Avantul Editor

 

Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc, o nouă sărbătoare națională pentru români, în luna octombrie

Potrivit unui act normativ apărut joi în Monitorul Oficial, o nouă zi de sărbătoare națională se va adăuga listei sărbătorilor naționale din România. În această zi vom putea sărbători bogăția de gusturi și tradiții românești, dar și vinul din țara noastră. Legea nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc prevede adăugarea unei noi zile de sărbătoare națională în lista actuală dedicată acestora. Actul a fost publicat joi în Monitorul Oficial și se va aplica din 5 mai 2019. Mai exact, în prima duminică a lunii octombrie se vaCItește mai departe


Autostrada A1 Lugoj-Deva, lotul 4: Ce a mai rămas din Dealul Liliecilor şi când vor fi inauguraţi cei 22 de kilometri

Autostrada A1 Lugoj-Deva, lotul 4: Ce a mai rămas din Dealul Liliecilor şi când vor fi inauguraţi cei 22 de kilometri. Încă de la începutul anului 2017 constructorii Autostrăzii Lugoj – Deva lucrează la excavarea „Dealului Liliecilor” de la marginea satului Şoimuş, ultimul obstacol de pe şantierul viitoarei autostrăzi din vestul ţării. Lucrările pe cei doi kilometri rămaşi de realizat din tronsonul de 22 de kilometri se apropie de final, arată imaginile realizate din dronă şi publicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit celui mai recentCItește mai departe


ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, E – Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Luni , 13 Mai 2019 Deva, străzile 22 Decembrie (partial-de la sensul giratoriu Bălcescu până la str.Zăvoi), Minerva, V. Micle, V. Babeş (parţial) 09:00 – 17:00 Tarnava; Bacea (Ferma) 09:00 – 17:00 Voia (partial) 09:30 – 18:30 Cioclovina; Luncani 10:00 – 17:00 Marţi , 14 Mai 2019 Deva, străzile 22 Decembrie (partial-de la sensul giratoriu Bălcescu pânăCItește mai departe


Primăria Petroșani montează noi instalații în locurile de joacă pentru copii

O amplă acțiune a administrației publice locale din municipiul Petroșani a început și se derulează în aceste zile, avându-i ca destinatari pe copiii din această localitate. Pentru ei, la inițiativa primarului Tiberiu Iacob Ridzi, Primăria Petroșani a achiziționat noi instalații și echipamente de joacă. Acestea sunt montate în aceste zile în diverse parcuri din oraș care au prevăzute locuri de joacă pentru copii. Pentru ca de aceste noi investiții publice, copiii să să poată bucura cât mai repede, angajații serviciului de administrare a domeniului public au lucrat chiar și sâmbăta,CItește mai departe


STUDIU / Românii sunt dispuși să plătească mai mult pe mâncatul în oraș în timpul vacanței

Studiul efectuat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro arată că 73% dintre călătorii români sunt dispuși să plătească mai mult pe mesele în oraș în timpul unei vacanțe, față de ieșitul în oraș în localitatea de proveniență. Procentajul este cu atât mai relevant cu cât devansează toate celelalte 21 de naționalități participante la sondaj.  Apropierea vacanței de Paște i-a obișnuit pe români de-a lungul timpului să se gândească mai mult la mâncare decât de obicei. Dar chiar și în afara acestei perioade călătorii consideră că mâncarea esteCItește mai departe


Zeci de copaci ornamentali au fost plantați în Cartierul Aeroport din Petroșani

La Petroșani se află în plină desfășurare o acțiune derulată de angajații Primăriei municipiului Petroșani care se ocupă de spațiile verzi, prin care sunt plantați arbori ornamentali în diverse zone ale localității. Deja, în zona parcului de joacă pentru copii de pe strada Păcii din cartierul Aeroport, la finalul săptămânii trecute au fost plantați mai mulți arbori de tuia, platani și arțari, achiziționați de municipalitate. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că odată cu plantarea acestor arbori, zona Păcii din Petroșani și-a schimbat în mod vizibil înfățișarea. ”Am demarat, în acesteCItește mai departe


Toma Coconea, alergător în cursa mondială ”Wings for Life World Run”, la București

