O nouă generație de șahiști, care deprind abilități tot mai elocvente în pasiunea lor pentru „sportul minții”, sub îndrumarea antrenorului Alin Apostu, încep să culeagă laurii primelor performanțe șahiste din viața lor.
Așa s-a întâmplat și zilele acestea, la Alba Iulia, acolo unde s-a desfășurat concursul național de șah „Educație prin Șah”, la startul căruia s-au aliniat nu mai puțin de 140 de șahiști din îngtreaga țară, 12 dintre acelștia fiind din localitățile Petrila, Petroșani și Vulcan din Valea Jiului.
Dintre aceștia, două sportive, respectiv Patricia Florea și Sarah Czane, s-au întors acasă cu medalii și cupe binemeritate, care evidențiază clasarea lor pe prima poziție a podiumului, la categoria de vârstă în care au concurat.
Un rezultat foarte bun a obținut și Dominic Popescu, care a încheiat competiția pe un onorabil loc 4, la egalitate de puncte cu sportivul clasat pe locul secund, o performanță remarcabilă, având în vedere că sportivul din Valea Jiului este încă la vîrsta de grădiniță.
„Sportivii noștri au demonstrat curaj, perseverență și multă pasiune pentru acest sport al minții și au reușit să obțină rezultate pe care le consider excelente, rezultate care ne bucură și ne motivează să visăm și mai sus. Fiecare partidă a fost o lecție, iar fiecare mutare ne-a făcut mai buni. Suntem mândri de sportivii noștri și de parcursul lor! Continuăm să învățăm, să ne antrenăm și să ne bucurăm împreună de fiecare competiție”, a declarat antrenorul de șah Alin Apostu.
Felicitări, tuturor! Și… la mai mare!