Tâlharii de la cazino rămân în arest
Stroe Laurențiu Constantin și Minea Daniel, cei doi tineri suspectați că au jefuit un cazino din municipiul Petroșani, rămân în arest preventiv au decis magistrații Tribunalului Hunedoara cât și cei din Bihor.

Indivizii au cerut să fie plasați în arest la domiciliu sau control judiciar chiar dacă au avut încă două tentative de a jefui cluburi de jocuri de noroc din Oradea. Anchetatorii au stabilit că Minea Daniel în vârstă de 20 de ani, din Aninoasa, a fost cel care a jefuit cazinoul din Petroșani folosindu-se de un cuțit cu care a amenințat angajata localului. A reușit să fure 30 de mii de lei și să fugă înainte ca femeia să dea alarma. În apropiere de localul jefuit era așteptat cu o mașină de Stroe Laurențiu, acesta fiind cercetat pentru complicitate.
[slideshow_deploy id=’17636′]
Știri asemănătoare
Dr.ing. Dumitru Negoi Răscolean pornește cu încredere în al șaselea mandat de președinte al CAR Parîngul Petroșani
Înființat în urmă cu 20 de ani, pe fundamentul vechilor Case de Ajutor Reciproc deCItește mai departe
Povestea celor 30 de ani de succes ai companiei DIACOM PRESTCOM LUPENI și a fondatorului acesteia, CONSTANTIN DICU
Înființată în anul 1996, compania Diacom Prestcom SRL Lupeni și-a câștigat, în cei 30 deCItește mai departe
Alpinistul Adrian Ahrițculesei se pregătește pentru ultima redută din Seven Summit la tabăra de bază de sub Vârful Găuri, în Munții Parâng
De pe acum a devenit oficială informația că alpinistul Adrian Ahrițculesei va porni, nu pesteCItește mai departe
Barometrul Național al Tinerilor. Tinerii și problemele lumii contemporane
Studiul intitulat ”Barometrul Național al Tinerilor” – prima cercetare sociologică realizată de INSCOP Research în rândul tinerilor, laCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” marchează Ziua Internațională a Francofoniei la Deva
În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către BibliotecaCItește mai departe
Primarul Petroșaniului salută comunitatea maghiară locală de Ziua maghiarilor de Pretutindeni
Ziua de 15 martie e una din cele mai importante zile pentru maghiari, o ziCItește mai departe
Culoare și pasiune la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”: Elevii din Petroșani și-au expus viziunea artistică la Muzeul Mineritului
Într-o atmosferă plină de emoție și efervescență creativă, Muzeul Mineritului a găzduit joi, 12 martie,CItește mai departe
„Identități grafice… la Palat!”, un nou succes expozițional pentru artistul grafician Hajni Hirt
Bineînțeles că expoziția distinsei doamne Hajni Hirt, artistul care transformă cărbunele în lumină prin lucrărileCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” sărbătorește Ziua Poeziei cu un recital al poeților hunedoreni
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara –Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua deCItește mai departe
Ce revede proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2026, în varianta adoptată de Guvern
Proiectul legii bugetului de stat pentru 2026 este construit pe următorul cadru macroeconomic: –CItește mai departe
S-a închis sesiunea „optimilor” de finală la concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!”
Ultima zi a optimilor la concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, concurs marcăCItește mai departe
„Occident Express”, o premieră cu două debuturi la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu”
Regizorul Vlad Grecu și scenografa Cliuța Șușu își marchează debutul pe o scenă profesionistă odatăCItește mai departe
Profesori și autorități locale în acțiune pentru viitorul educației în Valea Jiului
La Petroșani a avut loc astăzi un atelier de lucru destinat cadrelor didactice, organizat deCItește mai departe
Noi calificări în etapele superioare ale concursului de cultură generală „Citești și câștigi!”
Altre trei echipe ale unor licee din județul Hunedoara și-au obținut dreptul de calificare înCItește mai departe
Preasfințitul Macarie Drăgoi vine la Lupeni pentru conferință duhovnicească „Hristos în mijlocul familiei – Calea spre pace și unitate”
Și în acest post, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Asociația TinerilorCItește mai departe
Informare ADTI-VJ privind proiectele europene în domeniul educațional și social
Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului (ADTI Valea Jiului), în calitate de structură deCItește mai departe
Măsuri pentru prevenirea incendiilor de vegetație uscată în județul Hunedoara
La Instituția Prefectului – județul Hunedoara avut loc astăzi o ședință a Comitetului Județean pentruCItește mai departe
A început etapa optimilor în concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!”
Întrecerile din cadrul concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, organizat de Biblioteca județeanăCItește mai departe
„Omul prin timp – anotimp”, expoziție de pictură Adriana Emilia Popa Cănija, la Galeria de artă „Forma” din Deva
Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cuCItește mai departe
Expoziție de desene ale elevilor de la „Leonida” la Muzeul Mineritului din Petroșani
Muzeul Mineritului din Petroșani găzduiește joi, 12 martie, începând cu ora 15.00 o inedită expozițieCItește mai departe