Apreciatul sportiv din Valea Jiului, Toma Coconea s-a numărat printre sutele de sportivi din România care au participat, anul acesta, la cursa Wings for Life World Run APP de la București, care a avut loc la începutul acestei luni. Wings for Life World Run este o cursă mondială, cu un format inedit, ce se adresează atât alergătorilor, cât și persoanelor în scaun rulant. În această competiție, în loc de o linie fixă de finiș, concurenții aleargă umăr la umăr pentru a rămâne în fața unei mașini virtuale de finiș. Fie căCItește mai departe


Pictură și muzică de calitate la ”Zilele Culturii Maghiare” de la Petroșani

Municipiul Petroșani este și în acest an gazdă a unor inedite manifestări culturale care se vor desfășura, în perioada 16-18 mai 2019, sub genericul ”Zilele Culturii Maghiare” în Valea Jiului. Potrivit informațiilor primite din partea lui Eduard Wersanski (consilier în cadrul Cabinetului Primarului municipiului Petroșani), anul acesta sărbătoarea culturală dedicată în special comunității maghiare din Petroșani (dar și iubitorilor de cultură din localitate) va avea două dimensiuni. Una dintre acestea este cuprinsă în cadrul evenimentului intitulat ”Vernisajul artei plastice din Valea Jiului, pe drumul social-realismului și expresionismului”. În cadrul acestuiCItește mai departe


Filmele săptămânii 10-16 mai la Cinema Luceafărul din Vulcan

Programul filmelor care vor rula, în săptămâna 10-16 mai 2019, la Cinematograful Luceafărul din municipiul Vulcan este următorul: Manou: Aventuri în zbor – 2D Dublat / Manou The Swift (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 14:00 UglyDolls: Papuşi în bucluc – 2D Dublat / UglyDolls (Premieră) (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 16:00 Ticăloasele / The Hustle (Premieră) (AP 12 – Acordul părinţilor ptr. copii sub 12 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică 18:00 Focviu / Brightburn (Premieră) (N-15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică 20:00 Un detectiv afemeiat / Nicky Larson et leCItește mai departe


Proiecte sociale și de turism la Petroșani, în atenția unor investitori din Bavaria

Un grup de investitori din regiunea Bavaria a Germaniei au fost prezenți vineri, 10 mai, la Primăria municipiului Petroșani, unde au avut o rundă de discuții cu primarului localității, Tiberiu Iacob Ridzi. Delegația investitorilor din Germania a fost condusă de Manfred Helmert care i-a prezentat primarului din Petroșani modelul pe care l-a urmat Germania pentru punerea în valoare a oraşului Oberstdorf, un oraș dintr-o fostă regiune minieră a acestei țări. De altfel, Manfred Helmert este prezent de mai mulți ani în România, unde a colaborat inclusiv cu Ministerul Energiei la elaborareaCItește mai departe


Programe de formare profesională organizate de AJOFM Hunedoara în luna iunie 2019

AJOFM Hunedoara prognozează pentru luna IUNIE 2019 organizarea a 5 programe de formare profesională pentru şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă. Programe de CALIFICARE: Lucrator in comert (cod 5220.1.1) – 360 ore. Locaţia de desfăşurare: Hateg Coafor (cod 5141.2.2) – 720 ore. Locaţia de desfăşurare: Calan Lucrator in comert (cod 5220.1.1) – 360 ore. Locaţia de desfăşurare: Deva Operator confectioner industrial (cod 8163.0.1) – 432 ore. Locaţia de desfăşurare: Petroşani Manichiurist – Pedichiurist (cod 5141.1.2) – 360 ore. Locaţia de desfăşurare: Petroşani Informaţii suplimentare puteţi obţine de la sediile agenţiilor localeCItește mai departe


Două zile de umor la Deva, la Festivalul Naţional de Umor „Liviu Oros”

Salon de caricatură, şarje grafice, portrete în Cetatea Deva, expoziţie de obiecte absurde, spectacole de teatru, întâlniri cu scriitorii, ludic folclor și prezentări de carte umoristică sunt doar câteva dintre manifestările ce vor avea loc, timp de două zile, la Deva, în cadrul Festivalului Naţional de Umor „Liviu Oros” – ediţia a XIX-a, care se desfăşoară duminică și luni, 12 şi 13 mai 2019, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, în parteneriat cu Asociația ”Liviu Oros” Deva. PROGRAMULCItește mai departe


