Debut regizoral sub semnul succesului la spectacolul „Opinia publică” de A. Baranga, în deschiderea noii stagiuni teatrale de la Petroșani

Debut regizoral sub semnul succesului la spectacolul „Opinia publică” de A. Baranga, în deschiderea noii stagiuni teatrale de la Petroșani

Pentru deschiderea noii stagiuni 2025-2026 la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani a fost aleasă piesa dramaturgului român Aurel Baranga (1913-1979), „Opinia publică”. Aceasta a fost prezentată în premieră pe 21 septembrie 2025 și reluată, cu același succes la publicul spectator din Valea Jiului, pe 27 septembrie 2025.

Cu toate că textul dramaturgic este plasat în urmă cu aproape o jumătate de secol, în redacția unui ziar provincial („Flacăra vie”) din plină eră comunistă, regizorul Mihai Alexandru (el însuși debutant în această calitate, odată cu acest spectacol)  a reușit să demonstreze că este nu doar un actor de excepție, ci și un regizor de mare finețe, făcând din fiecare personaj al acestui spectacol unul pe măsura actorilor care-l interpretează și construind un spectacol plin de umor, bine ancorat nu doar în trecut, ci și în realitatea zilelor noastre.

Trebuie să recunosc că, așa cum avertiza și actorul Cosmin Brehuță în prologul spectacolului, m-am temut la rândul meu că interesul publicului ar putea să nu fie unul pe măsura zbuciumului dintr-o redacție de ziar a „iepocii” trecute.

Se vede însă treaba că „rețeta” lui Baranga s-a dovedit și în era contemporană una de mare succes. Asta poate și pentru că situațiile prezentate în intriga dramaturgică, scot la iveală tarele unui sistem care pare să se fi conservat până în zilele noastre: nepotismul, toanele șefilor, lingușeala ierarhică, complacerea în rutina stagnantă dar și atitudinea opiniei publice.

Așa cum bine remarcă și criticul de teatru Claudiu Groza, secretarul literar al teatrului din Valea Jiului, deși a fost scrisă în 1967, piesa „Opinia publică” poate fi jucată cu succes, cu tot parfumul ei de epocă și aluziile la realitatea contemporană. Iar spectacolul montat la Petroșani de Mihai Alexandru și prezentat odată cu deschiderea noii stagiuni teatrale nu face decât să dovedească acest lucru.

„Spectacolul are o mare asemănare cu realitatea, deși nu am urmărit anume acest lucru. Se vorbește în acesta tot despre reduceri de personal și tăieri de buget și, bineînțeles că „victimele” restructurărilor nu sunt protejații șefului, ci tot oamenii care muncesc…”, explică regizorul Mihai Alexandru modul în care textul lui Baranga își dovedește actualitatea. Este însă foarte adevărat că pentru a evidenția actualitatea textului, Mihai Alexandru a introdus câteva scene și replici cu totul și cu totul originale, adaptate la „vremurile noi”, aducând unele dintre personaje chiar în arealul geografic al Văii Jiului.

Sigur că în toată construcția spectacolului, prezența ziaristului Chitlaru, personajul principal excelent evidențiat de actorul Cosmin Brehuță, este dublată de intervențiile pline de haz ale tuturor celorlalți actori care fac parte din distribuție: Mihai Alexandru – directorul Cristinoiu, Laurențiu Vlad – Băjenaru, Pascalide – Dorin Ceagoreanu, Mihai Sima – Brăharu, Sergiu Fîrte – Ioniță, Mihai Rădulea – Manolescu, Daniel Cergă – Turculeț, Amelia Toaxen – Otilia, Nicoleta Bolcă – Niculina Gogolan, Maricica Tunsu – Corina Vișinescu, Andrei Șchiopu – Dumitraș, Izabela Badovics – Secretara, Radu Tudosie – Ministrul Ion Ilici, Bogdan Tălmaciu – Minerul de la Livezeni, spectatorul revoltat.

Spectacolul subliniază prezenţa insuportabilă şi periculoasă a non-valorilor (laşitatea, lipsa de răspundere, ipocrizia, demagogia, obtuzitatea, favoritismul), aducând în atenția șabloanele „limbajului de lemn” şi necesitatea unei atitudini lucide şi intransigente pentru înlăturarea lor. Într-adevăr, astfel de valori negative sunt rând pe rând compromise, tratate ironic sau caricatural, şarjate polemic. Ineditul piesei îl reprezintă încurajarea participării spectatorilor la actul dramaturgic, evidențiat de atitudinea unui personaj (Spectatoul revoltat) care se ridică din sală și urcă pe scenă pentru a-și exprima nemulțumirea, revolta, față de modul în care se încearcă „executarea” ziaristului Chitlaru.

Într-un mod cu totul și cu totul inedit, dar excelent ispirat, Mihai Alexandru îl introduce pe Radu Tudosie în pielea personajului „Ministrul” care, în acest spectacol, apare ca fiind tovarăsul Ion Ilici, într-un personaj ce-l sugerează pe fostul șef de stat Ion Iliescu.

La fel de inedită este prezența în spectacol a Corinei Vișinescu (în rolul Maricica Tunsu) care-și demonstrează în acest spectacol nu doar calitățile actoricești, ci și reale calități muzicale. Tot așa cum atrag atenția, în mod deosebit, efectele de video design excelent realizate de Sergiu Fîrte.

Dincolo de doate aceste mici explicații și interpretări personale, cert este un mare adevăr. Actorii Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani dovedesc încă o dată, apelând în mod curajos la un text clasic al dramaturgiei românești, că știu să răspundă cu succes devizei date de poetul francez J. de Santeul, comediei – „Ridendo castigat mores! –  încurajându-ne și pe noi, cei care facem parte, vrem-nu vrem din opinia publică să râdem, pentru că râzând, biciuim moravurile! Care, altminteri, nu se dau duse, indiferente de timpuri și de vremuri.

Spectacolul „Opinia publică” de A. Baranga, pus în scenă sub bagheta regizorală a lui Mihai Alexandru în deschiderea stagiunii teatrale 2025-2026 de la teatrul din Valea Jiului devine astfel, încă un reper de succes în repertoriul acestuia, un spectacol pe care vă recomandăm să-l vizionați nu doar ca pe o comedie reușită, ci și ca pe un argument pentru atitudinea în fața situațiilor intorelabile a opiniei publice.