Eveniment tradițional ce marchează, în viața comunităților rurale de la poalele Munților Retezat și Vâlcan, coborârea oilor de la munte și reîntoarcerea ciobanilor în satele de baștină, „Ruga din Poiana Mare” a redevenit, în ultimii ani, un alt reper al sărbătorilor de suflet care marchează viața comunității de momârlani din zona de Vest a Văii Jiului.
Și în acest an, pentru a patra oară de la reluarea acestei frumoase tradiții, momârlanii din Uricani, Valea de Brazi și Câmpu lui Neag și-au dat întâlnire cu toți cei veniți la sărbătoarea nedeii populare din Poiana Mare. Aceasta s-a desfășurat, după datină, în prima duminică de dinaintea sărbătorii de Sfântă Mărie Mică, în fața troiței ridicate la Câmpu lui Neag, în zona cunoscută drept Poiana Mare. Evenimentul, organizat de Asociația ”Ținutul Momârlanilor” din orașul Uricani cu sprijinul autorităților publice locale din orașul Uricani și al comunităților locale de momârlani, s-a bucurat de prezența unui număr mare de participanți, printre care s-au aflat și reprezentanți ai autorităților publice locale din această localitate.
Chiar dacă anul acesta nu a putut să fie prezent la eveniment, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu le-a transmis, prin intermediul viceprimarului Corneliu Braia, participanților îndemnul de a păstra cu dragoste și recunoștință aceste obiceiuri moștenite din cele mai vechi timpuri, datini și obiceiuri care fac parte din zestrea culturală a comunității locale uricănene. Acesta a reamintit și faptul că zona Poiana Mare este cuprinsă într-unul din cele mai ambițioase proiecte de dezvoltare locală și promovare turistică a orașului Uricani, proiect care urmează să fie implementat cu fonduri europene în anii următori și care va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării localității dar, mai ales, în viața oamenilor de aici.
Așa cum se procedează la fiecare astfel de eveniment, soborul de preoți ai Bisericii Ortodoxe Române au săvârșit o slujbă de închinăciune dar și un parastas în memoria înaintașilor trecuți în lumea drepților de-a lungul timpului sfințind bucatele aduse de organziatori pentru acest eveniment.
Tot după datină, bucuria acestui frumos eveniment tradițional din Ținuturile Momârlanilor uricăneni a fost sărbătorită în cadrul unei petreceri câmpenești în cadrul căreia cei prezenti au avut parte de o frumoasă reprezentație artistică oferită de tinerii din cadrul Ansamblului folcloric al Casei de cultură din orașul Uricani, coordonat de Roberta Maria Maxer cea care, de fiecare dată transmite emoție și prin interpretarea „Imnului Momârlanilor” dar si a frumoaselor cântece din Ținutul Momârlanilor cărora le dă glas.

