Lupta polițiștilor TF din Petroșani cu cărbunarii continuă

Încă doi hoți de huilă au fost prinși ieri pe infrastructura feroviară din Aninoasa. Ambii au fost reținuți de polițiștii TF Petroșani pentru 24 de ore și duși în arest.
Noi informații ies la iveală în dosarul mafiei cărbunarilor din Valea Jiului, iar o serie de probe arată că „haiducii” furau și trei vagoane cu huilă (foto) într-o singură săptămână. „În urma acțiunii au fost oprite camioane cu cărbunele furat din vagoanele care-l transportau către Termocentrala Mintia sau direct de la subunitățile miniere aparținătoare Complxului Energetic Hunedoara. Este vorba de cele circa 150 de tone de huilă despre care ați aflat din comunicatele de presă. Ceea ce nu se știe este că aceste furturi erau executate aproape săptămânal. În funcție de cum lucra CEH-ul, gruparea de hoți executa furturile iar transporturile către terțe persoane din sudul țării, Gorj cu precădere, se făceau de două – trei ori pe săptămână. Cu alte cuvinte, uneori, se furau și trei vagoane de cărbune într-o săptămână. Gruparea obținea între 50 și 75 de mii de lei, sumă care se împărțea în funcție de rolul fiecăruia”, spun surse de încredere. Polițiștii feroviari au adunat informații în acest dosar încă din anul 2016, iar anul trecut au avut și primele acțiuni. Totul a culminat cu razia de proporții de săptămâna trecută, când zece membri ai grupării au fost ridicați și sunt cercetați acum penal pentru furt calificat. Alți doi au fost prinși marți și numărul suspecților va mai crește, au anunțat anchetatorii. Mai sunt vizate și alte persoane care fac parte din grupare, dar furturile de huilă nu vor putea fi stopate în totalitate. „Chiar dacă prejudiciul este unul imens, pentru că firma păgubită manifestă un interes scăzut în a combate furturile, fenomenul nu poate fi stopat”, spun aceleași surse. Acțiunea polițiștilor de la Transporturi Timișoara din care face parte și Poliția TF Petroșani, a dat o lovitură grea hoților. Deja pe piața neagră din Valea Jiului nu se mai găsește cărbune și cei care încă au „stocuri”, au majorat prețul. Astfel un sca de circa 40 de kilograme a ajuns să coste și 20 de lei față de 13 lei, iar clienții sunt atent aleși.

Această prezentare necesită JavaScript.

[slideshow_deploy id=’24093′]