Spectacol de colinde pentru deținuții de la Bârcea

Penitenciarul Deva organizează o întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor neguvernamentale locale care au ca obiect de activitate asistenţa persoanelor private de libertate, care va avea loc la sediul penitenciarului – Sala de conferințe din cadrul Centrului de Incluziune Socială.

”Scopul întâlnirii vizează consolidarea cadrului comun de lucru între specialiștii domeniului reintegrare socială și reprezentanții instituțiilor publice, ai organizațiilor neguvernamentale și guvernamentale locale implicate în derularea activităților de asistență a persoanelor private de libertate.

În cadrul acestei activități, se va audia un concert de colinde oferit de către corala Sargedotes a Episcopiei Devei și Hunedoarei”, declară directorul Peitenciarului Deva, Florin Aurel Berar.

Întâlnirea urmăește optimizarea intervenţiei derulate de către partenerii locali în unităţile de detenţie, prin cunoaşterea nevoilor de asistare educativă, psihologică şi socială a persoanelor private de libertate.

[slideshow_deploy id=’27126′]