Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu informează că deși, pe raza localității incidența cazurilor de Covid-19 este de numai 0,892 la mia de locuitori, ca urmare a faptului că din cele 8 cazuri active de persoane nou-infectate, 3 sunt cadre didactice de la unitățile de învățământ, Consiliile de Administrație aceste acestora au luat decizia de a trece activitatea didactică în ”Cod Roșu”, ceea ce înseamnă că în următoarele două săptămâni, interacțiunea profesorilor cu elevii se va face excusiv online.
Acesta a mai precizat că, în zilele următoare autoritățile locale din orașul Uricani vor analiza și vor solicita instituțiilor în drept, activarea în regim de urgență și/sau adoptarea unor măsuri de urgență pentru rezolvarea problemei asigurării tabletelor pentru elevii din Uricani. ”Am solicitat alocarea din fondul de rezervă a Guvernului României, a sumelor de bani necesare în acest scop, pentru asigurarea condițiilor pentru învățământul gratuit on line, respectiv a tabletelor pentru elevi, în acest caz, conform Constituției României. Le dorim tuturor însănătoșire grabnică și recomand în continuare tuturor cetățenilor orașului să vă protejați și să păstrați distanțarea fizică conform recomandărilor în vigoare. Apreciez mult responsabilitatea de care ați dat dovadă fiecare dintre dumneavoastră până acum și sunt convins că o să trecem cu bine această grea perioadă. Bunul Dumnezeu sa ne ocrotească!”, a mai spus Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.