Ziua Crucii Roșii sărbătorită de sute de voluntari la Lupeni

La Centrul Comunitar de Zi pentru copii și tineri EGAL din municipiul Lupeni, unul dintre așezămintele social-educaționale model, coordonate sub egida Societății Naționale de Cruce Roșie prin voluntarii subfilialei locale, în data de 8 mai au avut loc o serie de evenimente menite să aducă în atenție momentul aniversar al ”Zilei Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii”. Cu acest prilej, zeci de voluntari și de copii din comunitatea locală a municipiului Lupeni au avut ocazia să participe la o serie de lecții deschise de prim ajutor, dar și la meseCItește mai departe


Fonduri europene pentru restaurarea Amfiteatrului de la UlpiaTraiana Sarmizegetusa

Un nou program european derulat de Consiliul județean Hunedoara va conduce la restaurarea Amfiteatrului roman din situl arheologic de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Astfel, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiţii 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”, Consiliul Judeţean Hunedoara a depus spre finanţare proiectul „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa”. Vineri, în ședință extraordinară, Consiliul Județean Hunedoara a adoptat oCItește mai departe


Programul ediției 2019 a ”Zilelor Culturii Maghiare” de la Lupeni

Asociația ”Eben Haezer” din Lupeni, coordonată de Dávid Benedekfy (președintele Organizației municipale Lupeni a UDMR) este organizatorul unei suite de evenimente culturale devenite tradiționale în comunitatea maghiară din Valea Jiului, reunite sub genericul ”Zilele Culturii Maghiare”. Evenimentul se va desfășura și anul acesta, în cadrul Programului ”Petöfi”, la Lupeni și Petroșani. În municipiul Lupeni, ”Zilele Culturii Maghiare” vor avea loc între 17 și 19 mai 2019. Organizatorii, Amalia Antal și Dávid Benedekfy informează că programul cuprinde următoarele momente: Vineri, 17 mai 2019, ora 17,00 la Galeria de artă ”Iosif Tellmann”CItește mai departe


Folkistul vulcănean Sergiu Pârvulescu, premiant la Festivalul internațional ”B Zone Folk” de la Piatra Neamț

Vești bune pentru iubitorii folkului din Valea Jiului vin de la Piatra Neamț, acolo unde în perioada 2-5 mai 2019 s-a desfășurat o nouă ediție a apreciatului Festival Internațional ”B Zone Folk”, un eveniment de referință pentru muzica folk din țara noastră. Pe scena acestui festival a fost selectat să participe, la secțiunea rezervată concursului, și tânărul (de numai 14 ani), pasionatul și, mai ales, talentatul artist din Vulcan, Sergiu Pârvulescu. Acesta a evoluat alături de alți circa 15 soliști vocali sau grupuri folk din țară, care au fost selectațiCItește mai departe


Dumitru Tâlvescu, scriitorul mereu tânăr omagiat de comunitatea culturală din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat, în ziua de 9 mai 2019, un eveniment cultural deosebit dedicat scriitorului Dumitru Tâlvescu la împlinirea a 65 de ani. Cu acest prilej, Biblioteca Județeană i-a dăruit biobibliografia intitulată „Dumitru Tâlvescu, un nostalgic printre zile”. În semn de prețuire și recunoștință, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a acordat scriitorului Dumitru Tâlvescu o Diplomă de Excelență pentru contribuția valoroasă adusă literaturii și culturii hunedorene. ”A devenit o frumoasă tradiție a bibliotecii noastre de a oferi dovezi de prețuire pentru personalitățileCItește mai departe


Lotul de cadeți de lupte libere al Statelor Unite ale Americii a vizitat Cetatea Devei și s-a relaxat la Aqualand

Lotul masculin de cadeți de lupte libere al USA s-a aflat pentru două zile la Deva. Luptătorii au poposit aici pentru un antrenament comun cu sportivii secției de lupte libere din cadrul Liceului cu Program Sportiv ,,Cetate” Deva, antrenați de Liviu Suraj Moravan, Gheorghe Văcărașu și Ioan Ailincăi, în drumul lor spre Turneul Internațional de Lupte care se desfășoară la București, sub egida United World Wrestling. Lotul de cadeți de lupte libere al Statelor Unite ale Americii este antrenat de românul Laurențiu Palade, fost sportiv de performanță la lupte libere, careCItește mai departe


Zi liberă suplimentară anual pentru angajații feroviari: 16 februarie devine zi de sărbătoare legală pentru salariații de la căile ferate

