INCD-INSEMEX îşi păstrează poziţia de top în rândul instituţiilor de cercetare şi dezvoltare din România

colectiv insemexLa începutul celui de-al 66-lea an al existenţei sale, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezv oltare (INCD) INSEMEX Petroşani, una dintre cele mai prestigioase instituţii din Valea Jiului, are numeroase motive de satisfacţie.

În 2014, graţie unei activităţi bazată pe constanţa, seriozitatea şi profesionalismul colectivului de cercetători ai instituţiei, INSEMEX Petroşani a reuşit nu doar performanţe profesionale notabile, ci a reuşit să-şi păstreze poziţia de top în rândul companiilor de profil din România, cu rezultate economico-financiare foarte bune. “Am încheiat anul trecut cu bine, înregistrând profit în balanţa contabilă, aşa cum se întâmplă de altfel de ani buni la nivelul instituţiei noastre. Pornind de la această realitate, sperăm ca şi acest an să fie unul la fel de bun. Lucrăm deja la dezvoltarea infrastructurii de cercetare, pentru că ne-am propus pentru acest an o creştere a producţiei de calcul în cazul expertizelor, a softurilor de simulare, a părţii hard de simulare, a evenimentelor, astfel încât răspunsul nostru la solicitările de expertize tehnice să fie unul cât mai rapid şi cât mai exact. Din punct de vedere economic, este de remarcat faptul că suntem o instituţie care se autofinanţează, care-şi asigură bugetul în principal din lucrările echipei, iar bugetul pe care îl obţinem îl investim permanent în creşterea potenţialului de cercetare”,  ne-a declarat dr.ing. George Artur Găman, directorul general al INSEMEX Petroşani.

Pornind de la aceste principii şi beneficiind de o echipă de cercetători de cea mai înaltă clasă, INSEMEX are toate garanţiile necesare pentru a-şi păstra poziţia de etalon în rândul instituţiilor similare şi de a reprezenta la cel mai înalt nivel de competitivitate economică şi ştiinţifică regiunea Văii Jiului.