Comunitatea Lupeniului a adus, de Ziua Eroilor, un pios omagiu eroilor neamului românesc

Reprizele de ploaie care au căzut astăzi (și) deasupra Cimitirului Eroilor din centrul municipiului Lupeni nu i-au putut împiedica pe cei care și-au propus ca în ziua sfântă a Înălțării Domnului, să aducă prinosul lor de recunoștință eroilor de pe aceste meleaguri și eroilor neamului românesc, în general.

Înainte de toate, în acordurile ”Imnului Eroilor”, monumentele funerare ale eroilor martiri ai Lupeniului au fost încununate cu coroane de flori depuse în numele Primăriei municipiului Lupeni, Consiliului local Lupeni, Asociației Veteranilor de Război, Poliției Municipiului Lupeni, Jandarmeriei, Pompierilor SMURD, Sindicatului Muntele, EM Lupeni, Spitalului Lupeni, societății Comexim R Lupeni și al organziațiilor locale ale PSD, PNL și PRM.

Despre însemnătatea Zilei Eroilor pentru comunitatea locală din municipiul Lupeni a vorbit primarul localității, prof. Lucian Resmeriță. ”Marcăm astăzi, ca în fiecare an, la 40 de zile de la Sfânta Înviere, praznicul Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru noi, românii, este o zi cu o dublă semnificație pentru că tot astăzi marcăm Ziua Eroilor Neamului. Eroii neamului sunt toți acei care, cu arma ori cu ființa și credinţa lor în Dumnezeu, au crezut în pururea fiinţă a neamului românsc, pe altarul căruia au adus cea mai sublimă jertfă: Viaţa! Prețuim astăzi moștenirea pe acești eroi ne-au lăsat-o nou, celor ce trăim astăzi pe aceste meleaguri udate cu sânge și jertfe, de bravii noștri înaintași. Nu uităm că aici, în luptele din Munții Vîlcanului, la Straja, bravi români despărțiți de un nedrept hotar, s-au jertfit în luptele din Marele Război al Întregirii pentru ca noi să avem șansa de a trăi astăzi în Patria-Mamă, România.  Nu uităm că, tot aici, pe un alt front, de această dată al muncii, pe frontul trudei din adâncuri, eroi mineri s-au jertfit în dureroase tragedii care au avut loc în mina de la Lupeni, pentru ca noi să avem șansa de a avea astăzi un prezent mai bun decât dânșii. Nu uităm nici că și de aici, din Lupeni, jertfa unor tineri curajoși care și-au înscris numele în rândul eroilor Revoluției din 1989, a făcut ca noi să avem șansa de a trăi în libertate și de a avea dreptul la speranțe pentru viitor. Pe toți acești eroi ai Lupeniului, ai Văii Jiului, ai întregii Românii, știuți și neștiuți, îi comemorăm astăzi, convinși fiind că pilda lor de slujire necondiţionată şi jertfa neprecupeţită pe altarul pământului strămoşesc, ne dau în aceste momente statornicia şi viitorul comunității noastre de astăzi și a ţării, deopotrivă. În fața Eroilor Neamului ne plecăm fruntea cu pioșenie și-i asigurăm că nu vom uita în veci jertfa lor. Dumnezeu să-i odihneasă în pace pe eroii noștri, pe eroii Neamului Românesc, a spus primarul Lucian Resmeriță.

Acesta a fost completat de fratele său, senatorul Cristian Resmeriță, care a adus și mesajul Parlamentului României la acest important eveniment. ”Este o datorie de onoare pentru noi toți să cinstim memoria celor care s-au jertfit pentru libertatea noastră, pentru unitatea acestei țări și pentru viitorul nostru și al generațiilor care vor veni. le suntem recunoscători pentru gestul lor suprem și atâta timp cât ne va îngădui bunul Dumnezeu, pe ploaie sau pe vreme bună, vom fi prezenți mereu aici pentru a ne aminti și pentru a le transmite celor tinei că eroii nu mor niciodată, eroii trăiesc în eternitatea gândurilor celor care-i prețuiesc așa cum se cuvine”, a spus senatorul Cristian Resmeriță.

Cu acest prilej, la Lupeni, au fost premiați ultimii veterani de război ai acestui oraș – Gheorghe Tudor și Aurel Uilăcan – dar și văduvele de război care trăiesc în Lupeni, oameni considerați de primarul Lucian Resmeriță drept ”embleme ale eroismului și dragostei de neam și țară din comunitatea locală a Lupeniului”.

În memoria eroilor trecuți la cele veșnice, un sobor de preoți de la Parohiile Ortodoxe din municipiul Lupeni au oficiat o emoționantă slujbă religioasă, iar pentru întreaga asistență, elevii școlilor gimnaziale din municipiul Lupeni au ofert un frumos program artistic de poezie și muzică. Printre cei care au dat glas poemelor unor mari personalități ale liricii românești, dar și slovelor unor autori anonimi, s-au numărat elevii Andreea Ardean, Rareș Cădariu, Daniel Mircea, Andrei Sălăgean, Melinda Koma, Bianca Maria Voronianu, Iustina Elek, Adrian Ciutre și componenții Ansamblului ”Gladuri de argint”, copii coordonați în această frumoasă activitate de dascăli dedicați precum prof. Erika Șoacă, Diana Meșter, Mihaela Stracz, Daniel Ianoși, Melania Nan sau Victor Mălăgeanu.