Conform unui proiect legislativ ce a primit recent votul decisiv al deputaților, salariații din sectorul feroviar vor beneficia, pe lângă liberele legale de care se bucură toți angajații din țara noastră pe parcusul unui an, de o zi liberă suplimentară. Măsura se regăsește în Proiectul de lege privind statutul personalului feroviar, document ce a fost adoptat tacit la Senat la sfârșitul lui 2016 și care a primit și votul decisiv al deputaților marți. Pentru a se putea aplica, propunerea legislativă trebuie să primească și semnătura șefului statului și să fieCItește mai departe


ATENȚIE! Peste 20 de tone de pește – preparate şi conserve din peşte alterate – au fost retrase de pe piață de comisarii ANPC

Comisarii ANPC au retras de pe piață peste 20 de tone de peşte, preparate şi conserve din peşte alterate, depozitate necorespunzător sau expirate. În urma unor controale făcute, în aprilie, de Protecţia Consumatorilor au fost retrase de la vânzare peste 20 de tone de peşte, preparate şi conserve din peşte, care erau alterate sau depozitate în condiţii improprii sau care prezentau data durabilităţii minimale depăşită. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă că a făcut, în luna aprilie, controale în toată ţara privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitateaCItește mai departe


Se caută soluții pentru intersecțiile DJ 706F cu pârtiile de schi din Parâng

În ciuda vremii nefavorabile din zona montană, în Parâng continuă în ritm susținut activitatea de pe șantierul deschis pe drumul județean DJ 706F Cabana Rusu – Parâng. Informația vine din partea administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram, cel care urmărește îndeaproape modul în care se derulează această importantă investiție pentru zona turistică din sudul județului. Avram spune că lucrările din Parâng avansează ce-i drept, acum într-un ritm ceva mai greu, însă cei de la firma care se ocupă de execuția acestora (Strabag) dau asigurări din nou că vor finaliza acestCItește mai departe


Simpozion internațional pe teme de educație, la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani

Liceul Tehnologic  Dimitrie Leonida Petroșani a fost joi, 9 mai 2019, gazda simpozionului international cu tema „Consilierea și orientarea elevilor în context european”. Printre participanții care au au prezentat aici o serie de lucrări pe marginea acestui generos subiect de dezbatere s-au numărat  și dascăli care au împărtășit o parte  din impresiile acumulate  în cadrul proiectului Erasmus+ dedicat schimburilor de experiență. ”Prin intermediul acestui parteneriat cu colegi profesori din țările europene care au aderat la acest program, putem să vedem ce fac profesorii din alte țări, așa cum la rândulCItește mai departe


Scriitorul Ioan Velica a fost distins cu titlul de ”Cetățean de onoare” al orașului Aninoasa

Scriitorul și documentaristul Ioan Velica a fost distins miercuri, 8 mai 2019, în cadrul manifestărilor care au avut loc în Aninoasa, cu prilejul aniversării celor 30 de ani de la declararea acestei localități ca oraș, cu titlul de ”Cetățean de onoare”. Distincția i-a fost acordată de către autoritățile locale, la propunerea făcută de reprezentanții Filialei Aninoasa a Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului. Vicepreședintele LPMVJ, Ion Aurel Titel spune că activitatea profesională și culturală a lui Ioan Velica, nu doar la nivelul orașului Aninoasa, ci al întregii Văi a Jiului, constituieCItește mai departe


Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida”, școala viitorului tău !

Astăzi, 9 mai 2019, la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Petroșani s-a desfășurat o frumoasă și inedită activitate a proiectului “Școala Viitorului Tău”, proiect  de responsabilitate socială aflat la cea de a treia ediție și coordonat de inspector dr. ing. Manolea Mihaela, ing. Paraschiv Camelia, ing. Obogeanu Gheorghița și prof. Marița Mihaela în calitate de directori ai instituției. Acest proiect s-a adresat în primul rând viitorilor absolvenți ai claselor a opta, cărora le-a fost prezentată pe larg oferta școlară a liceului precum și oportunitățile de care pot beneficia dacă vorCItește mai departe


