Rangerii de la Parcul Natural „Grădiștea Muncelului – Cioclovina” s-au asigurat că vizitatorii care vin să descopere fascinantele Chei ale Băniței, le pot traversa în deplină siguranță. Astfel, spectaculoasa rezervație naturală de la Peștera Bolii își așteaptă vizitatorii cu un cablu de sprijin nou, menit să facă deplasarea mai ușoară. Intervenția a fost făcută de rangerii de la administrația parcului, care se ocupă constant de întreținerea traseelor și protejarea frumuseții naturale.
Cheile Băniței, o sculptură naturală de o frumusețe rar întâlnită, se află la 8 kilometri nord de Petroşani, în culoarul Băniţa-Merișor-Baru și există două modalități prin care le puteți explora: în întregime prin apă sau parțial, până aproape la jumătatea lor, folosind cablul de tip via ferrata. Este o oportunitate excelentă pentru cei mici să experimenteze senzații noi și să-și dezvolte abilitățile fizice și de echilibru.
Tariful de vizitare este de 5 lei/zi/persoană.
Administratorii obiectivului turistic recomandă vizitatorilor să fie responsabili și să respecte recomandările obișnuite pentru drumeții, respectiv:
- Respectați și protejați muntele. Nu lăsați „urme” pe unde treceți!
- Folosiți echipament adecvat!
- Nu deteriorați amenajările turistice, marcajele și indicatoarele!
- Respectați monumentele naturii și ariile protejate. Nu le deteriorați!
- Nu aruncați deșeuri!
- Nu faceți focul în zona cheilor!
- Nu strigați și nu deranjați animalele sălbatice!
- Fiți pregătiți să interveniți și să oferiți primul ajutor celor aflați în nevoie!
Parcul Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de peste 38.000 de hectare, dintre care peste 26.500 de hectare sunt păduri. Parcul este situat în vestul țării, pe raza județului Hunedoara, în zona Munților Șureanu.

