Noutățile legislative în materia constatării contravențiilor. Cum se constată o contravenţie şi ce trebuie să conţină procesul verbal de contravenţie

OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor s-a modificat prin Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale (lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 647/2018), iar modificările respective au intrat în vigoare la data de 24 august 2018 (adică în termen de 30 zile de la data publicării  actului în Monitorul Oficial).

Având în vedere interesul practic al subiectului privind constatarea contravențiilor, în prezentul material ne-am propus să prezentăm  noutățile legislative în această materie.

Legiuitorul arată că o contravenție se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.

Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.

În ceea ce îi privește pe ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne (MI) reținem că aceștia constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

Potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în modobligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângerea.

Reținem că, în cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent ( art. 16 alin. 1 indice 1 din OG nr. 2/2001).

În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele, prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia.

În situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

Subliniem și faptul că, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica “Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

Subliniem faptul că, în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac mențiunile prevăzute la art. 16 alin. (1) și (1 indice 1) din OG nr. 2/2001.

De reținut că, în caz de refuz din partea contravenientului, pentru legitimarea contravenientului, agentul constatator poate apela la polițiști, jandarmi sau polițiști locali.

Lipsa uneia dintre mențiunile privind numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

De reținut că nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției se constată și din oficiu de către instanța de judecată, nefiind obligatoriu a fi invocată de către contravenient.

Se  încheie un singur proces-verbal sau mai multe dacă o persoană săvârșește mai multe contravenții constatate în același timp?

Dacă o persoană săvârșește mai multe contravenții constatate în același timp de același agent constatator, se încheieun singur proces-verbal.

legestart.ro

[slideshow_deploy id=’19661′]