Expoziție de artă grafică în Cetatea Devei

Începând de astăzi, 9 mai 2019, Cetatea Deva găzduiește o expoziție de artă grafică, intitulată sugestiv ,,Diamond Eyes”. Lucrările aparțin studentei Miruna Armioni, de la Facultatea de Inginerie Hunedoara și sunt expuse în incinta Bastionului Bethlen din Cetatea Devei, până la sfârșitul lunii octombrie 2019, unde pot fi admirate atât de turiști cât și de deveni. Expoziția este un ansamblu de desene, în special portrete ale persoanelor pe care artista le admiră, ale unor artiști, ale prietenilor dragi sau pur și simplu detalii ale chipului uman, care trezesc în eaCItește mai departe


O singură Europă ! Acesta este mesajul Declarației de la Sibiu adoptate de liderii UE

Liderii statelor europene, prezenți la summitul Uniunii Europene de la Sibiu, considerat un summit istoric menită să traseze viitorul Uniunii Europene, au adoptat o Declarație comune în care-și reafirmă încrederea în construcția politică a Uniunii Europene, cu convingerea că unitatea este singurul element care poate garanta un viitor comun prosper pentru fiecare cetățean european. â Vă prezentăm, integral, conținutul Declarației de la Sibiu, adoptată de liderii țărilor europene la summitul găzduit, în premieră, de România. ”Peste câteva săptămâni, cetățenii europeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, la patruzeci deCItește mai departe


Mesaj pentru liderii europeni întruniți la Sibiu din partea activiștilor Greenperace

Activiștii Greenpeace și studenți din mai multe țări europene au afișat un mesaj pe un banner uriaș în ziua summitului privind viitorul UE din Sibiu. Coloanele oficiale au trecut pe lângă protestatari în timp ce aceștia au dezvăluit bannerul cu mesajul: „BROKEN CLIMATE, BROKEN FUTURE”. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în Europa stagnează, iar oamenii de știință avertizează că avem mai puțin de 12 ani pentru a limita creșterea temperaturii medii globale până la 1,5 °C. Dacă depășim acest prag, efectele vor fi iremediabile și dezastruoase. Prin urmare, activiștiiCItește mai departe


Spectacol de teatru și târg de antichități în weekend, la Shopping City Deva

Weekendul acesta începe cu târgul de antichități și produse handmade la Shopping City Deva și se încheie cu un spectacol de marionete pentru cei mici, pe 12 mai.  În căutarea cadourilor cu trecut Sâmbătă și duminică, pe 10 și 12 mai, Shopping City Deva găzduiește cea de-a III-a ediție a târgului de antichități și produse handmade. Aici, pasionații de istorie pot găsi produse deosebite, precum piese de mobilier rustic şi clasic, tablouri, icoane, la obiecte din argint (statuete, casete, tacâmuri, obiecte decorative), bijuterii de epocă, ceasuri de colecţie sau deCItește mai departe


Copiii de la Fundația Sf. Francisc din Deva s-au întâlnit la Vatican cu Papa Francisc

Pentru 30 de copii care fac parte din Fundația Sf. Francisc, păstorită în județul Hunedoara, la Deva, de călugărul franciscan Bojte Csaba, au fost prezenți zilele trecute, alături de apreciatul pastor, la Vatican. Aici, aceștia au avut nu doar ocazia de a vizita Catedrala Sf. Petru și celelalte obiective de interes turistic și religios din Capitala catolicismului, ci au avut și oportunitatea unei întrevederi cu Sanctitatea Sa Papa Francisc. ”Datorită lui Dumnezeu, astăzi am putut să-i prezint pe copiii noștri dragi lui Papa Francisc!! O zi mare în viața fundațieiCItește mai departe



Ședință extraordinară la CJ Hunedoara pentru proiectul european de restaurare a Amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Consiliul Județean Hunedoara este convocat în ședință extraordinară, vineri, 10 mai 2019, orele 11.00 pentru a dezbate și aproba proiectul hotărâre având ca subiect „Conservarea, restaurarea Amfiteatrului din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa” şi a cheltuielilor legate de proiect din cadrul Programului Operaţional Regional 2014- 2020, Axa prioritară 5 „Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural“, Prioritatea de investiţii 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural“, Apelul de proiecte POR 2018/5/5.1/4, pentru regiunea Vest, Cod apel: POR/364/5. Proiectul, depus de autoritățile județene spreCItește mai departe


