În așteptarea sentinței

Petrileanul judecat pentru viol va afla astăzi dacă va fi condamnat sau achitat. Acesta a fost acuzat că și-a sechestrat iubita minoră și a violat-o, fata fiind salvată de polițiști după câteva zile de chin.

Tânărul de 28 de ani, din Petrila, acuzat că și-a bătut, sechestrat și abuzat iubita, o adolescentă care avea 17 ani la momentul comiterii faptelor, a fost trimis în judecată încă de acum doi ani. Procesul s-a întins din cauza numărului mare de martori care au fost audiați. D. Ioan Daniel a fost acuzat și judecat pentru infracțiunile de viol, lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe, dar încadrarea juridică i-a fost schimbată pe parcurs. Procesul a ajuns la final iar judecătorii din Petroșani vor pronunța astăzi-joi soluția cu privire la vinovăția sau nevinovăția individului.

Faptele de care este acuzat petrileanul s-au petrecut în 2016. Ancheta a stabilit că a sechestrat o adolescentă din Rovinari, cu care avea o relație de aproape un an de zile. O ținea captivă într-o locuință în Petrila și o ducea într-o zonă izolată unde o batjocorea. Gelozia a fost motivul pentru care a recurs la asemenea fapte. A fost salvată după două zile de chin de un echipaj de poliție din Petrila. Între timp și fata a ajuns din victimă inculpat. Acesta este judecată pentru favorizarea infractorului, pentru că și-a retras o parte din acuzații.

[slideshow_deploy id=’27126′]