Carambol la Aninoasa
Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, o femeie de 50 de ani fiind rănită ușor. Accidentul rutier a avut loc pe o stradă din localitatea Aninoasa, iar polițiștii spun că și de acestă dată indisciplina în trafic și viteza prea mare au stat la baza producerii evenimentului.

„O tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiul Petroşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bănciloni, din orașul Aninoasa, din direcţia Petroşani – Vulcan, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a nerespectării distanței în mers, a intrat în coliziune față/spate cu autoturismul condus de un bărbat de 55 de ani, din Lupeni, care a oprit pe aceeași direcție de mers, pentru a permite efectuarea unei manevre autoturismului care circula din fața sa, condus de o femeie de 37 de ani, din Aninoasa, care era oprit și semnalizase efectuarea manevrei de schimbarea direcției de mers (într-o zonă cu marcaj – linie simplă continuă). În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani a fost proiectat în autoturismul condus de femeia de 37 de ani”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
[slideshow_deploy id=’13837′]
Știri asemănătoare
Polițiștii locali vor putea purta BodyCam și alte dispozitive de înregistrare: Vor avea obligația să informeze persoanele vizate că acestea sunt filmate
Polițiștii locali pot folosi mijloace de înregistrare foto – audio – video, prevede un proiectCItește mai departe
Regal de colinde și obiceiuri tradiționale de Crăciun al artiștilor Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, la Petrila
Spectacolul „Asta-i casa cea frumoasă!” organizat în cadrul turneului județean de promovare a colindelorCItește mai departe
CJH a finalizat modernizarea DJ DJ 672C, între Valea de Pești și limita cu județul Gorj
Până când autoritățile de la București vor găsi soluții de finanțare și finalizare a proiectuluiCItește mai departe
Satele Petrilei – Jieț, Cimpa, Răscoala și Tirici – au devenit localități rurale specializate în patrimoniul cultural imaterial.
Organizația de Management al Destinației Valea Jiului (OMD Valea Jiului), în colaborare cu Primăria Orașului PetrilaCItește mai departe
O viață de jurnalist „În slujba sportului” adunată într-o carte de Ion Bădin
Poate că, în ultimii ani, numele lui Ion Bădin este cunoscut mai mult prin prismaCItește mai departe
Tiberiu Iacob Ridzi: ”Sărbătorile de la Casa Pollicino au o însemnătate specială, alături de copiii speciali”
În fața unui gest absolut demn de apreciat al primarului Tiberiu Iacob Ridzi, aproape căCItește mai departe
Sărbători de iarnă cu colinde și bucurie în comunitatea locală de la Uricani
Urmează zile frumoase la Uricani, în așteptarea Sărbătorii Crăciunului, cu evenimente menite să aducă bucurieCItește mai departe
Corul Misionar „Sfântul Gheorghe Pelerinul” în misiune de suflet la românii din Valea Timocului – Serbia. 17 decembrie 2025
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ieronim, episcopul Daciei Felix și prin purtarea de grijă a PărinteluiCItește mai departe
„Crăciunul pentru toți” la Vulcan, o lăudabilă inițiativă a clubului Interact al Rotary Club Valea Jiului
Tineri voluntari ai clubului Rotary Valea Jiului, care fac parte din secțiunea special destinată acestora,CItește mai departe
Sâmbătă, 20 decembrie, se preiau documente pentru radierea vehiculelor la SPCRPCIV Hunedoara
Instituția Prefectului – Județul Hunedoara informează cetățenii că, în data de 20 decembrie 2025, înCItește mai departe
Profesori și experți, reuniți într-un dialog despre educația STEAM și pentru sustenabilitate facilitat de Geoparcul Țara Hațegului
Conferința „Profesori pentru sustenabilitate. Rolul geoparcurilor în educația STEAM”, aflată la cea de-a doua ediție,CItește mai departe
În așteptarea Crăciunului, colindul popular este adus în casa cea frumoasă a Petrilei de valoroși artiști ai folclorului hunedorean
Colindele românești adevărate își au originea în vatra satului românesc, acolo de unde culegători deCItește mai departe
Daniel Halastauan și voluntarii Crucii Roșii au unit vulcănenii întru solidaritate și generozitate la Concertul caritabil de Crăciun de la Vulcan
Cea de-a XV-a ediție a Concertului caritabil de Crăciun organizat de Subfiliala de CruceCItește mai departe
La Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva s-a deschis „Atelierul lui Moș Crăciun”
Unul dintre proiectele care, din 2021 încoace, aduc iernii un sens aparte în curtea BiblioteciiCItește mai departe
Inginerul Samuel Dioane a fost numit la conducerea executivă a Complexului Energetic Valea Jiului
Consiliul de Administrație al S. CEVJ S.A. a hotărât numirea inginerului Samuel DIOANE în funcțiaCItește mai departe
Drumul spre Cetățile dacice din Munții Orăștiei modernizat pe 17,2 km
Consiliul Județean Hunedoara a reușit finalizarea lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 705A OrăștieCItește mai departe
Investiție de milioane în educație la Petrila: Școala „I.D. Sîrbu” a fost complet reabilitată
O veste bună pentru elevii din Petrila este aceea că, de anul viitor, după vacanțaCItește mai departe
Elevi de la Școala gimnazială „I.G. Duca” au testat cum e să fii primar la Petroșani
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a avut parte astăzi de un inedit experiment, dupăCItește mai departe
Recomandare din partea Apa Serv Valea Jiului: Protejați apometrele împotriva înghețului!
Având în vedere temperaturile scăzute APA SERV VALEA JIULIU S.A revine cu câteva recomandări privindCItește mai departe
La Uricani, sărbătorile vin cu lumini colorate și singurul brad natural împodobit în Valea Jiului
Cu toate că locul tradițional de reuniune al comunității locale din Uricani la sărbătorile CrăciunuluiCItește mai departe