Rugăciune – versuri de Nicu Haloiu

Rugăciune Cine ești tu acesta, de-mi dărui fericire, cine ești tu de-mi dărui, de leagăn cântec blând, de-mi împlinești de-acum acel vis de iubire punându-i iar făptura, în drumul meu mergând? Și cum să-ți mulțumesc, pentru acest dar, când în întreaga-mi viață, am pierdut atât, că totu-mi părea doar o zbatere-n zadar și de atâtea multe ori, rămasu-mi-ai tăcut? Tu mi-ai mai dat odată, tot un magnific dar, un înger de lumină, să-mi umple anii goi, și mi-ai lăsat pe drum un destin amar, că după-o vreme darul, l-ai luatCItește mai departe


Județul Hunedoara are din nou un câștigător al concursului național #Digitaliada

Ediția a treia a concursului #Digitaliada și-a desemnat câștigătorii. 224 de materiale digitale educaționale au fost înscrise, în total, în concurs, iar dintre acestea, juriul a selectat 9 câștigatori. Astfel, câștigătorul premiului II la categoria Proiecte didactice este Dan Matei, profesor de istorie și geografie la Școală Gimnazială Pui, județul Hunedoara, cu proiectul didactic în limba engleză ”Globalization, National and European Identity”. Materialul reprezintă un scenariu didactic menit să familiarizeze elevii cu fenomene, precum globalizarea, identitatea națională și europeană, diversitatea culturală. A căutat constant diferite platforme educaționale, iar în anul 2017 aCItește mai departe


Ziua Europei a fost sărbătorită în avans la Lupeni

Ziua Europei, sărbătorită în mod oficial pe 9 mai, a fost marcată, cu o zi înainte, și la Lupeni. Aici, autoritățile publice locale au organizat un interesant eveniment public găzduit la Palatul Cultural și avându-i ca destinatari, în primul rând, pe copiii și tinerii din municipiul Lupeni. ”Ne-am dorit să organizăm acest eveniment în primul rând pentru ca tinerii și copiii din municipiul nostru să înțeleagă mai bine atât ce înseamnă Uniunea Europeană, care este locul și rolul nostru în această construcție politică, economică și socială europeană pentru că, înCItește mai departe


Tochitură de porc

 Acest gen de tochitura (carne fripta, tip jumara, fara mult sos) iese cel mai bine  cand se taie porcul si carnea e proaspata.   Ingrediente 600 gr ceafa de porc 250 gr fleica (carnoasa) 150 gr costita (proaspata) 100 gr carnati (usor afumati; la vremea asta de abia au prins cateva fumuri) 100 gr ficat de porc 50 ml vin alb sec 2 catei usturoi 1 lingurita untura sare, piper negru Portii: 4 Preparare Se taie carnea cuburi de aprox. 3 cm. Din costita am scos oasele si am taiatCItește mai departe


Ceferiştii se pot pensiona cu cinci ani mai devreme, din 2021 – Statutul personalului feroviar a fost adoptat în Parlament

Proiectul de lege privind statutul personalului feroviar a fost adoptat, marți, de plenul Camerei Deputaților, a anunţat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Printre prevederi se numără reducerea cu cinci ani a vârstei standard de pensionare, măsură care ar urma să se aplice din 2021, potrivit Feredaţiei Mecanicilor de Locomotivă. “Acest vot este expresia eforturilor tuturor angajaților din calea ferată de la primul angajat până la top managementul companiilor din transportul feroviar. Este rezultatul dialogului permanent pe care l-am promovat cu liderii sindicali, patronate și administrație”, a declarat ministrul Transporturilor. El aCItește mai departe


Oaspeți de la Universitatea ”Suleyman Demirel” din Turcia, la Universitatea din Petroșani

Două cadre universitare din Turcia, s-au aflat zilele trecute la Petroșani, în cadrul unui schimb de experiență dintre Universitatea din Petroșani și Universitatea ”Suleyman Demirel” din Isparta (Turcia) în cadrul programului ERASMUS+. Este vorba despre prof. Mahmut Mutluturk și prof. Saim Saraç. Rectorul Universității din Petroșani spune că între Universitatea din Petroșani și Universitatea ”Suleyman Demirel” din Isparta dar și alte universități din profil din Turcia exista deja relații solide de colaborare și cooperare. “În cadrul proiectului ERASMUS+ avem schimburi de cadre didactice și studenți cu toate țările din Uniunea Europeană,CItește mai departe


