luni, iulie 6th, 2026
Salvamont Lupeni, de peste 45 de ani de gardă la Refugiul Bucura din Parcul Național Retezat
Începând cu finalul lunii iunie, Serviciul Public Salvamont Lupeni a ridicat tabăra de permanență Salvamont de la Lacul Bucura (2040m), situat în inima Parcului Național Retezat, unul dintre cele mai apreciate și frecventate zone din arealul montan al Carpaților Meridionali. Salvamontiștii din Lupeni (Valea Jiului) asigură serviciile de supraveghere și salvare montană de la Lacul Bucura de mai bine de 45 de ani, aceștia fiind de alfel primii salvamontiști care au deschis aici un centru de permanență la refugiul ce poartă numele celui mai mare lacul glaciar din țara noastră.CItește mai departe
„Întâlnirea moților cu istoria” la Dupăpiatră, locul eroicelor lupte ale revoluționarilor lui Avram Iancu
Potrivit unei datini seculare a patrioților hunedoreni care nu uită eroismul luptelor pentru libertate și unitatre date de revoluționarii de la 1848 sub conducerea tribunului Avram Iancu, în prima duminică a lunii iulie, lideri ai autorităților locale și județene, lideri politici și patrioți din toate colțurile județului Hunedoara s-au alăturat comunității din Țara Moților, cu scopul de a omagia memoria înaintașilor în cadrul unei ceremonii cu totul speciale, desfășurată la Dupăpiatră, comuna Buceș: „Întâlnirea moților cu istoria”. Aflat la cea de-a 54-a ediție, evenimentul reprezintă un prilej de profundă recunoștințăCItește mai departe
Festivalul Internațional de Folclor „Carpatica” Deva – 25 de ani de tradiție, cultură și prietenie între popoare
Deva sărbătorește un sfert de secol de tradiție, prietenie și cultură populară internațională. Cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Carpatica”, un eveniment de excepție care va avea loc în perioada 10–12 iulie 2026. Evenimentul este dedicat promovării valorilor culturale tradiționale și dialogului intercultural, devenind în cei 25 de ani de existență un veritabil simbol al prieteniei dintre popoare și al respectului pentru patrimoniul cultural autentic. Festivalul este organizat de Palatul Copiilor Deva, Primăria Municipiului Deva și Consiliul Local Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Consiliul Județean Hunedoara,CItește mai departe
Universitatea din Petroșani promovează oferta academică în Republica Moldova
Atragerea de studenți din Republica Moldova a devenit o practică firească pentru Universitatea din Petroșani, pe măsura interesului pe care tinerii din Basarabia o manifestă, la rândul lor, față de instituția de învățământ superior din Valea Jiului. În acest context, în perspectiva sesiunii de admitrere din această lună pentru noul an universitar 2026-2026, echipa Universității din Petroșani este prezentă, din nou, în aceste zile, la Târgul Universităților din România, eveniment dedicat tinerilor din Republica Moldova interesați să studieze în România. Viitorii studenți au ocazia să afle informații despre programele deCItește mai departe
„Art Students Connection”, vernisaj expozițional studențesc la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni
Palatului Cultural ,,Minerul’’ din Lupeni a găzduit sâmbătă, 4 iulie 2026, vernisajul expoziţiei Art Students Connection, eveniment aflat la cea de-a patra ediție. În foaierul instituției de cultură din Lupeni au fost expuse lucrări care aparțin unor studenţi din cadrul Facultății de Arte și Design de la Universitatea de Vest Timişoara. Pe simeze se regăsesc lucrări realizate de artiștii: Francesca Ababei, Carla-Iulia Abrudan , Daniela Alexandru(Reisz), Daria-Ioana Apostolescu, Bianca –Iulia Banyai(Zainea), Carmen Angelina Bucăluţă, Carolina Burcuş, Paula-Corina Călin, Anca-Maria Curmeţ, Ramona-Helga Hubert, Andrea Iakab, Clara Denisa Iurchevici, Julijan Krajnjan, Mihai-PetrişorCItește mai departe
Vivaldi reinventat, sub cerul liber, la Deva
În atmosfera magică a serii de vară, Piața Unirii din Deva devine joi, 9 iulie 2026, de la ora 20:30, unul dintre cele mai așteptate momente ale verii. Publicul este invitat să redescopere aici capodopera lui Antonio Vivaldi – „Anotimpurile” – într-o reinterpretare modernă semnată de compozitorul britanic Max Richter. Pornind de la paginile originale, acesta construiește o lume sonoră nouă, în care fragmente familiare se împletesc cu armonii contemporane, ritmuri subtile și o sensibilitate muzicală actuală. Rezultatul este o experiență intensă și captivantă, care păstrează frumusețea și forța originalului,CItește mai departe
Un colț de rai în casa oamenilor de cultură hunedoreni Nora Hruban și Virgil Ioviță
Câteva suflete de poeți și scriitori am avut privilegiul de a poposi, în aceste zile, în casa distinsei doamne Nora Hruban. Nu despre întâlnirea literară sub genericul „Arta ca o pasăre de foc” vreau însă să scriu, deși a fost un binecuvântat prilej de bucurie și părtășie literară. Vreau să scriu despre ceea ce am descoperit dincolo de cuvinte: un adevărat muzeu al sufletului. Casa doamnei Norei Hruban , curtea, grădina și încăperile poartă amprenta unui creator autentic, pentru care frumosul nu este un exercițiu artistic, ci un mod deCItește mai departe
Ceremonia absolvenților promoției 2026 de la Facultatea de Științe, marea finală a unei sărbători de neuitat
Trei zile consecutive pline de emoție pură, zâmbete largi și mândrie academică s-au încheiat în cel mai frumos mod posibil la Universitatea din Petroșani, odată cu ceremonia absolvenților promoției 2026 de la Facultatea de Științe Economice, Administrative și Sociale. Odată cu aceasta, o nouă generație de economiști, manageri și finanțiști este pregătită să își pună amprenta asupra viitorului. Facultatea de Ştiinţe Economice, Administrative și Sociale a Universității din Petroșani, deși este cea mai ”tânără” dintre cele trei facultăți ale școlii de învățământ superior din Valea Jiului, a devenit între timp ceaCItește mai departe
