerarea socio-economică a comunităţilor învecinate, reintegrarea peisagistică a zonelor şi refacerea bio-diversităţii”, arată proiectul Legii Minelor care a fost lansat în dezbatere publică.

Tot acum, statul român susține că redeschiderea unităților miniere va aduce beneficii. Numai că redeschiderea ar urma să fie plasată în sarcina unor investitori privați.

“Impactul macroeconomic în redeschiderea minelor cu activitate încetată şi aprobată prin hotărâri ale Guvernului  se poate cuantifica prin: A) Beneficii directe: pentru a se desfăşura activităţi de exploatare minieră investiţiile au valori mari, rentabilitatea activităţii nu este atinsă imediat, lucrările de pregătire în vederea demarării activităţii de exploatare sunt în medie de 1-2 ani, în funcţie de capacitatea financiară şi organizatorică a noului concesionar, taxe, impozite, contribuţii, etc. B.) Beneficii indirecte: reintegrarea în circuitul economic a forţei de muncă disponibile pe plan local, regional şi poate naţional – se recomandă coroborarea şi cu politici de stimulare, dezvoltarea industriei orizontale jurul activităţii de exploatare, dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea altor segmente ale economiei care pot utiliza materiile prime extrase, obligaţia reabilitării mediului care va trece parţial sau total de la statul român la noul concesionar”, mai arată același document.

 

Potrivit proiectului lansat în dezbatere publică, “solicitanţii depun scrisori de intenţie pentru atribuirea directă  sau pentru organizarea unui concurs public de ofertă pentru contractul de concesiune minieră.  În vederea participării la concursul public de ofertă, persoanele juridice vor depune ofertele într-un termen determinat, stabilit de autoritatea competentă prin ordinul prevăzut la alin.(6). Autoritatea competenta are obligația, la solicitarea ofertanților, pe baza unei taxe și a acordului de confidențialitate, să pună la dispoziție înainte de concursul public de ofertă, informațiile necesare legate de perimetrul minier, aprobat la închidere. Ofertanții au obligația, înainte de a depune oferta la concursul public de oferă, de a realiza pe cheltuiala proprie, un audit administrativ, tehnic și economico-financiar, legat de perimetrul aprobat la închidere și ecologizare. Auditul va fi realizat de o persoana fizică sau juridică atestată de către autoritatea competentă. Ofertele se depun însoţite de actele doveditoare privind capacitatea tehnică şi financiară a ofertantului, programul de dezvoltare/exploatare a resurselor/rezervelor minerale, precum şi alte documente stabilite prin normele tehnice și metodologice pentru aplicarea prezentei legi. În cazul neadjudecării prin concursul de ofertă publică, perimetrul/perimetrele de exploatare sau părţi din acestea, rămân în continuare incluse în lista obiectivelor miniere aprobate prin hotărâre de Guvern si/sau notificate pentru închidere şi ecologizare”.

[slideshow_deploy id=’24093′]



(Următoarea știre) »