Consiliul județean Hunedoara / Concurs pentru ocuparea unor funcții publice de execuție, vacante

Consiliul Județean Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea următoarelor funcții publice de execuție vacante: Consilier, clasa I, grad profesional superior la Serviciul administrarea domeniului public și privat, agenți economici, monitorizare servicii comunitare de utilități publice; Condiţiile specifice de participare sunt: – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul fundamental științe inginerești, în domeniul de licență inginerie geodezică. Condiţii de vechime:- vechime minimă în specialitatea studiilor – 7 ani. Persoană de contact: Bădilă Claudia – consilier-Serviciul resurseCItește mai departe


Ministrul Sănătății vrea să modifice serviciile medicale de bază. Ce s-ar putea schimba în cazul unui RMN decontat

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că are în plan să modifice pachetul de bază și pachetul minim de servicii medicale din sistemul de sănătate. Pachetul de bază cuprinde toate serviciile medicale de care beneficiază toţi românii asiguraţi, iar pachetul minim este cel de care beneficiază anumite categorii de persoane, fie că sunt asigurate sau nu. „Vom discuta despre modificările pachetului de servicii de bază, dar nu în sensul micșorării lui, ci există posibilitatea unor servicii noi (…) În funcție de numărul de pacienți care se adresează anumitor patologii, deCItește mai departe


Prognoza meteo pe o lună: Cum va fi vremea până în 3 iunie și când începe să se încălzească

Prognoza meteo pe o lună: Cum va fi vremea până în 3 iunie. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Începând din 13 mai vremea se încălzește, iar temperaturile și precipitațiile se vor situa în valorile normale pentru această perioadă a anului. Săptămâna 06.05.2019 – 13.05.2019 Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări, cu o abatere negativă mai pronunțată în regiunile intracarpatice și la munte. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mareCItește mai departe


Poşta Română AVERTIZEAZĂ: “Orice tip de concurs cu premii care rulează în mediul online este scam”

Compania Naţională “Poşta Română” (CNPR) avertizează că nu derulează, în prezent, nicio campanie cu acordare de premii constând în telefoane de ultimă generaţie, precizează operatorul naţional de servicii poştale. Marţi, Centrul Naţional de Răspuns la Incidentele de Securitate Cibernetică – CERT-RO, a sesizat pe pagina oficială de Facebook, că un nou atac de tip scam vizează clienţi care utilizează servicii oferite de Poşta Română. „În urma apariţiei, în câteva publicaţii online, a unor materiale cu privire la faptul că mai mulţi utilizatori de servicii mobile au primit mesaje conform căroraCItește mai departe


Armata română caută militari pentru Forțele Speciale. Cine poate fi recrutat și cum sunt antrenamentele

Armata română caută militari pentru trupele speciale, care vor pleca pe front în misiuni dintre cele mai riscante şi, de multe ori, secrete. După luni de antrenament intens, cei care termină stagiul de pregătire vor avea misiune de a salva familii aflate sub asediul teroriştilor în Afganistan şi Irak sau vor lupta cu inamicii pe mare. Forţelor speciale sunt cea mai puternică şi mai intens pregătită structură din armata română. Se spune că atunci când o misiune este imposibilă, intervin Forţele Speciale. ”Cum este acolo? Imaginaţi-vă o viaţă paralelă. TrebuieCItește mai departe


Universitatea din Petroșani deschide un nou program de studii universitare la Deva: Ingineria și Managementul Afacerilor

Municipiul Deva devine, cu adevărat, un centru universitar atractiv! Un nou program de studii universitare de licență va funcționa în reședința județului, din anul universitar 2019-2020. Astfel, Universitatea din Petroșani are în vedere înființarea specializării ”Ingineria și Managementul Afacerilor” (învățământ de zi), în cadrul Centrului de Învățământ de la Deva. Aceasta după ce, în urmă cu două luni, instituția de învățământ superior anunța înființarea, la Deva, a unui alt program de studii universitare în specializarea”Administrație Publică”, învățământ de zi. Reprezentanți ai Universității din Petroșani și ai ARACIS (Agenția Română deCItește mai departe


Fonduri de aproape 43 de milioane de euro pentru asigurarea culturilor agricole cu bani europeni. Ce trebuie să facă fermierii români

