La Lupeni s-a constituit grupul de lucru local antitrafic și de prevenirea adicțiilor

La Lupeni s-a constituit grupul de lucru local antitrafic și de prevenirea adicțiilor

Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni a găzduit, la inițiativa Asociației „Clubul de presă Valea Jiului” și al partenerilor acesteia de la ANTIP, EUROPOL și INES, ședința noului grup de lucru local antitrafic și prevenire a adicțiilor din municipiul Lupeni.

Întîlnirea a făcut parte din amplul proiect intitulat „CAMPANIA VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” inițiat de Clubul de Presă Valea Jiului și Asociația pentru Protecția Pacienților Hunedoara și Timiș.

La eveniment au participat viceprimarul municipiului Lupeni, Iacob Mesaros, consilierii locali Rodica Cîmpean și Cristina Ciucu, directori de instituții de învățământ, reprezentanți ai DAS Lupeni, Poliția locală, voluntari din cadrul Subfilialei de Cruce Roșie, asistenți școlari și comunitari, reprezentanți ai altor ong-uri, care sunt împlicați în activități de educație, formare profesională, protecție socială, etc.

Invitatul principal al acestei dezbateri a fost comisarul șef Lucian Ghidiu, de la ANTIP – Centrul Regional Alba Iulia, care coordoneză activitățile din cadrul județelor Alba Iulia, Hunedoara și Sibiu.

În cadrul evenimentului, au fost diseminate ultimele informații legate de traficul de persoane, combaterea violenței domestice, traficul de droguri, cum prevenim astfel de acțiuni în comunitate, diminuarea infracționalității, etc.

Discuțiile au fost interactive, problematica fiind una complexă, participanții sesizând și cerând sfaturi specialistului, despre modul în care, pot interveni, în situații clare.

Discuțiile au scos în evidență și faptul că, anumite instituții, încă tratează acest subiect cu superficialitate și de multe ori, nu cunosc situația din teren, iar urmările , în comunitatea locală, au fost unele și tragice ( sinucideri, tentative de suicide, viol săvîrșit asupra unui minor, agresiuni pe stradă, etc).

Pornind de la aceste realități, dar și de la datele statistice îngrijorătoare privind expansiunea acestui fenomen la nivel regional, național și european, participanții la întâlnirea de la Lupeni au convenit constituirea unui grup de lucru care să acționeze unitar și eficient în prevenirea adicțiilor și combaterea traficului de persoane în aria de interes local a municipiului Lupeni.