Au greşit judecătorii. Instanţa supremă nu are competenţe să judece propunerile de arestare preventivă în dosarul „Gala Bute”
Cornel Resmeriţă pus în libertate

Lotul reţinut pentru 24 de ore din dposarul „Gala Bute” va fi eliberat, după ce magistraţii de la Înalta Curte ed Casaţie şi Justiţie şi-au declinat competenţa în favioarea Tribunalului Bucureşti.
Marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că nu este competentă să judece propunerile de arestare preventivă şi arest la domiciliu în cazul lui Rudel Obreja, Cornel Resmeriţă şi a celorlalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”, întrucât în cauză nu sunt urmăriţi penal actuali sau foşti miniştri. Astfel că, după bâlba procurorilor DNA, Rudel Obreja, Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheoghe Nastasia au fost duşi înapoi la arestul Poliţiei Capitalei iar după expirarea ordonanţelor de reţinere, începând cu ora 19.25 (în cazul lui Obrerja), să fie eliberaţi.
Judecătorul care a primit spre soluţionare referatul DNA cu propunerea arestării în cazul lui Rudel Obreja, a invocat din oficiu excepţia lipsei competenţei materiale de judecare în acest caz, după ce a întrebat în sala de judecată dacă în acest caz există vreun aviz de începere a urmăririi penale a vreunui actual sau fost ministru.
După ce anchetatorii DNA prezenţi la şedinţă au arătat că s-au solicitat avize în această cauză, dar că ele nu au fost emise încă, judecătorul le-a răspuns că într-un astfel de context competenţa nu revine ICCJ, ci unei alte instanţe.
Știri asemănătoare
Cărțile scriitoarei dr. Alina Cosma la prima întâlnire cu iubitorii de carte din municipiul Vulcan
Cele 24 de titluri de carte scrise de pasionata scriitoare dr. Alina Cosma, cunoscut medicCItește mai departe
Au fost montate grinzile celei de-a doua pasarele pietonale peste calea ferată și DN 66 la Petroșani
Municipiul Petroșani mai face un pas important în direcția modernizării infrastructurii rutiere și a creșteriiCItește mai departe
„Natura în oglinda sufletului” – vernisaj expozițional Daniela Biriș la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Bibliotca județeană „Ovid Densușianu” din Deva a găzduit în data de 3 noiembrie 2026, înCItește mai departe
Medalie de bronz pentru CS Inter Petrila la Campionatul Național de Popice
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, arena de popice din cadrul Complexului SportivCItește mai departe
Noi investiții în educație la Petroșani
Administrația locală din municipiul Petroșani continuă investițiile în infrastructura școlară de pe raza localității, implicându-seCItește mai departe
Scriitoarea Lili Crăciun lansează la Petroșani cartea „Călătorie pe malurile Styxului”
13 noiembrie 2026 este o zi cu noroc pentru pasionații de literatură din Valea JiuluiCItește mai departe
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
