IPJ Hunedoara dispune ridicarea barierelor de pe drumul din Straja, închiderea drumului și desființarea parcărilor din amonte

IPJ Hunedoara dispune ridicarea barierelor de pe drumul din Straja, închiderea drumului și desființarea parcărilor din amonte

Potrivit unei dispoziții emise de Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, în perioada 15.01.2024-31.03.2024 se închide circulația rutieră în zona de amonte a stațiunii turistice Straja, pe drumul județean DJ 664A, pe sectorul cuprins între km 8+100 și 9+300, pentru toate tipurile de autovehicule, cu excepția echipajelor de intervenție și a celor aparținând riveranilor.

Potrivit aceleiași dispoziții, sunt desființate barierele de restricționare a accesului rutier, instalate la km 7+500, respectiv 8+100, începând cu data de 1 februarie 2024. De asemenea, IPJ Hunedoara a dispus desființarea parcărilor din zona cuprinsă între cele două bariere de pe DJ 664A Lupeni-Straja.

Administratorul DJ 664A urmează să instaleze indicatoare avertizoare cu privire la închiderea sectorului de drum menționat și la desființarea parcărilor, pe perioada sezonului de iarnă.