Patru răniți în urma unui accident provocat de un tânăr din Petrila

Polițiștii au stabilit că evenimentul rutier s-a produs din cauza vitezei prea mari cu care circula petrileanul.

„Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din oraşul Petrila,  în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism,  pe D.N. 66, în direcţia de mers Haţeg-Călan,  pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de carosabil umed într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea  Peșteana, care se deplasa din direcţie opusă, respectiv Hațeg-Călan, după care a fost proiectat în șanțul din partea stângă a sensului său de mers”, a informat IPJ Hunedoara.

O pasageră în vârstă de 37 de ania fost rănită grav. Femeia era  pe locul dreapta spate în autoturismul condus regulamentar, însă alte trei persoane au avut nevoie de ajutor medical.  Petrileanul este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

[slideshow_deploy id=’36590′]