marți, iunie 30th, 2026
„Descoperă Valea Jiului – Vizual. Emoțional. Real.” primul demers semnficiativ pentru promovarea Văii Jiului
La un an de la constituirea Organizației pentru Managementul Destinației (OMD) Valea Jiului, reprezentanții acestui organism care-și propune să devină motorul dezvoltării și promovării sectorului de turism în regiunea Văii Jiului, au reușit să facă un pas esențial în ceea ce privește promovarea integrată a Văii Jiului, prin realizarea unui număr de 30 de clipuri publicitare care prezintă Valea Jiului în aproape toate ipostazele sale identitare, în dorința declarată ca, prin difuzarea acestora, la scară națională și internațională, să înregistreze o creștere a interesului turiștilor față de această regiune aCItește mai departe
Proiecte suplimentare pe ordinea de zi a ședinței CJH din 30 iunie 2026
Potrivit unei decizii adoptate de conducerea CJH, au fost introduse o serie de puncte suplimentare pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara, care va avea loc în data de 30 iunie 2026, după cum urmează: Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Regenerare și revitalizare urbană Componenta 6: consolidare, reabilitare și punere în valoare corpul C9 – Stația de sortare”; Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul deCItește mai departe
Centru de Biodiversitate la fosta Preparație Lupeni, între proiectele ITI Valea Jiului pe Tranziție Justă
În seria proiectelor cu impact major derulate prin intermediul Programului pentru Tranziție Justă, se află în prezent în plin proces de pregătire a documentațiilor tehnice un Centru de Biodiversitate la fosta Preparație de cărbune de la Mina Lupeni, un Centru de servicii sociale la fosta Preparație de cărbune de la Mina Livezeni și un Accelerator de servicii sociale la fosta Mină Petrila. După cum relevă Alexandru Kelemen, director executiv al ADTI Valea Jiului, toate aceste proiecte sunt menite să aducă plusvaloare comunităților din Valea Jiului și să redea utilitatea unorCItește mai departe
