Galerie foto/ NEWS ALERT Incendiu devastator în spatele Detaşamentului de Pompieri Petroşani

        Un incendiu puternic, izbucnit cel mai probabil de la un autoturism, a mistuit mai multe bunuri aflate într-o dependinţă de lângă casa unor localnici din Livezeni. Flăcările au cuprins şi două căpiţe de fân şi, pentru lichidarea pompierii au muncit zeci de minute, ajutaţi de mai multe autospeciale.
Picture 020

   Fumul gros şi negru s-a văzut de la câţiva kilometri depărtate, iar o bubuitură puzernică i-a scos în stradă pe toţi cei care au locuinţele sau locurile de muncă în zona Livezeni. Incendiul a izbucnit la un şoporn, unde erau depozitate mai multe bunuri, inclusiv un autoturism pe gaz metan, de la care se presupune că a şi pornit focul. O bătrână în vârstă de 67 de ani, proprietarea gospodăriei, este cea care a observat focul şi a fugit într-un suflet la pompieri pentru a-i chema în ajutor. Era acasă doar împreună cu soţul ei şi a tras o sperietură soră cu moartea. „Tocmai ieşisem în curte, nu mai ştiu de ce. Am auzit bubuitura şi imediat am văzut flăcările. Animalele nu ne-au ars, da’ au ars astelalte, tot ce a avut acolo, căruţa, sculele nepotului, maşina, un aragaz, maşina de spălat, drujba, aparatul de sudură, tot, tot. A fost flacără mare, că au ars şi merii din spate”, povesteşte femeia.

Pompierii au intervenit imediat cu mai multe autospeciale de stingere şi au reuşit să ţină flăcările sub control, aşa încât acestea să nu se extindă şi la locuinţa oamenilor. „Am fost informaţi despre producerea unui incendiu în spatele Detaşamentului de Pompieri Petroşani. Ne-am deplasat în cel mai scurt timp cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi, după lichidarea incendiului, vom trece la cercetarea cauzei de incendiu. Incendiu a fost dificil datorită temperaturii foarte mari care a fost degajată şi distanţei foarte mici până la locuinţă şi era pericol iminent de propagare la aceasta. Din primele date, se pare că incendiul ar fi pornit de la autoturism, dar, momentan, nu pot da mai multe date”, a declarat Cristian Baleia, adjunctul Detașamentului de Pompieri Petroşani.

Şi poliţiştii din Petroşani au venit imediat la faţa locului şi au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

 

Picture 021
Picture 023
Picture 024
Picture 036
Picture 027
[slideshow_deploy id=’17454′]