DSVSA Hunedoara a dat amenzi de 30 de mii de lei

Sancțiunile au fost acordate unor agenți economici pentru comercializarea unor produse alimentare necorespunzătoare microbiologic.

Pe parcursul lunii aprilie, au fost desfăşurate 8.771 de controale în unităţile din industria agroalimentară din țară. Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislaţie şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor. La nivelul județului Hunedoara au fost amendați mai mulți comercianți pentru că au pus în vânzare produse alimentare necorespunzătoare microbiologic. Valoarea sancțiunilor date de inspectorii hunedoreni se ridică la suma de 30 de mii de lei, arată ANSVSA. De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

[slideshow_deploy id=’27028′]