Necesitatea înființării de Centre medicale pentru îngrijiri paliative este una absolut necesară în Valea Jiului, în condițiile în care numărul vârstnicilor este unul într-o continuă creștere, tot așa cum numărul oamenilor bolnavi este, din păcate, unul îngrijorător.
Pornind de la aceste realități, dorința primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a fost ca în această localitate să poată fi pus în funcțiune un centru de îngrijiri paliative în care oamenii suferinzi să poată beneficia de servicii medicale și de îngrijire corespunzătoare, după o viață de muncă derulată, de multe ori, cu sacrificii. Primarul Lucian Resmeriță spune că a căutat soluții pentru a înființa, pe raza municipiului Lupeni, un Centru de îngrijiri paliative la standarde europene, care să poată fi pus la dispoziția celor care au nevoie de astfel de servicii medicale, sub forma unui serviciu public afiliat Spitalului Municipal Lupeni.
Din fericire, eforturile administrației publice locale din municipiul Lupeni , au fost încununate de succes, astfel că, nu peste mult timp, la Lupeni va fi deschis cel mai modern Centru medical de îngrijiri paliative, după ce Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni au reușit să obțină acordul de finanțare pentru proiectul intitulat „Construire și dotare – Centru de îngrijiri paliative, municipiul Lupeni jud. Hunedoara”.
Obiectivul de investitie a fost selectat și este finanțat prin Programul de Sănătate, Obiectiv specific RSO4.5 nr. apelului de proiecte PS/451/PS_P1/OP4/RSO4.5/PS_P1_RSO4.5_A2. Valoarea totală a proiectului este de 14.410.882,96 lei (cu TVA), iar lucrările pentru realizarea acestuia ar putea începe în primăvara anului viitor.
„Am identificat împreună cu cei de la ITI Valea Jiului o sursă de finanțare din fonduri europene pentru a construi un nou corp de clădire cu destinație medicală, pentru dezvoltarea unei secții de îngrijiri paliative. Am reușit să identificăm un teren, în zona fostei maternități din municipiul Lupeni, lângă care intenționăm că construim o clădire nouă și să realizăm un modern centru de îngrijiri paliative. Proiectul este estimat undeva la circa 14,5 milioane de lei, în tot ceea ce înseamnă construcția clădirii, realizarea de saloane și dotări specifice noi pentru aceasta”, spune primarul Lucian Resmeriță.
În ultimii ani s-au făcut o serie de investiții semnificative în ceea ce privește extinderea și modernizarea sistemului de sănătate publică din municipiul Lupeni. Fie că vorbim despre modernizarea infrastructurii spitalicești sau achziția de echipamente și aparatură medicală de ultimă generație, administrația publică locală din municipiul Lupeni a reușit să înainteze proiecte semnificative în acest domeniu și să obțină resurse financiare naționale și euriopene considerabile pentru Spitalul Municipal Lupeni.