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat, miercuri,  că fermierii români îşi pot asigura culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile cu bani europeni prin Programului Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2020, fondurile totale disponibile pentru întreaga perioadă de programare fiind de aproape 43 de milioane de euro. “Începând cu data de 1 aprilie 2019 se află în derulare sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, cu scopul deCItește mai departe


Restricții de apă, JOI la PETROȘANI și VULCAN

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 9.05.2019, în localităţile: Petroşani – între orele 9:00 – 18:00. Zonele afectate: Cartier Aeroport. Motivul restricţiei: reparare rețea de alimentare cu apă în zona bl.1, str. Independenței. – Vulcan – între orele 9:00 – 14:00. Zonele afectate: str. Nicolae Titulescu, bl. F4, gospodăriile individuale nr. 53, 55, 57, 59, str. Peparației, bl. F5, F6. F7. Motivul restricţiei: reparare rețea de alimentare cu apă în zona nr. 59- bl. F4, str. Nicolae Titulescu. Apa Serv Valea JiuluiCItește mai departe


Universitatea din Petroșani, gazda unui forum de afaceri româno-german

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) organizează în data de 23 mai 2019 o întâlnire a reprezentanților mediului de afaceri din Germania cu posibili parteneri din regiunea Văii Jiului. Din delegație vor face parte Consulul Germaniei la Sibiu – Excelența Sa Hans Erich Tischler, directorul general al AHK România – Sebastian Metz, directorul Departamentului Consiliere Piață al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane – Ruxandra Dumitrescu și Directorul Departamentului Membri și Formare profesională al AHK România – Anca Hociotă. Cu acest prilej, delegația de afaceri din Germania va participaCItește mai departe


AJOFM Hunedoara organizează, pe 16 mai, o noă Bursă a Locurilor de Muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara organizează joi, 16 MAI 2019, la cererea pieţei muncii locale, Bursa locurilor de muncă. Acţiunea se va desfăşura în această zi în reţeaua teritorială a judeţului Hunedoara în Deva, Hunedoara, Orăștie, Hațeg, Petroșani, Lupeni, Vulcan, Brad, între orele 9:00 –13:00. Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante până în data de 16 mai 2019, la A.J.O.F.M. Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151 sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.


Margarina, chipsurile, popcornul, mezelurile și supele la plic interzise din 2021. Decizie a Comisiei Europene

Unele produse alimentare care fac parte din alimentația noastră zilnică vor dispărea, începând cu 1 aprilie 2021. Alimentele precum produsele de patiserie, popcornul sau mezelurile vor dispărea de pe piață până în 2021, potrivit unui nou regulament al Comisiei Europene. Oficialii UE își propun prin această inițiativă legislativă ca cetățenii să aibă o dietă alimentară cât mai echilibrată și sănătoasă. În acest fel, toate statele membre UE vor fi nevoite să limiteze cantitatea de acizi grași din alimentele de pe piață. Toate produsele care nu se încadrează noilor norme vorCItește mai departe


Studenții Universității din Petroșani se pot înscrie pentru Programul Național de Tabere Studențești 2019

Universitatea din Petroșani informează studenții interesați că potrivit Normelor prevăzute în „METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA TABERELOR STUDENȚEȘTI 2019„, în vederea repartizării locurilor în taberele studențești alocate pe perioada vacanței de vară 2019, în perioada 19 aprilie – 17 mai 2019 se depun la Secretariatul Facultății de Științe cererile pentru participarea la aceste tabere de vară. În data de 7 iunie 2019, în urma procesului de selecție, se va afișa lista finală cu studenții beneficiari de tabere. Contestațiile se vor depune la secretariatul Facultății de Științe până la data de 11 iunieCItește mai departe


VIDEO: Zăpadă de peste 3 metri pe Transalpina. Drumarii continuă deszăpezirea

Deszăpezirea celui mai înalt drum din România a fost reluată de către drumari, iar utilajele înaintează greu pe Transalpina din cauza vremii neprielnice și a zăpezii care ajunge și la 4 metri. Șoseaua nu va fi deschisă până nu vor fi îndepărtate și rocile mari căzute de pe versanți, aduse de torenți. Utilajele lucrează de zor la deszăpezirea șoselei, doar 7 kilometri de drum de la ieșirea din stațiunea Rânca au fost curățați până acum. Misiunea drumarilor este destul de grea pentru că vremea este în continuare nefavorabilă: este lapovită,CItește mai departe