Soluție amânată în dosarul exploziei de la Uricani  

 Dosarul exploziei de la Uricani se află pe rolul Judecătoriei Petroșani încă din anul 2012, iar după aproape șase ani de proces, judecătorii încă n-au reușit să ajungă la o soluție. Magistrații au amânat pentru 22 mai pronunțarea sentinței.
Patru şefi ai minei, Aurelian Ciucă, Lucian Butari, Florin Moga şi Florinel Moldovan au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă şi nerespectarea nomelor de sănătate şi securitate în muncă. În explozie și-au pierdut viața cinci ortaci. Raportul ITM întocmit în cazul exploziei de la mina Uricani a arătat că au fost înregistrate nu mai puţin de 26 de abateri de la normele de protecţia muncii. În ceea ce priveşte vinovăţia, raportul ITM a arătat că aceasta nu aparţine victimelor.
[slideshow_deploy id=’27126′]