Italienii vor o fermă de măgăruşi

     Mai mulţi şomeri din Aninoasa ar putea să-şi găsească un loc de muncă la o fermă ce ar urma să fie realizată de investitori italieni.

1010450_477813952294819_801982424_n În Aninoasa ar urma să fie realizată o crescătorie de măgăruşi, afacerea pusă la cale de nişte investitori italieni a trecut de stadiul de intenţie, iar autorităţile locale au făcut şi primii paşi. Primăria Aninoasa a identificat un teren pe care-l poate pune la dispoziţia italienilor şi a avut mai multe discuţii cu reprezentanţii potenţialilor investitorii. „Ştiu că au fost ceva discuţii cu domnul primar, nu ştiu însă în ce stadiu mai este proiectul la acest moment. Undeva pe Valea Piscului, noi primăria, avem nişte terenuri mai mari şi la momentul acesta se lucrează acolo. Am avut o groapă de gunoi şi este în curs de ecologizare, zona nu se suprapune cu terenul necesar pentru fermă. Oamenii au fost şi au văzut, ar fi interesaţi dar mai departe nu ştiu în ce stadiu mai este proiectul”, a declarat viceprimarul localităţii Aninoasa, Adrian Albescu. Investiţia ar urma să fie realizată pe fonduri europene spune reprezentantul unei fundaţii care i-a atras pe italieni în Aninoasa. „Italienii urmează să vină şi această investiţie va ajuta localitatea, atât comunitatea cât şi bugetul local. Orice loc de muncă înseamnă un venit pentru o familie cât şi pentru primărie şi de aceea orice investitor este important pentru un oraş ca Aninoasa”, spune reprezentantul fundaţiei.

 

Sursa foto:Facebook